Student Voice Romania - un model de utilizare a Internetului pentru educaţie

BUCURESTI - 28 aprilie 2006

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Un model de utilizare a Internetului în educaţie este proiectul Student Voice Romania, dezvoltat de British Council - proiect în derulare, care va constitui probabil un moment de referinţă pentru practica utilizării TIC în educaţia formală şi nonformală în România. Proiectul oferă un set de competenţe sociale necesare pentru fiecare elev participant, precum şi oportunităţi pentru valorificarea experienţelor de viaţă ale tinerilor, într-un cadru de învăţare online, mai flexibil şi mai deschis.

Student Voice Romania - un model de utilizare a Internetului pentru educaţie

Student Voice Romania este o iniţiativă a unei instituţii a societăţii civile, care propune şcolii un instrument nou de educaţie, posibil de valorificat atât în contexte formale, cât şi nonformale. Proiectul valorifică valenţele noilor tehnologii, şi în special ale Internetului, pentru învăţare participativă şi implicarea elevilor în luarea deciziilor, creând un mediu educaţional colaborativ la distanţă în cadrul căruia se desfăşoară activităţi de (a) informare şi reflecţie asupra unor teme vizând educaţia, (b) consultare în cadrul comunităţilor virtuale de învăţare, exprimarea opiniilor, argumentare, (c) participare nemijlocită la decizie.

Proiectul Student Voice, dezvoltat de British Council Romania, vizează complexul cunoştinţe – capacităţi – atitudini şi valori prin recompunerea unei diversităţi de practici sociale într-un mediu securizat de învăţare online care favorizează dezvoltarea la elevi a unor competenţe necesare pentru desfăşurarea activităţii în societatea modernă, o societate a cunoaşterii.

Dincolo de valenţele formative şi informative, platforma Student Voice Romania constituie şi un instrument de consultare, prin care Ministerul Educaţiei şi Cercetării poate oricând să sondeze opiniile beneficiarilor – elevi şi profesori – în privinţa impactului schimbărilor recent introduse, a oportunităţii introducerii unor noi reforme punctuale, a eficienţei sistemului de învăţământ şi mai ales a unor componente ale curriculumului ascuns.

Temele abordate de către elevi în forumul de discuţii Student Voice reflectă, pe de o parte, interesul acestora în colaborarea cu colegi din alte licee pentru oferirea de soluţii realiste unor probleme concrete întâmpinate în activităţile de zi cu zi din cadrul instituţiei şcolare, iar pe de altă parte dorinţa de a-şi asuma provocările lansate de reprezentanţii altor instituţii, cu rol de decizie şi/sau suport în cadrul sistemului de educaţie: British Council, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, ONG-uri cu activitate în domeniul educaţiei. Întrebarea 'Cum aţi vrea să arate şcoala voastră în viitor?', lansată participanţilor în proiectul Student Voice de către secretarul de stat pentru învăţământul preuniversitar, a constituit startul pentru relevarea de către elevi a viziunii lor despre diverse componente ale sistemului şi procesului de învăţământ.
Pentru elevi, şcoala viitorului trebuie să promoveze o educaţie de calitate şi să fie axată pe valori în care elevii să creadă, în care să se regăsească, îndeplinind două condiţii, fundamentale din punctul lor de vedere: şcoala viitorului trebuie să le placă şi să fie eficientă.
'Nu uitaţi că, până la urmă, calitatea educaţiei depinde de atitudinea elevilor faţă de educaţie [...] precum şi de expectanţele profesorilor în această privinţă.' (Forumul Education Quality)
Discuţiile elevilor s-au axat pe diverse subiecte de interes şi/sau de actualitate: valorile promovate de şcoală, climatul şcolar, greva profesorilor, calităţile profesorului ideal, învăţarea eficientă, stilurile de învăţare, curriculum, noile tehnologii în educaţie, absenteismul şcolar, evaluarea, finalităţile educaţiei etc. Dezbaterile şi schimburile de idei pe aceste teme au avut loc în principal între elevi de liceu din 5 unităţi şcolare din România şi 3 licee din Marea Britanie, cu intervenţii din partea profesorilor, reprezentanţilor unor ONG-uri cu rol de suport în educaţie, Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei şi din partea British Council România.
-
Un raport complet asupra proiectului gasiti la adresa www.tehne.ro/activitati

Despre TEHNE - Centrul pentru Dezvoltare si Inovare in Educatie

TEHNE – Centrul pentru Dezvoltare şi Inovare în Educaţie este o organizaţie non-guvernamentală ce are drept scop susţinerea iniţiativelor educaţionale prin proiecte şi programe în domeniile elearning, educaţie pentru cetăţenie, formarea personalului didactic.
În cadrul unor proiecte la nivel naţional şi european, Centrul pentru Dezvoltare şi Inovare în Educaţie monitorizează utilizarea noilor tehnologii în sistemul de învăţământ din România.
Olimpius Istrate

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/tehne-centrul-pentru-dezvoltare-si-inovare-in-educatie/student-voice-romania-un-model-de-utilizare-a-internetului-pentru-educatie