Un calculator din şase a fost infectat în prima jumătate a anului
BUCURESTI - 7 octombrie 2004
Comunicat tip General in IT&C
Peste o treime din calculatoarele utilizatorilor casnici din România şi aproximativ 7% din staţiile de lucru ale companiilor au fost infectate de viruşi în primul semestru al anului 2004. Aceste cifre fac parte din raportul asupra ameninţărilor informatice din primele şase luni ale anului, prezentat de specialiştii BitDefender, în cadrul primei conferinţe BitDefender InfoSecurity Meeting.
Întâlnirea, la care au participat cei mai importanţi clienţi BitDefender, a avut ca scop prezentarea unor teme recente legate de evoluţia şi tendinţele ameninţărilor informatice, metode de protecţie antivirus şi antispam, precum şi noua ofertă de produse BitDefender (Generatia 8) pentru piaţa românească.
“Cifrele sunt rezultatul unei cercetări de piaţa efectuate de noi în luna septembrie, însă considerăm că realitatea este mult mai îngrijorătoare. Ne-am lovit, din păcate, de reticenţa unor companii în a declara gradul de infectare cu viruşi, iar acest lucru ar putea avea două cauze: fie n-au dorit să recunoască deficienţele în securitatea propriilor sisteme informatice, fie folosesc software ilegal, şi, cum bine ştim, aproximativ 70% dintre companii sunt în această situaţie (conform BSA). Referitor la acest ultim aspect, analizele noastre din ultima perioadă au relevat faptul că unul din patru calculatoare din România este complet neprotejat de un program antivirus şi doar unul din cinci foloseşte un antivirus licenţiat.” a declarat Cosmin Mareş, BitDefender Marketing Executive
Viruşii s-au înmulţit exponenţial
Gradul ridicat de infectare cu viruşi din acest an se datorează şi faptului că ameninţările informatice au crescut exponenţial în ultima vreme. 11.650 de viruşi noi sau variante ale acestora au fost identificaţi de BitDefender în primele şase luni ale acestui an, comparativ cu 6.430 în semstrul II 2003 şi doar 1.650, în aceeaşi perioadă a anului trecut.
“Anul 2004 a debutat cu o serie de atacuri informatice majore (Mydoom, Bagle, Netsky) şi am asistat în premieră la un război al hackerilor (variante de Bagle care dezactivau variante de Netsky aflate pe calculatoare deja infectate şi viceversa, la care se adăugau diverse mesaje incluse în codul viruşilor şi adresate de către creatori unul celuilalt). În plus, apar în fiecare zi noi viruşi care se răspândesc prin e-mail, folosind adrese colectate din calculatoarele infectate sau vectori virali care lasă în urma un backdoor (“portiţă de intrare”) prin care un hacker poate avea acces la informaţiile stocate pe sistemul infectat” continuă Cosmin Mareş.
Cei mai periculoşi viruşi
Specialiştii BitDefender au alcătuit şi un top al viruşilor din acest an, care relevă diverse variante de Netsky şi Bagle luptând pentru locurile fruntaşe. De altfel, creatorii acestor 2 viruşi au fost foarte prolifici, până în prezent înregistrându-se nu mai puţin de 30 de variante de Netsky (de la Win32.Netsky.A@mm până la Win32.Netsky.AD@mm) şi 47 de Bagle (de la Win32.Bagle.A@mm până la Win32.Bagle.AU@mm).
Tipuri de ameninţări
O alta cauză care a condus la această rată apreciabilă a infecţiilor o reprezintă "reprofilarea" hackerilor către viruşi tot mai periculoşi. Aceştia preferă să creeze viruşi de tip worm (vierme), renunţând treptat la viruşii de tip mass mailer. Explicaţia este destul de simplă: viruşii de tip vierme exploatează problemele de securitate ale Windows şi pot infecta un computer fără să mai fie nevoie de intervenţia utilizatorului, ci doar de un computer al cărui sistem de operare nu a fost updatat. Asta înseamnă că infectează computerul fără să mai fie nevoie ca utilizatorul să deschidă un fişier ataşat unui mesaj e-mail.
Ca dovadă, 75% din numărul total al viruşilor identificaţi în 2003 erau de tip mass mailer (viruşi care se răspândesc puternic prin intermediul mesajelor e-mail), iar 25% de tip vierme. Anul acesta, procentul viermilor a crescut la 35% din numărul total, în timp ce viruşii de tip mass mailer reprezintă 65%.
Pierderi
Atât pentru utilizatorii individuali, cât şi pentru companii, infectarea sistemului cu un virus comportă o serie de riscuri. Ca şi pierderi directe, pot fi amintite sustragerea de informaţii, secrete de serviciu şi baze de date, dar şi informaţii deteriorate, distrugerea fişierelor sistem, blocarea conexiunilor mergând până la stoparea activităţii. Există însă o serie de alte pierderi, indirecte, puţin conştientientizate de companiile româneşti: scăderea productivităţii, a vânzărilor potenţiale şi a încrederii partenerilor/clienţilor, cu alte cuvinte deteriorarea capitalului de imagine.
În momentul de faţă, soluţiile BitDefender acoperă toate căile de pătrundere a viruşilor în reţeaua unei companii, indiferent de mărime, extindere teritorială şi sisteme de operare folosite.
Despre SOFTWIN
Despre BitDefender™/SOFTWIN
Tehnologia BitDefender™ protejează peste 40 de milioane de utilizatori din 100 de ţări. Metoda revoluţionară de interceptare a viruşilor a fost recunocută de 28 de Academii de Ştiinţe din Comunitatea Europeană prin premiul IST 2003 şi este certificată de către cele mai prestigioase laboratoare de testare din lume (ICSA - februarie 2003, Virus Bulletin - iunie 2003, noiembrie 2003, februarie 2004, iunie 2004; CheckMark - august 2003 si septembrie 2004). De curând, în Germania, Spania si SUA s-au deschis reprezentanţe BitDefender™.
SOFTWIN oferă companiilor din România şi din lumea întreagă soluţii de afaceri şi servicii complexe IT&C, care permit clienţilor să răspundă provocărilor pieţei şi să profite de noi oportunităţi de afaceri.
SOFTWIN este o companie cu capital integral românesc. Cu o echipă de peste 600 de angajaţi, SOFTWIN a dezvoltat şi implementat tehnologii de vârf în peste 6.000 de proiecte în întreaga lume. Printre clienţii SOFTWIN se numără cele mai mari bănci româneşti, Ministerul Justiţiei, Senatul României, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Ministerul de Interne, Ministerul Agriculturii.
SOFTWIN SRL
Str. Fabrica de Glucoza nr. 5, sector 2, Bucuresti
tel: (021) 233.07.80
sales@bitdefender.ro
- SOFTWIN
-
Pagina contact: Contact SOFTWIN