Agricola Bacău, liderul pieţei româneşti de carne de pui, lansează campania de imagine „Sigur, pe gustul tău”

BUCURESTI - 11 mai 2005

Comunicat tip General in Media / Publicitate

Grupul de firme Agricola Bacău, liderul pietei româneşti de carne de pui, lansează, începând cu luna aceasta, campania de imagine dezvoltată sub conceptul mărcii: „Sigur pe gustul tău”. Campania de imagine a mărcii Agricola Bacău se desfăşoară în două etape: prima, în perioada 13 mai – 26 iunie, iar cea de-a doua în perioada septembrie – octombrie, fiind susţinuta prin spot TV în variante de 30 şi 20 de secunde şi campanie de presă.

Agricola Bacău, liderul pieţei româneşti de carne de pui,  lansează campania de imagine „Sigur, pe gustul tău”

Preşedintele Grupului de firme Agricola Bacău, Gheorghe Antochi, declară: „Campania pe care o lansăm astăzi face parte din strategia de consolidare a imaginii Agricola Bacău în direcţia menţinerii şi dezvoltării poziţiei de lider al pieţei româneşti de carne de pui. Vom îndeplini acest obiectiv prin calitatea produselor Agricola Bacău care au o identitate de marcă pe măsura tradiţiei şi experienţei grupului nostru de firme. Din acest motiv, în 2005, Agricola Bacău şi-a propus să investească în comunicarea valorilor sale, pentru a consolida încrederea consumatorilor în calitatea produselor autohtone şi bucătăria tradiţională românească”.

Campania de imagine Agricola Bacău se lansează sub acelaşi slogan cu care consumatorii români sunt deja familiarizaţi „Sigur pe gustul tău”. Spotul de imagine care susţine campania Agricola Bacău a fost filmat într-un cadru bucolic, special ales, în inima naturii. Acesta reflectă grija şi implicarea întregii echipe Agricola Bacău, prospeţimea şi calitatea unui produs tradiţional – puiul marca Agricola Bacău, în contextul în care carnea de pui reprezintă şi materia primă pentru produsele preparate şi semipreparate realizate de Grupul de firme Agricola Bacău.

Campania este concepută şi dezvoltată de Tempo Advertising şi echipa de marketing a Agricola Bacău. Spotul a fost filmat de Casa de producţie Carter Films, iar echipa de producţie este formată din producătorul Răzvan Sabie, împreună cu regizorul Chris Stevenson şi actorul Justin McCarron, ambii din Marea Britanie.

Despre Tempo Advertising

În cei 14 ani de existenţă, Grupul de firme Agricola Bacău a reuşit să se impună ca lider pe piaţa românească a cărnii de pasăre, deţinând în prezent aproximativ 17% din producţia unităţilor specializate din România. Poziţia de lider al pieţii de carne de pasăre se datorează în egală măsură tehnologiei de producţie utilizate, dar şi faptului că Agricola Bacău oferă consumatorilor cel mai bun raport preţ – calitate de pe această piaţă.

La Agricola Bacău abatorizarea şi procesarea cărnii de pasăre se face utilizând o linie de fabricaţie dintre cele mai moderne din ţară, cu o capacitate de 6.000 de pui/ oră, cu sisteme automate de eviscerare, refrigerare şi tranşare. Este vorba de o invesţie de circa 8 milioane de Euro. Mai mult, la Bacău funcţioneaza unica linie de sacrificare pentru curcă, de asemenea, aliniată cerinţelor pieţei europene.


Ramona Andrei
PR Executive Tempo Advertising
ramona.andrei@tempoadvertising.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/tempo-advertising/agricola-bacau-liderul-pietei-romanesti-de-carne-de-pui-lanseaza-campania-de-imagine-sigur-pe-gustul-tau