Radiocom susține Constanța să devină un centru de excelență în domeniul telecom

BUCURESTI - 14 septembrie 2011

Comunicat tip Produse / Servicii in IT&C, Media / Publicitate, Tehnologie

RADIOCOM organizează, în 15 septembrie 2011, ora 11.45, la Constanța, evenimentul de prezentare a serviciilor BROADBAND de tip WiMAX, care va avea loc la sediul Camerei de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură, Sala Romexpo.

RADIOCOM

RADIOCOM

Evenimentul va reuni reprezentanţi de marcă ai RADIOCOM şi ai Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (M.C.S.I.). De asemenea, vor fi prezente autorităţi ale Municipiului Constanţa, operatori şi companii de suport.

Scopul acestei reuniuni este de a prezenta soluţia WiMAX, furnizată pe piaţă sub brandul Easy2BiNet. Această soluţie se bazează pe cele mai noi tehnologii de comunicare şi va oferi companiilor din Constanţa, precum şi segmentului rezindenţial, acces rapid şi de calitate la Internet de bandă largă şi servicii de telefonie de ultimă generaţie.

Constanţa va deveni, prin utilizarea WiMAX, un centru de excelenţă în domeniul telecom, unde se va utiliza o tehnologie de vârf, flexibilă şi personalizată oricărei nevoi de comunicare.

RADIOCOM a lansat serviciile broadband de tip WiMAX, în noiembrie 2010, disponibile atât pentru persoane fizice, cât şi pentru segmentul de clienţi business. Strategia de extindere a serviciilor WiMAX, la nivel naţional, continuă.

Cu ajutorul soluţiei WiMAX, RADIOCOM va acoperi cu prioritate zonele industriale şi limitrofe ale reşedinţelor de judeţ, dar şi un număr semnificativ de localităţi mici şi medii, unde conexiunea la Internet este limitată din cauza lipsei soluţiilor de acces în aceste locaţii. WiMAX (Worldwide Interoperability for Microwave Access) este o tehnologie radio de ultimă generaţie care furnizează conexiuni de mare viteză la Internet.

 

Despre Societatea Nationala de Radiocomunicatii S.A. - RADIOCOM

***RADIOCOM, marcă înregistrată a Societăţii Naţionale de Radiocomunicaţii S.A., este în prezent lider de piaţă în domeniul broadcasting-ului şi, în acelaşi timp, unul dintre principalii furnizori de reţele şi servicii de comunicaţii electronice din România.Portofoliul RADIOCOM include, în prezent, aproape toţi operatorii de telecomunicaţii din România, dar şi utilizatori finali de servicii de comunicaţii din domenii importante: bănci, instituţii financiare, companii multinaţionale etc.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/societatea-nationala-de-radiocomunicatii-s-a-radiocom/radiocom-sustine-constanta-sa-devina-un-centru-de-excelenta-in-domeniul-telecom