Liderii de maine (re)vin la Sibiu!

Sibiu - 31 iulie 2006

Comunicat tip General in ONG

A V-a editie a taberei internationale de tineret „Lideri pentru maine” ia startul azi! Crucea Rosie Romana, filiala Sibiu asteapta 100 de tineri voluntari din Romania, Germania, Bulgaria si Guinea pentru a lua parte la un schimb de experienta interactiv pe Valea Stezii, la Rasinari.

Tabara, destinata voluntarilor de tineret din filialele Crucii Rosii si organizatii de tineret din Romania si Europa urmareste dezvoltarea abilitatilor necesare liderilor de tineret in vederea implementarii de programe de educatie nonformala. Totodata este o tabara de motivare a voluntarilor care s-au implicat in acest an in activitati de ajutorare a sinistratilor inundatiilor din Romania.

Intr-un cadru neconventional, cu mancare preparata la bucataria de campanie si cazare la corturi, voluntarii vor invata cum sa-si motiveze colegii, cum sa foloseasca metodele interactive si drama in educatie si cum sa intervina intr-o situatie de dezastru. Joi si vineri, participantii vor vizita cetatea Cisnadioarei si Sibiul, unde vor pregati si o activitate nonformala pentru egalii lor.

In acest an tabara este sprijinita de Primaria Rasinari, Complexul National Muzeal Astra, Primaria Cisnadie, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Sibiu, Scoala de Transmisiuni Sibiu si sponsorii: Agromec Avrig, Danone, Elio-Prod, Esarom Romania, Extrasib, Grewe, Hochland, Icrasib, Izabel Prod, Nestle, Romado, Scandia Romana, Sib Peco, Sibavis, Simonis, Sibiana, Simpa, Sitemani, Tarpi, Toptech.

Despre SN Crucea Rosie Romana, filiala Sibiu

Crucea Rosie Romana, infiintata in 1876, este organizatie neguvernamentala de interes national, avand ca misiune prevenirea si alinarea, in mod impartial a suferintei umane in orice imprejurare, fara nici o discriminare bazata pe cetatenie, nationalitate, rasa, sex, religie, varsta, apartenenta militara, sociala sau politica. Principalele domenii de activitate sunt: promovarea valorilor umanitare, pregatirea si interventia in cazul unui dezastru, promovarea sanatatii si asistenta persoanelor la nivel comunitar.


Claudia Popa, 0741-118975
crsb@easynet.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/sn-crucea-rosie-romana-filiala-sibiu/liderii-de-maine-revin-la-sibiu