Epson expune la Advertising Show 2008 cele mai noi tehnologii de imprimare de format mare

BUCURESTI - 17 septembrie 2008

Comunicat tip General in IT&C

Print de mari dimensiuni, proofing, aplicaţii şi echipamente pentru profesionişti în standul Epson din Pavilionul Central Romexpo


Epson, lider mondial în produse de imagine, prezintă, în cadrul celei de-a şasea ediţii a târgului de producţie publicitară Advertising Show, cele mai noi tehnologii de imprimare, precum şi ultimele sale apariţii din domeniul imprimării profesionale. Companiile şi profesioniştii care activează în industrie vor avea la dispoziţie produse de ultimă generaţie atât din gama de imprimante profesionale de mari dimensiuni, cât şi din gama de imprimante foto compacte de înaltă tehnologie. Evenimentul se va desfăşura în perioada 17-20 septembrie 2008, în cadrul Complexului Expoziţional ROMEXPO.

Cu o recunoaştere importantă la nivel internaţional în segmentul echipamentelor de mari dimensiuni, Epson participă în 2008, pentru a doua oară, la Advertising Show, confirmând interesul companiei în demonstrarea, şi pe plan local, a soluţiilor profesionale de ultimă generaţie. În plus, Epson promovează reciclarea consumabilelor în sectorul imprimării profesionale prin extinderea în România a programului de reciclare a cartuşelor LFP - Collect & Recycle, ca parte a campaniei de dezvoltare durabilă Enviromental Vision 2050.

Gama curentă de echipamente Epson adresate profesioniştilor include imprimante de format mare pentru proofing, grafică sau lucrări individuale.

Echipamentul vedetă din seria imprimantelor de mari dimensiuni este modelul Epson Stylus Pro GS6000, ce foloseşte un solvent ecologic care îmbină calitatea printului de indoor şi durabilitatea printului de outdoor, cu un gamut de culoare sporit (8 culori), fiind o soluţie fără emisii de compuşi organici volatili. Modelul va fi prezentat în premieră publicului din România la Advertising Show, urmând a fi expus şi în cadrul celui mai important eveniment din domeniul foto şi al imaginii la nivel internaţional, Photokina 2008.

“După 40 de ani de expertiză în domeniul imprimării, Epson continuă să inoveze, extinzând seria soluţiilor şi tehnologiilor pentru imprimarea de mari dimensiuni. Flexibilitatea, viteza şi fiabilitatea modelului Stylus Pro GS6000 permit listarea, la cea mai înaltă calitate, a imaginilor de format mare, dintre cele mai variate, de la semnalistica publicitară (indoor sau outdoor), grafică de expoziţie, bannere, până la imagini foto, fiind, în acelaşi timp, soluţia ideală pentru reproduceri de artă”, a declarat Simona Decuseară, National Sales&Marketing Manager România.

La stand, vor fi prezentate şi modele de format mare ce folosesc noua tehnologie a cernelii UltraChrome™ K3 şi capul de imprimare MicroPiezo TFP™: Stylus Pro 11880, prima imprimantă din lume de 64 inci ce prezintă tehnologia UltraChrome™ K3; Stylus Pro 9450, de până la 44 de inci, Stylus Pro 4880 şi Stylus Pro 3800 - „cea mai bună imprimantă foto profesională din Europa în 2007” potrivit TIPA (Technical Imaging Press Association).

Pentru fotografii profesionişti şi pasionaţii de fotografie, Epson a pregătit o serie de imprimante foto care pot face faţă oricărei exigenţe creative: imprimanta Stylus Photo R2880, „Cea mai bună imprimantă din Europa” potrivit Asociaţiei Europene de Imagine şi Sunet (EISA); imprimanta Stylus Photo R1900 cu tehnologia UltraChrome™ Hi-Gloss2; şi Stylus Photo 1400, care foloseşte cerneala fotografică Epson Claria cu 6 culori. Lista produselor prezente la Advertising Show este completată cu scannerul de nivel profesional V700 Photo, care asigură rezultate superbe la o rezoluţie de până la 6400 dpi.

Ca noutate absolută, Epson aduce şi Epson DiscProducer PP-100, un echipament destinat multiplicării de CD-uri şi DVD-uri, ideal pentru diverse domenii: corporaţii, agenţii de publicitate, sectorul public, sectorul universitar, companii IT, servicii de pre-press, servicii de date, cu o viteză de 30 discuri/ oră, la o calitate excepţională a printului.

Pentru mai multe informaţii legate de programul Collect&Recycle, puteţi vizita http://content.epson-europe.com/environment/collectandrecycle/ro/. Pentru mai multe informaţii legate de produsele Epson, puteţi vizita www.epson.ro.





Despre SMARTPOINT CONSULTING SRL

Despre Epson Group:
Epson este lider global în produse de imagine, incluzând imprimante, proiectoare 3LCD şi LCD-uri de dimensiuni mici şi mijlocii. Cu o cultură inovatoare şi creativă, Epson se dedică depăşirii viziunii şi aşteptărilor clienţilor din întreaga lume cu produse cunoscute pentru calitatea, funcţionalitatea, caracterul compact şi eficienţa energetică superioare.
Epson este o reţea formată din 88,925 angajaţi în 109 de companii în toată lumea şi este mândră de contribuţia continuă la mediul econimic global şi al comunităţilor în care este localizată. Făcând parte din corporaţia japoneză Seiko Epson, grupul a avut vânzări consolidate de 1,347 miliarde de yeni în anul fiscal 2007.

Despre Epson Europa:
Epson Europe B.V., cu sediul în Amsterdam, este centrul zonal al grupului pentru Europa, Estul Mijlociu, Rusia şi Africa. Cu o forţă de muncă alcătuită din 2,400 angajaţi, vânzările Epson Europa în anul fiscal 2007 au fost de 1,854 milioane de euro.


www.epson.ro