Epson sustine expozitia de fotografie „CELE DOUA LACURI”

BUCURESTI - 8 aprilie 2009

Comunicat tip General in Tehnologie

Epson susţine expoziţia de fotografie 'Cele două lacuri', organizată în capitală de Asociaţia 'Bucureştiul meu drag', în perioada 13 – 26 aprilie 2009

Bucureşti, 8 aprilie 2009 – Epson, lider la nivel mondial în realizarea de produse inovatoare în domeniul imaginii – imprimante, proiectoare şi LCD-uri, susţine expoziţia de fotografie 'Cele două lacuri', organizată în capitală de Asociaţia 'Bucureştiul meu drag', în perioada 13 – 26 aprilie 2009.

Cele 70 de lucrări vor putea fi admirate de către bucureşteni într-un spaţiu de expunere neconvenţional, anume peronul staţiei de metrou Dristor 1. Expoziţia cuprinde instantanee suprinse de fotografii îndrăgostiţi de oraşul de pe malul Dâmboviţei în excursiile organizate de Asociaţia 'Bucureştiul meu drag', de-a lungul lunilor ianuarie şi februarie 2009, în două locuri încărcate de mister - Lacul Fundeni şi Lacul Morii. Curatorul acestei expoziţii este renumitul fotograf Dinu Lazăr.

Pentru a reda cu acurateţe mesajul artistic, suprinzând cele mai fine detalii ale imaginilor, fotografiile vor fi tipărite folosind tehnica imprimării pe hârtie Epson Enhanced Adhesive Synthetic cu ajutorul imprimantei Epson Stylus Pro 9900. Datorită tehnologiilor folosite de acest echipament, imaginile rezultate sunt reproduse păstrând acurateţea culorilor şi permiţând gradaţii de nuanţă îmbunătăţite, fără metamerism. Astfel, fotografia îşi păstrează detaliile de culoare indiferent de lumina în care este privită.

Cu ajutorul imprimantei Epson Stylus Pro 9900 pot fi realizate imprimări color şi alb-negru pe format lat de până la 44 de inci. Calitatea superioară a imprimării este asigurată de noul cap de printare Epson Micro Piezo TFP şi de un gamut de culoare extins ce cuprinde, în exclusivitate, verde şi portocaliu, însumând 11 cerneluri bazate pe tehnologia UltraChrome HDR™.

Epson este lider în producţia de imprimante destinate pasionaţilor de fotografie şi fotografilor profesionişti. Aceştia pot avea acces la cele mai recente tehnologii de procesare a fotografiilor digitale şi îşi pot realiza propria „cameră obscură” pentru prelucrarea şi imprimarea imaginilor în formate variate, de la 10x15 cm până la 64 inci. Imprimantele foto Epson care folosesc cerneala UltraChrome™ au o rezoluţie de listare de până la 5760 x 1440 dpi optimizată pe medii de tipărire adecvate, rezultând imagini clare în culori naturale şi gradaţii fine, păstrând un echilibru perfect al nuanţelor de gri.

Vernisajul expoziţiei va avea loc luni, 13 aprilie, la ora 18:00, în incinta staţiei de metrou Dristor 1. Fotografiile pot fi văzute pe pagina web a Asociaţiei 'Bucureştiul meu drag', la adresa www.orasul.ro.

Despre SMARTPOINT CONSULTING SRL

Despre Epson Group:
Epson este lider global în produse de imagine, incluzând imprimante, proiectoare 3LCD şi depăşirii viziunii şi aşteptărilor clienţilor din întreaga lume cu produse cunoscute pentru calitatea, funcţionalitatea, caracterul compact şi eficienţa energetică superioare.
Epson este o reţea formată din 93.279 angajaţi în 107 de companii în toată lumea şi este mândră de contribuţia continuă la mediul econimic global şi al comunităţilor în care este localizată. Făcând parte din corporaţia japoneză Seiko Epson, grupul a avut vânzări consolidate de 1,347 miliarde de yeni în anul fiscal 2007.

Despre Epson Europa:
Epson Europe B.V., cu sediul în Amsterdam, este centrul zonal al grupului pentru Europa, Estul Mijlociu, Rusia şi Africa. Cu o forţă de muncă alcătuită din 2,400 angajaţi, vânzările Epson Europa în anul fiscal 2007 au fost de 1,854 milioane de euro.

Despre Asociatia 'Bucureştiul meu drag':
Asociaţia 'Bucureştiul meu drag' a fost înfiinţată în anul 2007 propunându-şi ca, prin intermediul fotografiei, să cultive cunoaşterea Bucureştiului şi să contribuie la descoperirea farmecului locurilor, a oameniilor şi a tradiţiilor care l-au construit, care i-au definit spiritul şi care interferează zilnic cu prezentul nostru.

Pe parcursul anului 2008, asociaţia a organizat 28 de excursii foto pentru pasionaţii de fotografie, publicând pe pagina web www.orasul.ro nu mai puţin de 12.000 de fotografii realizate în aceste deplasări. De asemenea, 'Bucureştiul meu drag' a iniţiat 8 expoziţii foto desfăşurate în România şi în străinătate, precum şi diverse acţiuni caritabile. Detalii pe pagina web a asociaţiei: www.orasul.ro.

www.epson.ro; www.orasul.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/smartpoint/epson-sustine-expozitia-de-fotografie-cele-doua-lacuri