Kingston Digital lansează carduri video de mare capacitate pentru camerele video digitale

BUCURESTI - 4 februarie 2009

Comunicat tip General in IT&C

Cardurile SDHC Video sunt concepute pentru stocarea filmelor de înaltă definiţie

Bucureşti, 4 februarie 2009 -- Kingston Digital Europe Ltd, subsidiară a Kingston Digital Inc, anunţă astăzi lansarea unei noi serii de carduri video SDHC (Secure Digital High-Capacity) pentru camerele foto/video digitale. Pentru a rezolva dificultăţile pe care clienţii le întâmpină în estimarea timpului de înregistrare disponibil, capacităţile noilor carduri Kingston SDHC Video sunt exprimate şi în minute de înregistrare: 60 (4GB), 120 (8GB) şi 240 (16GB) minute.

“Cererea de capacităţi mari de stocare este în continuă creştere odată cu răspândirea camerelor foto/video digitale, îndeosebi datorită numărului tot mai mare de utilizatori care înregistrează clipuri de înaltă definiţie,” a declarat Kirsty Miller, Product Marketing Manager – Consumer în cadrul Kingston Digital Europe Ltd. “Conceptul din spatele noilor carduri de memorie este sprijinit de utilizarea tot mai intensă a camerelor foto/video cu memorie Flash care suportă formatul de înaltă definiţie şi a camerelor hibride care, pe lângă dispozitive de stocare fixe, folosesc şi carduri flash. Cardurile Kingston SDHC Video sunt concepute pentru camerele foto/video de înaltă definiţie, fiind soluţia ideală pentru stocarea înregistrărilor de înaltă definiţie 1080i. De asemenea, pot fi folosite şi pentru înregistrări video standard, pentru camerele foto care au opţiuni de filmare şi chiar pentru playerele MP3”.

Cardurile Kingston SDHC Video garantează o viteză minimă de transfer de 4MB/s, încadrându-se în specificaţiile Class 4. Cardurile video beneficiază de garanţia Kingston lifetime. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să vizitaţi www.kingston.com/europe

Specificaţiile cardurilor Kingston SDHC Video:
•Capacităţi1: 60 min. (4GB); 120 min. (8GB); 240 min. (16GB2)
•Dimensiuni: 24mm x 32mm x 2,1mm
•Masă: 2,5g
•Rată de transfer mare: Clasa 4: minim 4MB/sec.
•Temperatură de operare: -25°C - 85°C
•Temperatură de stocare: -40°C - 85°C
•Voltaj: 3,3v
•Compatibilitate: cu toate dispozitivele care suportă carduri SDHC; nu sunt compatibile cu dispozitivele/cititoarele standard SD
•Formatul fişierelor: FAT32
•Garanţie: lifetime
•Uşurinţă de folosire: rulează instantaneu

Capacitaţi ale cardurilor Kingston Video SDHC
Cod produsCapacitate
SDV/4GBCard de 60 minute (4GB) SDHC Video
SDV/8GBCard de 120 minute (8GB) SDHC Video
SDV/16GB2Card de 240 minute (16GB2) SDHC Video




Timpi de înregistrare video3
Conţinut video 6Mbps9Mbps13Mbps
4GB90 min.60 min.42 min.
8GB180 min.120 min. 83 min.
16GB2361 min.240 min.166 min.

1 Notă: O parte din capacitatea de stocare este folosită pentru formatare sau alte funcţii şi, astfel, nu poate fi folosită pentru stocarea de date. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să consultaţi Ghidul Kingston pentru Memoriile Flash la www.kingston.com/Flash_Memory_Guide
2Pentru cardurile de 16GB este necesară actualizarea driverelor/firmware-ului. Vă rugăm să consultaţi manualul produsului pentru specificaţii.
3Numărul de minute pe baza tesării interne. Rezultatele pot varia. Vă rugăm să vizitaţi www.kingston.com/flash/photo.asp pentru informaţii suplimentare.

Despre SMARTPOINT CONSULTING SRL

Despre Kingston Digital Inc.
Kingston Digital, Inc. este producătorul de memorii Flash afiliat Kingston Technology Company, Inc., liderul mondial independent în produse de memorie. Înfiinţată în 2008, compania Kingston Digital Inc. are sediul în Fountain Valley, California, SUA.

Kingston şi logo-ul Kingston sunt mărci înregistrate ale Kingston Technology Corporation. Toate drepturile rezervate. Celelalate mărci pot aparţine proprietarilor de drept.

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să vizitaţi www.kingston.com/europe.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/smartpoint/kingston-digital-lanseaza-carduri-video-de-mare-capacitate-pentru-camerele-video-digitale