Situația centrelor de permanență în medicina de familie

BUCURESTI - 12 aprilie 2012

Comunicat tip Administrativ / Management in Sanatate

Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie ( FNPMF ) şi Societatea Naţională de Medicina Familiei ( SNMF ) solicită Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate remedierea urgentă a situaţiei plăţilor restante pentru centrele de permanenţă.

                Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) şi Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) solicită Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate remedierea urgentă a situaţiei plăţilor restante pentru centrele de permanenţă.

                În ajunul sărbătorilor pascale, în centrele de permanență sunt de gardă peste 2000 de medici de familie şi asistente medicale care asigură continuitatea asistenței medicale, un ajutor prețios pentru cei aflați în nevoie și o mână de ajutor întinsă Serviciului de Ambulanță și SMURD.

                În ciuda problemelor cunoscute din anii anteriori legate de plată, medicii de familie au acceptat să lucreze în centrele de permanență, astfel încât în ultimul an numărul centrelor a crescut de la 88 la 192, ceea ce demonstrează o disponibilitate mare a medicilor de familie pentru a lucra suplimentar în aceste centre.

                Prin insistențele Ministerului Sănătății de a înființa centre de permanență, în mod accelerat începând cu anul trecut, autoritățile au fost de acord că medicii de familie, prin activitatea din centrele de permanență, aduc reale economii în sistem, asigură un grad sporit de rezolvare a problemelor de sănătate ale populației și degrevează serviciile de urgență.

                Din păcate însă, casele județene de asigurări de sănătate au mari întârzieri în ceea ce priveşte plata medicilor care activează în aceste centre, deși au transmis la timp către CNAS cererile de bugetare. Medicii de familie şi asistenții medicali din centre nu au mai fost plătiţi din luna februarie, existând şi cazuri în care restanțele la plată există din luna decembrie 2011! Situaţia este cu atât mai gravă, cu cât nepăsarea autorităţilor face ca bugetul alocat centrelor de permanență pentru anul 2012 să fie de fapt suficient doar până la mijlocul acestui an.

                Bugetul alocat în anul 2011, când existau doar 88 de centre de permanență a fost de 20 milioane lei.  Bugetul alocat pentru anul 2012 este tot de 20 milioane lei, deşi la 1 ianuarie 2012 existau deja 192 de centre de permanență.

                Îngrijorarea medicilor de familie care lucrează în centrele de permanență încă din anul 2004 este fundamentată şi de amintirea perioadei aprilie – iunie 2008 pentru care nu au fost plătiţi nici până în prezent. În anii 2010 - 2011 întârzierile la plată au constituit mai degrabă regula și nu excepția. Mai mult, o inadvertență legislativă aduce ameninţarea returnării de către medici a unei părţi din plata primită în anul 2011, pe motivul că aceste sume ar fi fost în mod greşit plătite de către casele de asigurări, în urma unei interpretări eronate a legislaţiei.

                Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) şi Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) solicită Ministerului Sănătăţii, Ministerului Finanţelor şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate rezolvarea de urgenţă a problemelor semnalate şi plata penalităţilor de întârziere.

Preşedinte FNPMF

Dr. Doina Mihăilă 

Preşedinte SNMF

Dr. Rodica Tănăsescu                                                                                                                    

                                                                                                                           

Anexa 1

Ce sunt centrele de permanență (CP)

                Centrele de permanență s-au înfiinţat începând din anul 2004 acolo unde autorităţile au considerat că este nevoie că medicii de familie să ofere servicii medicale în afara programului normal de lucru din cabinete. CP  înfiinţate în zonele rurale au fost considerate de către autorităţile din sectorul medical o reală necesitate pentru pacienţi. Medicii de familie constituiţi în grupuri de practică oferă servicii medicale în afara programului de lucru din cabinete, prin gărzi pe perioada nopţii (17h, între orele 15 - 8) , în weekend şi de sărbătorile legale (24h). Intrarea medicului de familie într-un centru de permanență este benevola, însă renunţarea individuală la  această activitate este sancţionată. Medicul care renunţă la gărzile în centrul de permanență, din orice motiv, este penalizat de casa de asigurări cu 10% din venitul cabinetului său aflat în contract cu casa de asigurări.

                Scopul centrelor de permanență este acela de a asigura accesul pacienților la servicii medicale de medicină de familie și în afara orelor de lucru ale medicului de familie la care sunt înscriși. Astfel se degrevează sistemul de ambulanţa şi SMURD de cazurile care sunt mai eficient rezolvate de medicul de familie. În acelaşi timp, medicii de familie şi asistentele din centrele de permanență acorda primul ajutor şi stabilizează pacienţii în cazurile care necesită intervenţia ambulanței, până la sosirea acesteia.

 

Anexa 2

Bugetarea centrelor de permanență

 Alocarea bugetară este conform legii următoarea: (1) Activitatea desfăşurată în centrele de permanență se finanţează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, de la capitolul 66.01 "Sănătate", titlul 51 "Transferuri intre unităţi ale administraţiei publice", alineatul 51.01.11 "Transferuri de la bugetul de stat către bugetul Fondului national unic de asigurări sociale de sănătate".

La capitolul respectiv, pe bugetul postat pe situl Ministerului de Finanțe sunt următoarele date:

-   2010 - 277.435,

-   2011 - 303.457,

-   2012 - 311.954.

Cifrele reprezintă mii lei.  Însă fondurile menţionate nu sunt în totalitate destinate centrelor de permanență, astfel încât suma destinată centrelor de permanență a fost atât în 2010 cât și în 2011 și 2012 de 20 milioane lei.

Un calcul privind necesitățile de plată pentru centrele de permanență în anul 2012:

 

Număr zile lucrătoare în lună

261

Număr ore în zile lucrătoare

4437

Număr zile weekend

105

Număr ore în zile nelucrătoare

2520

Total ore

6957

Costuri cu medicul - 12,8 lei/oră

89.049,6 lei

Costuri cu asistentul - 8 lei/oră

55.656 lei

Costuri cu funcționarea - 6,4 lei/oră

44.524,8 lei

TOTAL COSTURI/LUNA pentru un centru de permanență

189.230,4 lei

 

x

Număr centre permanență 1 ianuarie 2012

192

TOTAL costuri 192 centre de permanență în anul 2012

36.332.236,8 lei

Total buget alocat centre permanență în anul 2012

                                    20.000.000   lei

Despre Societatea Nationala de Medicina Familiei

Societatea Nationala de Medicina Familiei
vizitati www.snmf.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/societatea-nationala-de-medicina-familiei/situaia-centrelor-de-permanen-n-medicina-de-familie