Comunicat de presă al Asociaţiei SOS Satele Copiilor
BUCURESTI - 12 ianuarie 2016
Comunicat tip General in Administratie Publica, Afaceri, Educatie / Cultura, ONG, Social
SOS Satele Copiilor România, organizaţie umanitară care oferă susţinere pe termen lung copiilor şi tinerilor defavorizaţi, a beneficiat la sfârşitul lunii decembrie 2015 de rezultatele campaniei de strângere de fonduri iniţiate de ING Bank România. Promovată sub numele de Zâmbete pentru copii şi având sloganul „Dăruieşte un zâmbet cald cât un Crăciun în familie”, campania s-a desfăşurat pe un site dedicat – www.zambetepentrucopii.ro.
Conceptul prietenos al iniţiativei ING Bank România a antrenat cu succes un număr de 3380 de #oamenidebine, care, în intervalul 25 noiembrie – 22 decembrie 2015, au încărcat pe site câte două selfie-uri, unul serios şi unul amuzant. Copiii de la SOS, la fel ca toţi micuţii care nu au posibilitatea de a creşte alături de părinţi sau de familiile biologice, îi surprind pe cei cu care intră în contact prin seriozitatea pe care o afişează şi prin dorinţa tacită de a interacţiona, de a se juca şi de a râde.
Pentru că şi-au dorit să aducă zâmbetele pe micile lor feţe, prietenii de la ING s-au mobilizat înainte de Crăciun şi i-au invitat pe participanţii „la joacă” să încarce pe site un selfie serios (ca să arate că pot fi şi serioşi), dar şi unul glumeţ (ca să arate tuturor cum sunt ei de fapt). Pentru fiecare selfie glumeţ încărcat pe site, ING a donat 50 de lei. Astfel, scopul campaniei a fost de a oferi mult mai mult decât suport financiar, ci de a le reda acestor copii încrederea în adulţii din jurul lor, cu atât mai mult cu cât sărbătorile de iarnă trebuie să fie la fel de frumoase şi de vesele pentru toţi copiii.
La finalul campaniei, ING Bank România a decis să suplimenteze fondurile generate de selfie-urile postate de susţinătorii acţiunii umanitare şi a donat 250.000 de euro pentru copiii şi tinerii de la SOS Satele Copiilor România. Generoasa sumă va fi direcţionată către programele organizaţiei, acoperind serviciile de îngrijire de tip familial (cheltuielile ridicate de întreţinerea caselor sociale şi accesul la educaţie), pe toată perioada anului 2016, pentru cei peste 200 de copii şi tineri beneficiari ai asociaţiei.
"În fiecare an de Crăciun, ING încearcă să adune cât mai mulţi oameni în jurul unei cauze sociale. Dacă în timpul anului, în cadrul strategiei de responsabilitate socială, banca se concentrează pe proiecte de educaţie financiară, antreprenoriat şi dezvoltare urbană, în fiecare decembrie ne îndreptăm atenţia către o alta direcţie importantă pentru noi: educaţia pentru copiii din grupurile dezavantajate social. Colaborarea cu SOS Satele Copiilor România a venit natural: ne doream să sprijinim copiii lipsiţi de dragostea familiei biologice să aibă o viaţă cât mai bună, să meargă la şcoală şi să îşi construiască astfel un viitor mai bun, iar asociaţia tocmai asta face, de mulţi ani, în România".
Roxana Colisniuc, CSR Officer ING Bank România.
“Colaborarea noastră cu ING Bank a început într-o perioadă solicitantă pentru organizaţie, în contextul în care foarte mulţi copii au nevoie de asistenţă socială de calitate la noi în ţară. Nenumărate cercetări moderne au întărit concepţia conform căreia, pentru a avea şanse reale de supravieţuire la ieşirea din sistemul de protecţie, un copil are nevoie de un cadru familial sigur, de afecţiune, de acces la educaţie şi la servicii medicale, precum şi de interacţiune socială şi experienţe pozitive. Toate acestea nu pot fi asigurate fără implicarea societăţii civile şi a companiilor care operează local. ING Bank România a sesizat eforturile pe care le facem zi de zi şi ne-a oferit ajutor. Avem încredere că 2016 va fi un an mai bun pentru copiii noştri şi că vom reuşi să ameliorăm multe dintre aspectele care ne provoacă în activitatea noastră. Sperăm într-un parteneriat pe termen lung cu ING Bank România şi le mulţumim tuturor celor care ne-au fost alături de-a lungul campaniei Zâmbete pentru copii”, a adăugat Carmen Brumă, Manager Departament Strângere de Fonduri şi Comunicare, SOS Satele Copiilor România.
Despre ING România
ING Bank România este parte a ING Group, instituţie financiară internaţională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 33 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii din peste 40 de ţări. Înfiinţată în 1994, ING Bank România este în prezent o bancă universală, oferind produse și servicii tuturor categoriilor de clienţi – companii mari și mici, instituții financiare, mici antreprenori și persoane fizice.
Despre SOS Satele Copiilor România
SOS Satele Copiilor România a fost înființată în anul 1990. Asociația implementează 3 programe la nivel național în București, Sibiu și Bacău, oferind servicii de îngrijire de tip familial (Sate SOS), servicii de consiliere (Centre de Consiliere şi Sprijin pentru Părinţi şi Copii) și servicii educaționale (Tabăra de Vară, Proiecte Educaționale). Misiunea SOS Satele Copiilor România este aceea de favoriza educaţia copiilor într-un mediu familial propice dezvoltării sănătoase şi armonioase. În satele SOS, cei mici sunt încredințați unei mame SOS, care are în grijă câte 5-7 copii, de a căror educație, îngrijire și evoluție se ocupă îndeaproape. De aproape 25 de ani, organizaţia luptă să schimbe viitorul copiilor din România, prin programe de consiliere şi sprijin pe termen lung pentru cei care au pierdut sau riscă să piardă îngrijirea familiilor biologice.În acest moment, peste 1000 de copii beneficiază direct de sprijinul asociației SOS Satele Copiilor România și peste 15000 de copii au interacționat cu unul dintre programele SOS. Mai multe informații despre SOS Satele Copiilor România puteţi găsi și pe pagina de Facebook SOS Satele Copiilor.
Despre SOS-Satele Copiilor Romania
SOS Satele Copiilor Romania ocroteste si sprijina astazi peste 1000 de copii in dificultate, care au pierdut sau risca sa piarda ingrijirea familiei lor biologice.
De 60 de ani in lume si de 20 de ani in Romania, intervenim oriunde exista un copil si o nevoie, oferind sprijinul nostru. Organizatia SOS Satele Copiilor Romania este membra a SOS Kinderdorf International, retea caritabila prezenta in 133 de tari ale lumii.
-
Bianca Ștefan - Specialist Relatii Publice si Comunicare
-
Pentru telefon si e-mail click aici
- SOS-SATELE COPIILOR ROMANIA
-
Pagina contact: Contact ASOCIATIA ORGANIZATIA SOS SATELE COPIILOR ROMANIA