CityFM prezinta concertul Ozzy Osbourne la Bucuresti

BUCURESTI - 21 iunie 2010

Comunicat tip General in Monden / Lifestyle

CityFM il aduce pe Ozzy Osbourne in concert, la Bucuresti. Evenimentul va avea loc pe data de 2 octombrie si face parte din turneul mondial de promovare al noului album al lui Ozzy Osbourne, intitulat „Scream”.

CityFM prezinta concertul Ozzy Osbourne la Bucuresti

Supranumit Godfather of Heavy Metal sau Madman, Ozzy Osbourne a intrat in istoria muzicii rock in anii 70, ca vocalist al trupei Black Sabbath, alaturi de care a activat pana in anul 1979. Printre cele mai cunoscute albume ale formaţiei se numără 'Paranoid' (1970), 'Master of Reality' (1971), 'Sabotage' (1975), 'Heaven and Hell' (1980), 'Born Again' (1983), 'Tyr' (1990) şi 'Cross Purposes' (1994). Ca artist solo, Osbourne a vandut peste 27 de milioane de discuri in SUA.

Doua albume, 'Blizzard of Ozz' (1980) si 'No More Tears' (1991) au primit cvadruple discuri de platina, pentru vanzari de peste 4 milioane de copii in Statele Unite. Următoarele sale albume - 'Ozzmosis' (1995), 'Down to Earth' (2001), 'Under Cover' (2005), 'Black Rain' (2007) şi 'Scream' (2010), deşi nu au mai avut acelaşi succes de public, au fost bine primite de critica de specialitate.
Cariera lui Ozzy Osbourne inseamna 4 decenii de muzica. Ozzy nu e doar o legenda vie si un idol al genului heavy metal, ci si un pionier al genului sau muzical. Ozzy a fost mereu un inovator. A fost primul front man care a parasit o trupa cu succes urias, pentru a urma o cariera solo cu un succes similar sau poate chiar mai mare. A fost primul artist care a avut propriul festival itinerant, rock/metal, Ozzfest. A fost prima celebritate cu care s-a realizat un program TV din categoria ‘reality’.

În afara salii de concerte sau a studioului, Ozzy este mereu in atentia mass-media, socand permanent prin atitudinea sa neconventionala. De pilda, Ozzy Osbourne a intrat în Cartea Recordurilor pentru cel mai lung şi puternic tipat din lume, a daruit unui cersetor 3 milioane de dolari, a declarat ca vrea sa isi doneze corpul stiintei, intrucat este un \'miracol medical\' ca este inca in viata, dupa ani in care a facut abuz de alcool si droguri sau a fost ales, in urma unui sondaj realizat pe Internet, drept cea mai potrivita persoana care sa ureze bun venit extraterestrilor pe Pamant.

Pregatirile pentru sosirea lui Ozzy Osbourne in Romania au inceput la CityFM printr-o campanie de rebranding a postului de radio, care va avea o imagine puternica, dinamica si urbana. CityFM va pregati ascultatorilor si fanilor Ozzy Osbourne o serie de surprize pana la data concertului.

Concertul lui Ozzy Osbourne va avea loc in data de 2 octombrie, 2010, la Zone Arena (Str. Barbu Vacarescu 313-321) , incepand cu orele 19.30. Biletele au fost puse in vanzare in magazinele Vodafone, Orange, Germanos, in librariile Humanitas si Carturesti si online pe www.eventim.ro. Pretul biletelor cumparate pana la data de 1 iulie 2010 variaza intre 125 si 450 de lei, iar cele cumparate dupa data de 1 iulie 2010 costa intre 150 si 500 de lei.




Despre Stentor Creative Relations

CityFM a fost infiintat in anul 2004 si este singurul post de radio de muzica rock din Romania. CityFM emite in Bucuresti si zona metropolitana pe frecventa de 106,2 Mhz si online pe www.cityfm.ro


Pentru informatii suplimentare, va rugam sa contactati:
Stentor Creative Relations
Theodora Stoica
Tel: 0726310232
E-mail: theodora.stoica@stentorpr.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/stentor-creative-relations/cityfm-prezinta-concertul-ozzy-osbourne-la-bucuresti