„Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii”, în selecţia oficială la Cannes

BUCURESTI - 21 aprilie 2006

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Primul film de lung metraj al regizorului Cătălin Mitulescu a fost selecţionat în cea de-a 59 ediţie a prestigiosului festival de film de la Cannes. După ce filmul său „Trafic” a primit în 2004 premiul „Palme d'Or” pentru scurt-metraj, Cătălin Mitulescu revine la Cannes cu pelicula „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii”. Juriul festivalului a anunţat ieri selecţionarea oficială a filmului, urmând ca acesta să concureze în secţiunea „Un certain regard”.

Filmul „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii” se petrece într-un cartier mărginaş al Bucureştiului, în ultimul an al epocii de aur, şi este povestea tragi-comică a lui Lalalilu, un băiat de 7 ani care ne-a scăpat de Ceauşescu, şi a Evei, sora mai mare a lui Lalalilu, care are astfel şansa să-şi aleagă viitorul.

„Am făcut acest film pentru că îmi era dor de grădiniţă, de liceu, de România...” - Cătălin Mitulescu

Din distribuţie fac parte Dorotheea Petre, copilul Timotei Duma, Nicolae Praida, Jean Constantin, Mircea Diaconu, Carmen Ungureanu, Grigore Gonţa, Valentin Popescu şi Florin Zamfirescu. Două dintre rolurile importante ale filmului sunt jucate de liceenii Ionuţ Becheru şi Cristi Văraru.

Filmul este o producţie Strada Film România, realizată cu sprijinul Eurimages şi al Centrului Naţional al Cinematografiei.

Înainte de prezentarea filmului în cadrul festivalului de la Cannes, care se va desfăşura în perioada 17 - 28 mai 2006, Strada Film îşi propune să organizeze la Bucureşti o vizionare de presă pentru jurnaliştii din România.

Despre Strada Film

STRADA FILM este o companie de productie de film cu sediul in Bucuresti, fondata de creatori independenti ai industiei de film din Romania, condusa de Catalin Mitulescu, companie ce produce lung metraje, documentare si scurt metraje.
Incepand din ianuarie 2005, STRADA FILM este distribuitor al filmelor independente europene.

Corina Burlacu
corinaburlacu@yahoo.com
0723181785
0214101739
contact@stradafilm.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/strada-film/cum-mi-am-petrecut-sfarsitul-lumii-in-selectia-oficiala-la-cannes