Redactorul-şef al TVR Iaşi, distins cu Ordinul "Palmes Academiques"

BUCURESTI - 14 mai 2004

Comunicat tip General in Media / Publicitate

Vanda Condurache, redactor-şef al studioului teritorial TVR Iaşi, va primi, vineri, titlul de Cavaler al Ordinului "Palmes Academiques", distincţie înmânată de către Excelenţa Sa ambasadorul Franţei în România, Philippe Etienne.


Ceremonia de decernare va avea loc în sala Senatului Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi, Vanda Condurache fiind singurul jurnalist din suita personalităţilor distinse, cu această ocazie, şi cea mai tânără dintre premiaţi. În cadrul aceleiaşi ceremonii vor mai fi distinse cu Ordinul Naţional al Meritului mai multe cadre didactice din cadrul universităţii ieşene, printre care decanul Facultăţii de Litere din Iaşi, Iulian Popescu.
Născută la 2 august 1955, Vanda Condurache face parte din echipa TVR Iaşi încă de la înfiinţarea studioului, în 1991, fiind realizatoarea sau moderatoarea a numeroase emisiuni ("Ceasul deşteptător", "Bună dimineaţa", "Repere moldave", "Week-end magazin"). A fost membru al juriului CIRCOM Regional la ediţiile din 2002 (Nurnberg) şi 2003 (Sinaia) şi a fost premiată, în 1998, la Salonic, cu Marele Premiu al Comisiei Europene pentru Coproducţii pentru Programul Internaţional ALICE. Autoare a numeroase interviuri cu personalităţi importante, printre care şi fostul preşedinte francez, Francois Mitterand, Vanda Condurache este şi titularul catedrei "Canale de comunicare - Televiziune" din cadrul Secţiei de Jurnalism a Facultăţii de Litere din Iaşi.
Ordinul "Palmes Academiques" a fost instituit în anul 1808 de către Napoleon, la şase ani după înfiinţarea Legiunii de Onoare, ca recompensă a serviciilor aduse învăţământului, ştiinţei, literelor şi artelor. Fiind una dintre cele mai importante şi cele mai vechi decoraţii franceze, distincţia este acordată celor care contribuie în mod excepţional în activităţi legate de educaţie, cultură şi îmbogăţirea patrimoniului cultural.


DEPARTAMENTUL COMUNICARE ŞI REPREZENTARE

Despre Societatea Romana de Televiziune

DEPARTAMENTUL COMUNICARE ŞI REPREZENTARE AL SRTv

Calea Dorobanţilor nr.191, sector 1, Bucureşti
Tel. +40-21-223.32.75 - Fax: +40-21-231.50.12
E-mail: comunicare@tvr.ro


Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/societatea-romana-de-televiziune/redactorul-sef-al-tvr-iasi-distins-cu-ordinul-palmes-academiques