ROBUST SI RAPID, MODELUL ALPHA 700 OFERA IMAGINI EXTRAORDINARE DIN GENERATIA URMATOARE ... DE LA FOTOGRAFIERE PANA LA REDARE

BUCURESTI - 6 septembrie 2007

Comunicat tip General in IT&C

Sony anunţă astăzi lansarea celui mai nou model al gamei de camere foto digitale SLR Alpha. Adresându-se entuziaştilor foto şi semi-profesioniştilor, Alpha 700 alătură performanţa şi operarea rapidă unei calităţi la superlativ a imaginii HD – de la fotografiere până la redarea imaginilor.




•Calitate extraordinară a imaginii cu ajutorul celor mai recente inovaţii de la Sony – senzorul CMOS Exmor de 12.24 megapixeli efectivi şi noul procesor rapid BIONZ cu funcţie de reducere a zgomotului în RAW
•Operare rapidă cu autofocalizare de mare acurateţe în 11 puncte şi fotografiere continuă la 5 cadre/secundă
•Noua funcţie ‘Quick Navigation’ (de navigare rapidă) pentru acces instantaneu la setările camerei
•Carcasă solidă de magneziu cu garnituri de protecţie împotriva prafului sau umidităţii
•Mod de afişare ‘Photo TV HD’ Full HD pentru redarea pe noile televizoare BRAVIA
•Ecran LCD de calitate fotografică de 3 inci cu 921 000 de puncte şi vizor luminos cu factor ridicat de mărire

Pe lângă construcţia solidă şi caracteristici intuitive, modelul Alpha 700 redefineşte simplitatea utilizării acestei camere digitale SLR cu specificaţii înalte. Datorită sistemului său nou şi intuitiv de navigare, setările camerei pot fi ajustate în cele mai exacte condiţii de fotografiere.

Există o paletă extinsă de opţiuni noi de personalizare şi instrumente creative care să-i sprijine pe fotografi la trecerea pe un nivel superior în pasiunea lor.

Calitate extraordinară de generaţie următoare
Cheia către performanţa absolută a modelului Alpha 700 este noul senzor de 12.24 megapixeli efectivi Exmor CMOS. Acest nou senzor utilizează tehnologii de imagistică elaborate din tehnologiile CCD şi tehnologii originale de conversie Column A/D pentru a oferi rapiditate şi calitate superioară a imaginii. Semiconductorii de ultimă generaţie de la Sony şi tehnicile avansate de procesare a semnalului asigură surprinderea unor imagini de o claritate extraordinară, detalii fine şi culori, nuanţe şi texturi bogate, apropiate de realitate.

Pentru prima dată la o cameră digitală SLR, senzorul avansat Exmor CMOS realizează conversie A/D utilizând convertori dedicaţi care sunt localizaţi aproape de fiecare element al matricii de captură de pe senzor. Anularea zgomotului analogic înainte de conversia A/D e completată de reducerea zgomotului on-chip în momentul în care semnalele sunt digitizate.

Aceasta conduce la semnale digitale care sunt imune la zgomotul extern şi la interferenţele care pot degrada în mod serios semnalele analogice produse de alţi senzori.

Semnalele digitale cu zgomot redus sunt trimise de la senzorul Exmor către procesorul recent dezvoltat BIONZ, unde acestea sunt supuse unei etape ulterioare de reducere a zgomotului RAW înainte de compresie şi codificare.

Cu o sensibilitate maximă de ISO 3200, modelul Alpha 700 poate face posibile instantanee din sport sau dinamice, scene de interior sau portrete realizate în orice condiţii de iluminare.

Stabilizatorul optic de imagine Super SteadyShot încorporat în cameră este compatibil cu toată gama de obiective cu montura “α”(a-mount). Tehnologia Anti-shake a fost îmbunătăţită cu până la jumătate de treaptă pe întreaga gamă focală. Corecţia se întinde de la 2,5 la 4 trepte (variază în funcţie de obiectivul utilizat, de setările camerei şi de condiţiile de fotografiere). Aceasta poate reduce foarte mult riscul imaginilor neclare în situaţii când ar fi fost necesare trepiedul sau bliţul.

Sistem rapid de focalizare automată în 11 puncte cu cruce duală în centru
Autofocus-ul foarte rapid este absolut necesar oricărui fotograf profesionist. Cu 11 puncte de focalizare şi 11 linii, noul senzor central în cruce dublă oferă o îmbunătăţire majoră a performanţei AF în multiple condiţii de fotografiere. Autofocus de mare precizie poate fi obţinut cu diafragma deschisă pentru obiective mai luminoase de F2,8. În plus, timpul de mişcare al lentilelor a fost micşorat pentru calcularea distanţei obiectelor şi poziţionarea focalizării.

Dispozitivul de iluminare pentru Autofocus asistă camera pentru a efectua focalizare automată în condiţii de lumină slabă sau cu un contrast scăzut al subiectelor.

Navigare rapidă, intuitivă şi control convenabil al funcţiilor
Noua interfaţă, remarcabil de simplă ‘Quick Navi’, asigură o operare rapidă în condiţii de stress, atunci când nu este timp pentru navigarea funcţiilor meniului. Setările camerei pot fi accesate pe loc, cu ajutorul joystick-ului uşor de manevrat şi icon-urilor, pe ecranul de calitate foto de 3 inci. Parametrii selectaţi pot fi ajustaţi în mod direct fără a fi necesar să se acceseze mai multe sub-meniuri.

Pentru mai mult confort în studio sau într-o altă locaţie, un set global de de 28 de setări ale camerei poate fi stocat într-unul dintre cele trei spaţii de memorare ale setărilor utilizatorului pentru a fi încărcate instantaneu. Un buton dedicat Custom poate fi programat pentru funcţii care se utilizează în mod frecvent, precum aceea de mărime a fişierului şi de selectare a suprafeţei de focalizare automată.

Conceput să ofere atunci când contează cel mai mult
Modelul Alpha 700 este dezvoltat pentru a veni în întâmpinarea cerinţelor entuziaştilor din domeniul fotografiei care necesită performanţe evidente în condiţii reale de fotografiere. Corpul camerei foto, rezistent, durabil, din aliaj de magneziu, e completat de un şasiu din aliaj de aluminiu ranforsat. Garniturile din silicon rezistente la apă protejează butoanele şi cardurile media împotriva prafului şi umezelii. Senzaţia de cameră foto profesională este subliniată de un nou sunet emis la declanşare, precum şi de motorul puternic de focalizare automată care reduce zgomotul şi vibraţiile în timpul focalizării.

Unitatea de declanşare de înaltă performanţă recent dezvoltată va rezista cu certitudine la aproximativ 100,000 cicluri. Viteza maximă de declanşare este de 1/8000 sec (1/250 viteza de sincronizare bliţ sau 1/200 cu funcţia Super SteadyShot activată) pentru a surprinde momentele foarte dinamice. Un nou motor fără miez, de mare putere, precum şi mecanismul de dublă-blocare împotriva mişcării oglinzilor permit fotografierea continuă de până la 5 cadre pe secundă. În modul JPEG Fine sau în modul de fotografiere Standard, durata rafalei e limitată doar de dimensiunea cardului, în timp ce în RAW pot fi realizate până la 19 cadre la viteza de 5 cadre pe secundă.

Uşor de manevrat cu ajutorul mânerului vertical opţional
Performanţa şi viteza năucitoare sunt completate în stil profesionist pentru a ajuta la manevrarea sigură în studio sau în altă locaţie. Adăugând vertical grip-ul VG-C70AM, se oferă acces confortabil la butonul de declanşare poziţionat ergonomic pentru orice poziţie de fotografiere.

Noul acumulator InfoLITHIUM din seria M oferă până la 650 de fotografii (standard CIPA) la o singură încărcare. Timpul de utilizare rămas al bateriei este afişat sub formă de procent. VG-C70AM se poate adăuga cu o a doua baterie. Nivelurile de încărcare ale ambelor baterii (atunci când sunt instalate amândouă) sunt afişate separat pe ecran pentru evitarea indicaţiilor ambigue despre bateria rămasă.

Opţiuni creative extinse
14 stiluri noi de fotografiere – incluzând ‘Deep’, ‘Autumn’, ‘Vivid’ şi ‘Landscape’ – permit crearea instantanee a unei multitudini de stări. Contrastul, claritatea, setări ISO (zone matching) şi alţi parametri pot fi personalizaţi mai departe pentru redarea efectului creativ ales.

Optimizorul de gamă dinamică îmbunătăţit (DRO) ajustează contrastul şi nuanţele pentru imagini uniform expuse în cazul portretelor iluminate din spate sau altor scene dificile de contrast ridicat. Optimizarea poate fi crescută în cinci paşi, în timp ce noul mod avansat bracketing surprinde aceeaşi scenă cu cinci setări diferite DRO pentru obţinerea celor mai bune rezultate.

Adăugarea unui nou mod RAW compresat face ca stocarea să fie mai eficientă fără a afecta flexibilitatea de manevrare a fişierelor de imagine RAW. Acum este disponibil un mod ‘Extra Fine’ pentru fişiere JPEG de înaltă calitate. Noul mod de fotografiere cu factor de aspect 16:9 este ideal pentru încadrarea peisajelor şi altor fotografii panoramice care pot fi vizualizate pe un ecran TV panoramic sau pe un display HD-ready.

Există sloturi pentru două tipuri de medii de înregistrare - Memory Stick sau CompactFlash. Slotul Memory Stick Duo este compatibil Memory Stick Duo şi Memory Stick PRO Duo, precum şi Memory Stick PRO-HG Duo, recent lansat, care suportă viteze mari de transfer. Slotul CompactFlash este conform cu noul standard de mare viteză 300x UDMA (Ultra Direct Memory Access), făcând posibilă surprinderea continuă a imaginilor până la limita cardului de memorie flash în modul JPEG şi în modul standard*.

*Numărul de fotografii care pot fi realizate variază în funcţie de condiţiile de fotografiere, specificaţiile cardului de memorie şi de alţi factori.

Modul ‘PhotoTV HD’ îmbunătăţeşte sistemul de afişare a imaginii Full HD
Este foarte uşor să vă bucuraţi de imagini High Definition de cea mai înaltă calitate, surprinse cu ajutorul camerei Alpha 700, în timp ce vă aflaţi în propria locuinţă sau prelucrând fotografiile în studio.

Modelul Alpha 700 include ieşire HDMI încorporată pentru conectarea la orice televizor sau display HD-ready. Imaginile sunt optimizate pentru culori şi texturi mai subtile, naturale, pe noua generaţie de televizoare Full HD BRAVIA care sunt compatibile cu ‘PhotoTV HD’ – modul de vizualizare a fotografiilor Full HD TV recent anunţat de Sony.

PhotoTV HD oferă o îmbunătăţire semnificativă în vizualizarea imaginilor statice pe televizoarele clasice care sunt optimizate pentru imaginile în mişcare. Controlează, de asemenea, navigarea, zoom-ul, slide-urile HD şi alte funcţii, atunci când camera Alpha 700 este conectată la un televizor HD.

Slide-urile HD pot fi controlate cu ajutorul unei telecomenzi cu infraroşu care controlează şi funcţia de declanşare în cazul auto-portretelor şi altor aplicaţii ale “fotografierii de la distanţă”.

Ecran LCD Xtra Fine de 3 inci (7,6 cm) pentru fotografii de calitate şi vizor de înaltă performanţă
Vizualizarea şi evaluarea fotografiilor surprinse cu ajutorul camerei Alpha 700 se pot realiza mult mai bine cu ajutorul noului ecran LCD de 3 inci Xtra Fine.

Mărimea sa şi rezoluţia foarte clară (921 000 de puncte) – cea mai mare existentă pe o cameră D SLR – face posibilă controlarea exactă pe un ecran LCD a focalizării şi a calităţii imaginilor surprinse.

Caracterizându-se prin matrici de pixeli aşezaţi în şir, ecranul LCD hibrid Xtra Fine dezvăluie cele mai fine detalii cu texturi naturale şi gradaţii de culoare. Acoperirea anti-reflexie permite un contrast înalt şi o vizibilitate extraordinară când se fotografiază în aer liber.

Apăsând butonul Display, se selectează modurile de vizualizare ale noului ecran. Imaginile pot fi afişate în seturi de 4, 9 sau până la 25. Alternativ, ultimele cinci imagini pot fi înşirate deasupra fotografiei selectate în acel moment – ideal pentru verificarea expunerilor în mod bracketing sau fotografierii continue. Există, de asemenea, un mod nou indicator histogramă RGB pentru confirmarea nivelurilor separate de roşu/verde/albastru.

Datorită noului sistem pentaprismă, vizorul optic de înaltă performanţă cu acoperire internă anti-reflexie oferă imagine mare, luminoasă pentru vizualizare confortabilă şi focalizare manuală exactă. O varietate de ecrane de focalizare opţionale – disponibile ca elemente pentru servicii – ajută prin compoziţia arhitecturală şi alte aplicaţii specializate.

Aplicaţii furnizate
Oferită împreună cu Alpha 700, aplicaţia Image Data Lightbox SR simplifică manevrarea bazei de fotografii. Imaginile pot fi parcurse, selectate, mărite, comparate şi evaluate în timp ce sunt încă în format RAW. Facilitează, de asemenea, crearea şi menţinerea colecţiilor de imagini pentru proiecte speciale, la care se adaugă automatizarea imprimarii şi a transformării fişierelor în format JPEG/TIFF.

Image Data Converter SR Ver 2 este o aplicaţie uşor de utilizat pentru vizualizarea şi editarea fişierelor RAW. Un nou motor puternic dublează practic vitezele de procesare pentru ajustarea mai rapidă a curbelor de tonuri, balans în alb, expunere, saturaţie, contrast, nuanţă şi claritate. Profilurile de ajustare a funcţiei Custom pot fi salvate şi aplicate mai multor imagini. Vizualizarea, imprimarea şi manevrarea fişierelor de bază sunt posibile, iar imaginile editate pot fi salvate din nou ca fişiere RAW sau transformate în format JPEG/TIFF.

Ideală pentru activitatea din studio, aplicaţia de control de la distanţă a camerei (PC/Mac) face posibil ca Alpha 700 să fie comandată prin USB de la un calculator conectat. Declanşarea, expunerea, focalizarea, modul drive şi alte setări pot fi activate din telecomandă fără a atinge camera. Fişierele de imagine pot fi memorate direct pe hard-ul calculatorului, trecându-se peste etapa stocării pe cardul media al camerei.

Disponibilitate
Camera digitală SLR Alpha 700 va fi disponibilă într-o varietate de kituri cu diferite obiective de la jumătatea lunii octombrie 2007.

Sistem
Tip de cameră Cameră digitală SLR cu bliţ încorporat şi obiectiv interschimbabil
Montură obiectiv Montură Sony; compatibil cu montura baionetă de tip A de la Minolta
Compatibilitatea Toate obiectivele Alpha de la Sony şi obiective Konica Minolta MAXXUM/ DYNAX
obiectivului

Fotografierea
Tipul de senzor de imagine Senzor Exmor™ CMOS
Mărimea senzorului23.5 x 15.6 mm (tip APS-C)
de imagine
Numărul total de pixeli Aprox. 13,053,000 pixeli
Numărul efectiv de pixeliAprox. 12,246,000 pixeli
Sistemul anti-prafAcoperire antistatică pe filtrul trece-jos şi mecanism de deplasare/scuturare a senzorului

Stocare
MediaMemory Stick: Memory Stick Duo, Memory Stick PRO Duo,
Memory Stick PRO-HG Duo
Card CompactFlash: Type I, Type II (UDMA / Microdrive)
Slot Dual slot pentru Memory Stick Duo / CompactFlash
Format fişier FAT 12, 16, 32
Formatul imaginii JPEG, RAW (format ARW 2.0), RAW + JPEG
Mărimea imaginiiRAW: 4288 x 2856, L (12M, 3:2); 4272 x 2848,
M (6.4M, 3:2): 3104 x 2064, S (3.0M, 3:2): 2128 x 1424,
L (10M, 16:9); 4272 x 2400, M (5.4M, 16:9): 3104 x 1744,
S (2.6M, 16:9): 2128 x 1200
Spaţiu de culoare sRGB, Adobe RGB
Reducerea zgomotuluiLong exposure NR: On/Off, disponibil în cazul unor viteze de expunere mai mari de 1 sec.
High ISO NR: Ridicat / Normal / Scăzut, disponibil la ISO 1600 sau la valori mai mari
Stil creativStiluri de bază: Standard, Vivid, Neutral, Adobe RGB
Memorare a setărilor: 3 zone de memorare; Standard, Vivid, Neutral,
Adobe RGB, Clear, Deep, Light, Portrait, Landscape, Sunset, Night view,
Autumn leaves, B/W, Sepia
Elemente ajustabile: Contrast (-3 până la +3 paşi),
Saturaţie (-3 până la +3 paşi), Claritate (-3 până la +3 paşi),
Luminozitate (-3 până la +3 etape), Zone Matching (-1 până la +2 etape)
Optimizor de gamă
dinamică Moduri: Off, Standard / Avansat: Auto / Avansat: Level
Setare avansată Level: 5 niveluri
Bracketing avansat DRO: 3 cadre, H/L selectabil

Balans de Alb
ModAuto, Daylight, Shade, Cloudy, Tungsten, Fluorescent, Flash
Colour Temperature / Colour filter, Custom
Temperatura de culoare 2500 - 9900 k cu 19 trepte Magenta / Compensare în Verde
Bracketing 3 cadre, H/L selectabil

Super SteadyShot
SistemMecanism de mişcare a senzorului de imagine
CapabilitateScădere aproximativă 2.5 EV - 4 EV a vitezei de declanşare
(variază în funcţie de condiţiile de fotografiere şi de obiectivul utilizat)

Vizor
Tip Fixed eye-level system with optical glass type pentaprism
Zonă de vizibilitate95%
Mărire 0.9x, cu obiectiv de 50mm la infinit
Eye relief La aproximativ 25 mm de ocular, la aproximativ 21mm de la cadrul ocularului la dioptrie -1
Reglare dioptrie 3.0 până la +1.0 m-1
OglindăQuick return mirror
Ecran de focalizareSpherical acute matte

Sistem de Focalizare Automată
Tip Sistem de detecţie fază (TTL)
Senzor CCD line sensors
Numărul de puncte11 puncte
de focalizare
Sensibilitate 0 EV până la +18 EV (la echivalent ISO 100)
Modul FocalizareSingle-shot AF, Automatic AF, Continuous AF, Direct Manual Focus, Manual Focus
Zonă de focalizareZonă de focalizare panoramică (Auto, 11 suprafeţe), Spot focus area,
Zonă de focalizare locală (11 zone locale, selectare cu multi-selector)
Sistem de focalizare Selectabil Activat/Dezactivat
automată la apropierea
ochiului
AF illuminatorTip: încorporat, LED
Interval iluminare: aproximativ 1 m - 7 m

Sistem de Expunere Automată
Măsurare luminozitateTip: Măsurare TTL
Celulă: SPC în formă de fagure cu 40 de segmente
Interval: 0 EV la 20 EV (+2 EV la +20 EV cu măsurare Spot )
(la ISO 100 echivalent cu obiectiv F1.4)
Mod: Multi segment, Spot, Centre weighted
Setări expunere Auto, Program AUTO (with Program Shift), Shutter priority,
Aperture priority, Manual, Scene selection (Portrait, Landscape, Macro,
Sports action, Sunset, Night view/portrait)
Compensare expunere +/-3.0 EV, 0.3 EV / 0.5 EV trepte selectabile
AE bracketingBracket: Cont. / Bracket: Single, cu paşi de 0.3 / 0.5 / 0.7 EV,
3/5 cadre selectabile
Sensibilitate ISO (REI) AUTO: ISO 200 - 1600 (limita inferioară / superioară selectabilă)
ISO ISO100 - 3200 echivalent (până la ISO 6400 disponibil ca gamă ISO extinsă)
Trepte ISO 1/3 EV

Bliţ
Sistem cu bliţ încorporatRidicare manuală; approx. GN 12 (în m la ISO 100);
acoperire pana la 16 mm (in distanţă focală);
approx. 3 sec. timp de reîncărcare; indicator flash-ready
Sistem de măsurare bliţADI flash / Pre-flash TTL / Manual flash
Mod BliţAutoflash, Fill-flash, Rear sync, Slow sync, Manual flash,
Reducerea efectului de ‘ochi roşii”, sincronizare la viteză înaltă (cu bliţ extern)
Compensare bliţ +/- 3.0 EV (0.3 / 0.5 EV trepte selectabile)
Bracketing bliţ3/5 cadre, 0.3 / 0.5 / 0.7 EV trepte selectabile
Bliţ externSony Alpha System Flash
Control wireless: disponibil

Declanşator
Tip Electronically-controlled, vertical-traverse, focal-plane type
Gama de viteze1/8000 sec. - 30 sec., bulb
Viteză de sincronizare bliţ1/250 sec. (fără Super SteadyShot ), 1/200 sec. (cu Super SteadyShot activat)

Drive
Drive modeAvansare cadru cu cadru, avans continuu (H/L selectabil),
Self-timer (10 sec. / 2 sec.)
Rată de avansare continuăÎnaltă: aprox. 5 cadre/sec max., Scăzută: aprox. 3 cadre/sec
Nr de cadre înregistrabile RAW: 18, cRAW (RAW comprimat): 25, RAW+JPEG: 12, cRAW+JPEG: 12,
w/ decalaj continuu JPEG (Extra fine): 16, JPEG (Standard/Fine): până când cardul de memorie este plin

Funcţiile camerei
Previzualizare adâncime Da (apăsând butonul Depth-of-field preview)
de câmp de
Auto review 10 sec. / 5 sec. / 2 sec. / Dezactivat , selectabil

Monitor LCD
Mărimea ecranului LCD 7.5 cm (3.0-inch) TFT
Număr total de puncte 921,600 (640 x 3 (RGB) x 480) puncte
Arie de vizualizare 100%
Setare luminozitate LCD+/-5 trepte

Imprimare
Funcţie de imprimare Exif Print, Print Image Matching III, PictBridge, setare DPOF

Interfaţă
Ieşire HDMI HDMI tip C minijack
1920 x1080i 59.94/50 Hz, 1280 x 720p 59.94/50Hz,
720 x 480p 59.94 Hz, 720 x 576p 50 Hz
Ieşire USB USB2.0 (Hi-Speed), USB Connecting (Mass Storage, PTP, Multi LUN)
Sincronizare terminal Adaptabil la sincronizare terminal de polaritate inversă
Ieşire Video NTSC / PAL selectabil (în meniu)

Telecomandă
Cu firCu RM-S1AM or RM-L1AM opţional
Wireless Cu RMT-DSLR1 furnizată cu camera
PC control Transferul imaginilor şi controlul camerei cu ajutorul aplicaţiei furnizate

Alimentare
SursaBaterie: Baterie reîncărcabilă Back NP-FM500H (7.2 V)
Adaptor AC: AC-VQ900AM (opţional) (7.6 V)
Acumulator BC-VM10
Durata de viaţă a bateriei Aproximativ 650 de fotografii (CIPA)
Power saving mode Închidere automată după 1/3/5/10/30 min

Altele
Dimensiuni (LăţimexÎnălţimexAdâncime) Aprox. 141.7 x 104.8 x 79.7 mm (exclusiv corpul aparatului)
GreutateAprox. 690 g (fără baterii, card de memorie, accesoriile aparatului)
Temperatura de operare 32-104 F (0-40 C)




Despre SMARTPOINT CONSULTING SRL

Despre Sony:
Sony este producător de sisteme audio, video, de comunicaţii şi tehnologie a informaţiei pentru utilizatorii individuali sau pentru uz profesional. Cu afacerile sale din domeniul muzicii, al filmului, jocurilor şi cele din zona online, Sony este poziţionat ca una dintre cele mai importante mărci de bunuri de larg consum din lume. Sony a înregistrat vânzări consolidate anuale de 55.83 miliarde de euro (8,296 miliarde de yeni), pentru anul fiscal încheiat la 31 martie 2007, bazate pe o rată de schimb medie pentru aceeaşi perioadă de 148.6 yeni/euro. Compania are aproximativ 163,000 angajaţi la nivel mondial.

În Europa, Sony a înregistrat vânzări consolidate de 13,71 miliarde euro (2,038 miliarde yeni) pentru anul fiscal care s-a încheiat la 31 martie 2007. Sony Europa, cu sediul central la Sony Center am Potsdamer Platz din Berlin, este responsabilă pentru afacerile cu produse electronice din Europa şi a înregistrat vânzări consolidate de 9.12 miliarde de euro pentru aceeaşi perioadă.

Pentru mai multe informaţii despre Sony Europa, vă rugăm să vizitaţi http://www.sony-europe.com şi http://www.sony-europe.com/presscenter.

www.sony.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/smartpoint/robust-si-rapid-modelul-alpha-700-ofera-imagini-extraordinare-din-generatia-urmatoare-de-la-fotografiere-pana-la-redare