“Sa fim mândri de valorile europene!” – Scrisoarea comună a peste 160 organizații către liderii europeni cu privire la criza migrației

BUCURESTI - 8 martie 2017

Comunicat tip General in ONG, Politic, Social

În fața crizei migrației, liderii europeni se află la o răscruce de drumuri și încă mai pot alege calea pe care o vor urma. Cu toate acestea, răspunsurile și reacțiile lor de până acum nu reflectă valorile europene pe care toate statele membre ale UE și le-au asumat. Astăzi, 8 martie, peste 160 organizații neguvernamentale (între care și Terre des hommes) le-au cerut liderilor statelor europene să acționeze conform principiilor ce au stat la baza formării Uniunii Europene și să urmeze exemplul cetățenilor din întreaga Europă, care i-au primit pe refugiați și migranți în propriile comunități, donând bani, timp și resurse pentru a-i ajuta.

Deși ar trebui să protejeze oamenii care fug de războaie brutale, persecuții, încălcări ale drepturilor omului, instabilitate și sărăcie extremă, instituțiile Uniunii Europene au devenit mai preocupate să oprească intrarea migranților în Europa și să-i expulzeze cât mai rapid pe cei ce-i depășesc granițele.

Chiar săptămâna trecută, Comisia Europeană a recomandat închiderea copiilor migranți cât timp ei sau părinții lor așteaptă răspunsul la cererile de azil. Reținerea forțată a copiilor nu a fost niciodată în interesul superior al acestora și reprezintă o încălcare a Convenției ONU cu privire la drepturile copilului - un set de legi la care fiecare stat membru al UE a aderat.

Statele membre și instituțiile UE pot să permită fricii să erodeze valorile fundamentale pe care le invocă atât de des, dar pe care le practică din ce în ce mai puțin, sau pot acționa conform principiilor pe care UE a fost fondată.

Astăzi, 8 martie, în anticiparea aniversării a peste 60 de ani de la înființarea Uniunii Europene, peste 160 organizații neguvernamentale (între care și Terre des hommes) le-au cerut liderilor statelor europene să rămână fideli valorilor europene și să apere drepturile omului în tratarea problemei migrației. Iată mesajul lor comun:  

"Stimați șefi de stat și de guvern,

 

Suntem organizații ale societății civile, beneficiem de susținerea colectivă a zeci de mii de oameni din Europa și lucrăm cu persoanele defavorizate pentru a le atenua sărăcia, pentru a le oferi un ajutor esențial și pentru a apăra drepturile oamenilor.

În contextul creșterii populismului xenofob în Europa și în lume, transmitem acest apel pentru a cere o dovadă de leadership în susținerea drepturilor și a valorilor care au fost principiile fondatoare ale Uniunii Europene timp de 60 de ani. Împreună, avem nevoie să prevenim deturnarea preocupărilor legitime cu privire la gestionarea migrației și folosirea acestora pentru a submina proiectul european.

Zilnic, suntem martorii unei solidarități la scară largă cu persoanele care fug din calea războaielor brutale, a persecuţiei, încălcării drepturilor omului, instabilității şi sărăciei extreme. În toată Europa şi în lume, vedem oameni primindu-i pe refugiaţi şi migranţi în comunităţile sau casele lor, donând bani, materiale şi timp pentru a-i ajuta. Numai în această săptămână, mulți dintre cei afectați de migrație au călătorit la Bruxelles pentru a vă cere să vă mențineți angajamentul de a reloca solicitanții de azil din Grecia și de „a-i aduce aici”. Ascultăm vocea oamenilor care își exprimă grijile față de viitor, solicitând propriilor guverne să dea dovadă de leadership și să răspundă la sosirea unui număr mare de oameni.

Suntem mândri de angajamentul comunității europene față de dreptul internațional și drepturile omului și avem încrederea că și dumneavoastră veți susține și promova acest angajament, atât în țara noastră, cât și în strainătate. Cu toate acestea, atunci când un număr crescut de persoane în nevoie a sosit în vara anului 2015, Europa nu a reușit să se adune și să răspundă cu umanitate, demnitate și solidaritate. Până în această zi, statele europene nu sunt dispuse să răspundă, în conformitate cu obligațiile care le revin în temeiul dreptului internațional și european, eșuând în rolul lor prin măsuri ce țin persoanele vulnerabile la distanță și într-un con de umbră.

Deseori ne-am bucurat să vă auzim reafirmându-vă angajamentul faţă de valorile europene – respectul pentru demnitatea umană, libertate, democraţie, egalitate, statul de drept şi drepturile omului. Dar ne aşteptăm să vedem acest angajament transpus și în acțiune. Prea mulți lideri au fost preocupați să limiteze pătrunderea migranților în Europa, riscând în tot acest timp privarea de protecție tocmai a acelor oameni care aveau nevoie de aceasta cel mai mult.   

Aveți responsabilitatea de a gestiona migrația într-un mod echitabil, care să abordeze preocupările legitime ale cetățenilor. Abordarea dumneavoastră trebuie să fie principială și să se bazeze pe fapte, nu pe retorica populistă. Puterea nu înseamnă îndepărtarea de aceia care au nevoie de noi. Puterea înseamnă să arăți calea care trebuie urmată și care este în acord cu valorile asumate.

Mai mult, în cazul în care UE şi statele sale membre doresc să rămână actori internaționali credibili, ele nu se pot aștepta ca țări precum Turcia, Iordania și Liban să găzduiasca milioane de refugiați, împingând, în același timp, migranții și refugiații către granițele UE sau izolând efectiv mii de oameni în condiții de viață inumane, așa cum se întâmplă pe insulele grecești, de-a lungul rutei Balcanilor de Vest sau într-o zonă de conflict necontrolată cum ar fi Libia. Deciziile dumneavoastră au consecinţe ce țin de viaţă şi de moarte şi, dacă veţi continua să reduceți standardele, ţările din întreaga lume vă vor urma exemplul.

Înloc să contracareze ascensiunea populiștilor xenofobi, Europa a reacționat de prea multe ori prin a le copia rețetele. O abordare bazată pe descurajare și închiderea frontierelor nu poate înlocui o politică eficientă pe termen lung. Avem nevoie de o guvernare care să sprijine umanitatea și demnitatea și să abordeze temerile oamenilor, nu să le alimenteze. Ne așteptăm la politici pe termen lung privind migrația, care să garanteze respectarea drepturilor oamenilor, în loc să îi pună în pericol. Acestea trebuie să includă extinderea rutelor sigure și regulate în Europa, cum ar fi vizele umanitare și de altă natură, creștererea numărului zonelor de relocare și îmbunătățirea accesului la mecanismele de reîntregire a familiei, precum și îmbunătățirea mobilității lucrătorilor în funcție de nivelurile de competență. Pe lângă migrație, alte motive de îngrijorare de la nivel mondial, cum ar fi conflictul și instabilitatea, sărăcia, inegalitatea și schimbările climatice, trebuie să rămână priorități în agenda europeană.

Atât dumneavoastră cât și guvernul trebuie să evaluați impactul politicilor pe care le formulați asupra drepturilor omului și a condițiilor de viață ale femeilor, bărbaților și copiilor în mișcare, precum și angajamentul de lungă durată al Europei de a susține aceste drepturi și de a  îmbunătăți viața oamenilor de pretutindeni.

La un pas de aniversarea a 60 ani de existență a Uniunii Europene, vă rugăm să dați dovadă de solidaritate, respect pentru umanitate și demnitate, şi responsabilitate. Vă rugăm să fiți cu adevărat lideri de inspiraţie pentru viitor. Angajamentul nostru faţă de valorile de bază ale Uniunii Europene nu se poate diminua acum. Numai o Europă care într-adevăr își respectă valorile în mod real poate fi un lider puternic şi credibil într-o lume destabilizată de intensificarea populismului și de așa-zisele fapte alternative.

Istoria europeană abundă în exemple de oameni care au fost forțați să își părăsească locuințele din cauza războiului și a persecuției. Efortul depus de statele europene pentru dezvoltarea şi protejarea drepturilor oamenilor de-a lungul ultimilor 60 de ani nu poate fi risipit. Numai o Europă care apără drepturile tuturor, fără excepție, este o Europă de care putem fi mândri".

Textul original al scrisorii, în limba engleză, poate fi consultat aici.

Organizații semnatare:

1. A Proposito di Altri Mondi Onlus

2. ACAT

3. ACRA

4. ACT Alliance EU

5. Action Against Hunger

6. ActionAid Italy

7. ADP Amici dei Popoli

8. African Media Association Malta

9. Agir Ensemble pour les Droits de l'Homme

10. AI.BI. Amici dei Bambini

11. AIDOS

12. Albanian Human Rights Group (AHRG)

13. AMERA International

14. Amnesty International

15. Anna Lindh National Network in Finland

16. AOI – Associazione Organizzazioni Italiane cooperazione e solidarietà internazionale

17. ARCI

18. ARCS

19. Arsis

20. ASGI - Associazione Studi Giuridici Immigrazione

21. Asociacion en Prevencion y Asistencia de la Violencia APAV

22. Asociación pro derechos humanos de España (APDHE)

23. ASPEm Onlus

24. Associació Salut i Família

25. Associaton for Integration and Migration (SIMI)

26. Associazione K_Alma

27. ASTI - Association de Soutien aux Travailleurs Immigrés

28. Austrian Red Cross

29. CARE International

30. CARITAS - Luxembourg

31. Caritas Europa

32. CEFA Onlus

33. CEFIS

34. CELIM

35. Centar za integraciju mladih

36. Centro per la Formazione alla Solidarietà Internazionale

37. Cercle de Coopération

38. CESVI

39. CIAI

40. CICSENE

41. CIES

42. CIRÉ (coordination et initiatives pour réfugiés et étrangers)

43. CISV Onlus

44. Civic Committee for Human Rights from Croatia (CCHR)

45. CLAE

46. CODE - Coordination des ONG pour les droits de l’enfant

47. COMI

48. Comitato Collaborazione Medica CCM

49. Committee on the Administration of Justice (CAJ)

50. Concord Italia

51. CONCORD Sweden

52. Consejo de la Juventud de España

53. Consortium of Migrants Assisting Organizations in the Czech Republic

54. Consorzio Ong Piemontesi COP

55. Coordinadora de ONG para el Desarrollo – España

56. Coordinamento Italiano NGO Internazionali

57. Cordaid

58. COSPE Onlus

59. CrEA Onlus

60. CVM Comunità Volontari per il Mondo

61. Danish Refugee Council

62. Detention Action

63. Diaconia - Center of Relief and Development

64. DNK - German National Committee for International Youth Work

65. Doras

66. Dorcas Aid International

67. Dutch Council for Refugees

68. Dutch League for Human Rights (DLHR)

69. EMERGENCY ONG – ONLUS

70. EU-CORD

71. EuroMed Rights

72. European Association for the Defence of Human Rights (AEDH),

73. European Evangelical Alliance

74. European Non-Governmental Sports Organisation ENGSO Youth

75. European Youth Forum

76. Federación de Asociaciones para la Defensa y Promoción de los Derechos Humanos  España

77. FIDH (International Federation for Human Rights)

78. Finnish League for Human Rights (FLHR)

79. Finnish Lutheran Overseas Mission

80. Finnish Refugee Council

81. FMSI

82. FOCSIV – Federazione Organismi Cristiani Servizio Internazionale Volontario

83. Fondazione Fontana

84. Fundación Atabal

85. Generation 2.0 for Rights ,Equality and Diversity

86. GVC

87. Habitat for Humanity International, Europe, Middle East and Africa

88. Handicap International

89. Hellenic League for Human Rights (HLHR)

90. Helsinki Foundation for Human Rights - Poland

91. Human Rights Watch

92. ICMC Europe

93. International Aid Services

94. International Association For Refugees

95. International Rehabilitation Council for Torture Victims

96. International Rescue Committee

97. International Young Naturefriends - IYNF

98. INTERSOS

99. IPSIA

100. Islamic Relief UK

101. JRS

102. JRS Belgium

103. KISA - Action for Equality, Support, Antiracism

104. Kopin

105. La Strada International

106. Lafede.cat- Federació catalana

107. Latin American Wome's Rights Service (LAWRS) - UK

108. Latvian Human Rights Committee (LHRC)

109. Le Monde des Possibles ASBL

110. Legambiente

111. LIDU - Lega italiana dei Diritti dell'Uomo

112. Ligue des Droits de l’homme en Belgique (LDH)

113. Ligue suisse des droits de l’homme (LSDH)

114. Link2007 – Cooperazione in rete

115. LVIA

116. Macedonian Young Lawyers Association

117. MANI TESE

118. Marche solidali – coordinamento organizzazioni marc higiane di cooperazione e  solidarietà internazionale

119. Médecins du Monde

120. Menedek - Hungarian Association for Migrants

121. Migrant Rights Centre Ireland

122. Migrant Voice - UK

123. Migrants’ Rights Network

124. Missing Children Europe

125. Movimento Shalom onlus

126. Naga

127. Nasc, the Irish Immigrant Support Centre

128. Norwegian Centre against Racism

129. One Third Sweden

130. ONG para el Desarrollo

131. Osservatorio AIDS

132. Overseas

133. Oxfam

134. Pax for Peace

135. PICUM

136. Platform Kinderen op de vlucht – Plate-forme Mineurs en exil

137. Polish Migration Forum

138. Polish Society of Anti-Discrimination Law (PSAL)

139. PRO ASYL

140. PRO.DO.C.S.

141. ProgettoMondo Mlal

142. Rainbow for Africa

143. Red Acoge

144. Save the Children

145. Secours Islamique France

146. SKOP - The National Platform of Maltese Development NGOs

147. SONIA per un Mondo Nuovo e Giusto

148. SPARK15

149. stichting LOS (National Support Organisation for the Undocumented)

150. Stichting Vluchteling

151. Swedish Refugee Advice Centre

152. Terra Nuova

153. Terre des Hommes

154. The Finnish NGDO Platform to the EU Kehys

155. The Migrants’ Rights Network

156. Trócaire

157. U.V.I.S.P.-ASSISI

158. United Protestant Church in Belgium

159. Welthungerhilfe

160. WeWorld

161. with the support of CONCORD Europe

162. World Vision.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/terre-des-hommes/sa-fim-mandri-de-valorile-europene-scrisoarea-comuna-a-peste-160-organizatii-catre-liderii-europeni-cu-privire-la-criza-migratiei