Grădina Alhambra din București s-a redeschis joi seară, după o pauză de 30 de ani

BUCURESTI - 27 august 2021

Comunicat tip General in Arta & Entertainment, Educatie / Cultura, ONG, Social, HoReCa

Live site


Joi seară a avut loc redeschiderea primei grădini istorice din București – Grădina Alhambra, din str. Constantin Mille 13, care anul acesta aniversează 105 ani de la inaugurare. După o pauză de 30 de ani în care a fost abandonată și scoasă din circuitul public, Grădina Alhambra a fost amenajată și redată bucureștenilor, ca un spațiu alternativ de petrecere a timpului liber.

Ad Libitum Voices pe scena Grădinii Alhambra

Ad Libitum Voices pe scena Grădinii Alhambra

Proiectul de readucere în spațiul cultural bucureștean a Grădinii Alhambra și a Cinema Capitol aparține Asociației Culturale Teatrul Independent Elisabeta, care a preluat începând cu 2021 ansamblul de monumente istorice. Procesul de reabilitare, început în 2021, are în vedere păstrarea arhitecturii originale și valorificarea ei, prin prezentarea unei palete variate de evenimente culturale, precum spectacole de teatru, concerte, expoziții, instalații new-media, lansări de carte etc.

„Ne-am dorit ca prin evenimentele programate să facem cunoscută opiniei publice povestea Grădinii Alhambra, cu scopul de a demonstra potențialul acestui spațiu. A existat o susținere impresionantă din partea publicului și a presei, iar următorul pas îl constituie atragerea de fonduri din partea unor parteneri privați sau a statului pentru ca acest important ansamblu de monumente istorice să poată fi salvat și reabilitat cât mai curând”, a declarat co-fondatorul Teatrului Elisabeta, Petrică Paraschiv.

Primul eveniment găzduit de Grădina Alhambra a avut loc joi seară. În prezența a peste 200 de spectatori, actorii Teatrului Elisabeta, artiști consacrați și reprezentanți din mass-media, grupul Ad Libitum Voices din Cluj-Napoca a susținut un concert pop-opera. Grădina Alhambra și-a păstrat destinația de terasă-restaurant, participanții având posibilitatea să se delecteze cu preparate și băuturi savuroase.

În continuare, Grădina Alhambra va găzdui spectacole de muzică și seri tematice, iubitorii de muzică lăutărească veche fiind așteptați săptămâna viitoare, la spectacolul lui Simion Bogdan Mihai, alături de Lăutarii de Mătase. Evenimentul va avea loc în data de vineri, 3 septembrie, ora 21:00.

            Informațiile și biletele pentru evenimentele de la Grădina Alhambra sunt disponibile pe www.TeatrulElisabeta.ro.