Organizaţia SOS Satele Copiilor România va fi susţinută de KFC România

BUCURESTI - 2 septembrie 2014

Comunicat tip General in Media / Publicitate, ONG, Social, CSR

Live site

De la 1 septembrie, SOS Satele Copiilor România începe un nou parteneriat de responsabilitate socială cu KFC România. În debutul colaborării, KFC va susține o familie SOS care face parte din SOS Satul Copiilor București. Satul SOS reprezintă comunitatea în care familiile SOS locuiesc împreună, creând un mediu în care copiii cresc, se dezvoltă și se bucură de clipele frumoase ale copilăriei.

Organizaţia SOS Satele Copiilor România va fi susţinută de KFC România
 Ne bucurăm că începem colaborarea cu un nou partener pentru susținerea copiilor fără posibilități materiale. Faptul că am ”adoptat” o familie din SOS Satul Copiilor București ne motivează să oferim sprijin pe termen lung, să observăm și evaluăm impactul implicării noastre și să dezvoltăm o relație cu familia susținută. Este un proiect important pentru noi, cu o componentă emoțională puternică 

Mark Hilton, CEO KFC și Pizza Hut.

În casa SOS sponsorizată de KFC România locuiesc 5 copii cu vârste între 7 ani și 10 ani, îngrijiți de o mamă socială. Scopul unei case SOS este acela de a crea un mediu de susținere în care copiii să parcurgă toate etapele unei copilării normale. În acest proces, educația joacă un rol cheie în dezvoltarea celor mici și în pregătirea lor pentru maturitate. În debutul colaborării cu SOS Satele Copiilor România, KFC va susține material activitățile educaționale ale copiilor din casa sponsorizată până la finalul anului 2014.

Ne bucurăm că începem colaborarea cu un nou partener pentru susținerea copiilor fără posibilități materiale. Faptul că am ”adoptat” o familie din SOS Satul Copiilor București ne motivează să oferim sprijin pe termen lung, să observăm și evaluăm impactul implicării noastre și să dezvoltăm o relație cu familia susținută. Este un proiect important pentru noi, cu o componentă emoțională puternică”, spune Mark Hilton, CEO KFC și Pizza Hut.

KFC va susține atât pregătirea școlară a celor 5 copii din casă, cât și activitățile lor extra-curriculare, care le dezvoltă aptitudinile și le diversifică pregătirea: excursii însoțite de activități (ateliere de cusut, olărit etc.), activități sportive pentru dezvoltarea motricității (balet, fotbal), cursuri de șah, cursuri de limbi străine.

Parteneriatul pe termen lung cu KFC este foarte important pentru noi deoarece contribuie la oferirea de servicii de calitate copiilor care cresc la SOS Satele Copiilor România. Faptul că sprijinul acordat se va îndrepta și către activități extra-curriculare este un lucru benefic și care răspunde planului de dezvoltare a fiecărui copil din organizația noastră. Dorința de a dezvolta o relație de prietenie cu familia susținută ne bucură și reprezintă pentru noi cel mai eficient model de implicare în creșterea și educarea copiilor noștri” a precizat Carmen Brumă, Manager Departament Strângere de Fonduri și Comunicare, SOS Satele Copiilor România. 

Parteneriatul KFC cu SOS Satele Copiilor România se înscrie în direcția strategică de CSR a KFC România, prin care compania sprijină educația și dezvoltarea tinerilor, direcție susținută în ultimii 7 ani prin parteneriate cu organizații non-profit.

Despre KFC

KFC este cel mai popular lanţ de restaurante specializat în produse din carne de pui din lume şi face parte din grupul YUM!Brands, cea mai mare companie de lanţuri de restaurante şi unul dintre cei mai mari angajatori la nivel mondial. KFC este recunoscut prin Reţeta Originală®, Extra Crispy™, Kentucky Grilled Chicken® / Pui pe grătar Kentucky şi Crispy Strips, Aripioare Picante şi sandvişuri de pui proaspăt preparate. 15.000 de restaurante KFC deservesc zilnic peste 12 milioane de clienţi în 109 ţări.

În România, lanţul de restaurante KFC este operat în sistem de franciză, licenţa pentru România fiind acordată în 1997 companiei US Food Network KFC şi numără 51 de restaurante atât în Bucureşti, cât şi în alte oraşe precum Timişoara, Cluj-Napoca, Suceava, Oradea, Piteşti sau Braşov. De asemenea, KFC România operează şi un restaurant la Chişinău, Republica Moldova.

Despre SOS Satele Copiilor România

SOS Satele Copiilor România ocrotește și sprijină astăzi peste 1000 de copii în dificultate, care au pierdut sau riscă să piardă îngrijirea familiei lor biologice. De 65 de ani în lume și de 24 de ani în România – „oferim o familie iubitoare pentru fiecare copil”. Organizația SOS Satele Copiilor România este membră a Federației SOS Children’s Villages International, rețea caritabilă prezentă în 134 de țări ale lumii. 

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/sos-satele-copiilor-romania/organizatia-sos-satele-copiilor-romania-va-fi-sustinuta-de-kfc-romania