Excelența Sa Jean Hubert Lebet, ambasadorul Elveţiei în România a vizitat fabrica de magiun Topoloveni

BUCURESTI - 18 octombrie 2013

Comunicat tip General in Sanatate, HoReCa, Retail

Magiunul de prune Topoloveni ar putea intra pe piața elvețiană, în marile lanțuri de magazine cu produse bio și naturiste, magiunul fiind recomandat chiar de ambasadorul Confederației Elvețiene la București, Jean Hubert Lebet, care a vizitat joi fabrica fabrica de magiun Topoloveni a producătorului român Sonimpex .

Excelenta Sa Jean Hubert Lebet gusta magiunul de prune Topoloveni

Excelenta Sa Jean Hubert Lebet gusta magiunul de prune Topoloveni

Excelența Sa Jean Hubert Lebet, Ambasadorul Confederației Elvețiene la București a vizitat astăzi Fabrica de Magiun Topoloveni pentru a vedea locul în care o mână de oameni harnici transformă prunele în cel mai sănătos desert de pe piață. La intrarea în fabrică, a fost întâmpinat de doi câni din rasa elvețiană Saint Bernard care păzeau cu strășnicie borcanele cu magiun proaspăt ieșite de pe linia de producție, arătându-se extrem de încântat de această legătură simbolică între tradițiile din țara sa și cele românești.

Excelența Sa  s-a dovedit un fin cunoscător al alimentelor de calitate, apreciind savoarea magiunului de prune încă din timpul conferinței de presă de la primăria Topoloveni, când a cerut o linguriță pentru a gusta magiun din borcanul cu care a fost întâmpinat de doamna Bibiana Stanciulov.  Domnul Ambasador i-a sfătuit pe producătorii magiunului de prune să ia legătura cu lanțurile de produse bio și naturiste din Elveția, care se află în căutare de produse sănătoase, magiunul putând fi considerat “ciocolata din prune”, un dulce natural și sănătos, recomandat consumului încă de la vârsta de șase luni. “Noi putem crea cadrul general de colaborare între cele două state, însă Camera de Comerț și Industrie România- Elveția este cea care susține activ relațiile comerciale între cele două țări. Sper să văd produsele dumneavoastră pe rafturile magazinelor din Elveția”, a declarat  Excelența Sa Jean Hubert Lebet. Acesta a discutat și cu un grup de copii de la Școala Gimnazială de Excelență Sfânta Muceniță Filoteea, care au venit în vizită la fabrică pentru a vedea cum se face zacusca Topoloveana. Cu această ocazie, Excelența Sa a văzut că nu doar magiunul și dulceața sunt produse 100% naturale, ci și zacusca, care se face din legume cumpărate de la producători autohtoni, care, după coacere, sunt curățate manual, înainte de a fi amestecate pentru obținerea produsul finit. De mai bine de doi ani, copii primesc la micul dejun magiun de prune, deoarece este un produs care contribuie la dezvoltarea fizică și intelectuală, unii având deja idei de afaceri cu acest produs. “Când cresc, vreau să fac o înghețață cu magiun, ca să am două deserturi sănătoase în același timp”, a exclamat unul dintre elevii Centrului de Excelență.

 

“Am fost impresionată că Excelența Sa nu s-a putut abține și a gustat magiun în timpul evenimentului de la Primărie. Așa cum după vizita Princepelui Radu la invitația domnlui primar Gheorghiță Boțârcă am devenit Furnizori ai Casei Regale a României, sperăm ca după vizita Excelenței Sale la tot la invitația domnului primar să începem exportul de magiun de prune în Elveția. Este ciocolata noastră de prune, singurul produs alimentar care a adus România pe harta produselor cu Indicație Geografică Protejată, apreciat și renumitul Institut de Gust şi Calitate de la Bruxelles- ITQI, cu 2 stele Michelin din 3 posibile. Am intrat în al o sutălea an de existență, am intrat în zona bio, obținând luna aceasta primul certificat de acest fel pentru magiunul de prune și am obținut un proiect de promovare a produsului în Elveția. Toate acestea  au o mare însemnătate pentru noi, este o recunoaștere a memoriei străbunicilor noștri”, a declarat dna Bibiana Stanciulov, producătorul magiunului de prune Topoloveni.

Evenimentul a fost marcat și de prezența altor oficialități locale, precum și de reprezentarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin prezența domnilor Achim Irimescu, secretar de stat și, respectiv, Viorel Morărescu, director general. Domniile lor au declarat că anul acesta vor prezenta magiunul de prune la Ambasada din Japonia, cu ocazia unui eveniment de degustare a produselor tradiționale românești.  “România are doar acest produs recunoscut la nivel European. Acest lucru s-a datorat atât calității foarte bune cât și faptului că doamna Stanciulov este un luptător adevărat. Așa cum Elveția este imbatabilă pe mecanică fină, sperăm să devină și România imbatabilă pe produse agricole. Avem produse de foarte bună calitate și sper ca, în colaborare cu partenerii elvețieni, și această piață să beneficieze de produsele doamnei Stanciulov”, a susținut dl Achim Irimescu, Secretar de Stat al MADR.

Organizatorii mulțumesc pentru sprijin autorităților locale și domnului Mihai Ștefan Popescu, deținătorul canisei Kennel ST. Bernard Esc Târgoviște pentru cele două exemplare superbe care au păzit muntele de magiun de prune și au avut medalioane din borcane cu magiun bio.

Pentru date suplimentare si mai multe imagini

Elena Hirtan

PR Manager

0721 527 868

elena@accente.ro

Despre Sonimpex Topoloveni

Compania SONIMPEX TOPOLOVENI este singura producătoare din România pe segmentul prelucrării și conservării fructelor, fără zahăr adăugat și fără agenți de conservare. Pe lângă Magiunul de prune Topoloveni, compania mai are în portofoliu și gama de dulcețuri TOPOLOVEANA fără zahăr (afine ecologice, caise, căpșune, cătină, cireșe negre, coacăze, salcâm, goji ecologice, gutui, mure, nuci verzi, prune cu migdale, topinambur, vișine), dar și o pastă de tomate și zacuștele TOPOLOVEANA.

Taguri: magiunTopoloveniSONIMPEX
Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/sonimpex-serv-com-srl/excelen-a-sa-jean-hubert-lebet-ambasadorul-elvetiei-in-romania-a-vizitat-fabrica-de-magiun-topoloveni