The Group investeste 50.000 de euro intr-un program de internship

BUCURESTI - 2 iulie 2008

Comunicat tip General in Media / Publicitate

The Group da startul in cariera pentru 28 de tineri, aspiranti la profesia de comunicator. Tinerii, studenti la facultati ce-i pregatesc ca viitori specialisti in marketing sau comunicare, au dovedit interes, entuziasm si ambitie si au fost selectati sa faca parte din programul de internship organizat de The Group pe durata verii.

Incepand de luni, 30 iunie, cei 28 sunt, pana pe 12 septembrie, parte a programului “join thegroup”. Programul a demarat pe 23 mai cu prezenta The Group la “Internship Fair 2008”, primul targ de specialitate din Romania, organizat in cadrul programului START Internship Romania. Standul The Group amenajat cu ocazia targului a fost unul dintre cele mai atractive puncte. L-au vizitat aproximativ 500 de studenti, care au trimis, ulterior, peste 300 de aplicatii pentru internship in cadrul agentiei. Dupa o prima preselectie, pe 12 iunie The Group a organizat Ziua Portilor Deschise, cand peste 150 de studenti au vizitat sediul nostru si s-au intalnit cu managerii celor 14 agentii membre The Group. In urma a peste 150 de interviuri in care managementul The Group a incercat sa le descopere valentele, dar, mai ales, tinand cont de optiunile lor, au fost selectati cei 28 de studenti care vor fi interni in opt dintre cele paisprezece agentii.

Studentii vor petrece intre trei si sapte saptamani de practica platita in cadrul agentiilor Nicola Porter Novelli, Brandstalk, Media Investment, Events&Production, House of Media, Q Research, My Media si Navidoo. La finele perioadei de internship, cei care vor dovedi cel mai inovativ si creativ spirit, cei care vor deprinde cel mai bine valentele comunicarii sau cei care vor dovedi cea mai buna intelegere a metodelor de lucru in acest domeniu vor putea fi angajati in cadrul companiilor membre The Group.

The Group a alocat un buget de peste 50.000 de euro programului “join thegroup”. Bugetul cuprinde atat costurile organizatorice, cat si pe cele privind salarizarea si instruirea celor 28 de interni in perioada participarii lor in cadrul programului. Pe durata internshipului, studentii vor beneficia de acces la toate resursele agentiei, vor fi consiliati de cate un tutore si vor fi implicati activ in proiectele pe care le deruleaza echipele. Astfel, la finele programului fiecare dintre ei va avea ocazia de a fi beneficiat de o privire in detaliu asupra activitatii dintr-o agentie de comunicare, de un set de experiente practice, care, alaturi de bazele teoretice pe care le confera facultatea, sa contribuie la decizia de a urma o cariera in domeniul comunicarii, si, mai ales, de a alege competenta cea mai potrivita.

“Formarea profesionala este o prioritate pentru noi”, a declarat Andreea Idriceanu, internal affairs director The Group. “Credem ca avem datoria civica de a contribui la formarea viitorilor profesionisti, de a le impartasi din experienta noastra si de a ii ajuta la inceputul carierei lor. Ne-am implicat in programul START Internship Romania convinsi ca vom intalni tineri dornici sa invete, deschisi si implicati, pe care sa ii formam pentru a ne deveni colegi. Sau carora doar sa le explicam, spre a-i ajuta, cat mai multe din amanuntele viitoarelor lor meserii. Prezenta crescuta la standul The Group pe durata targului si numarul mare de aplicatii pe care l-am primit pentru internship ne-au convins ca interesul pentru specializarea in comunicare este mare, dar pe masura ei este si nevoia de indrumare”, a completat Andreea Idriceanu.

Despre thegroup

The Group este cel mai extins si inovativ grup de companii din industria comunicarii si include 14 agentii specializate in domeniile media, creatie, relatii publice, cercetare, productie audio-video si dezvoltare de continut media. Din The Group fac parte agentiile Media Investment, Brandstalk, Nicola Porter Novelli, Events&Production, BT Production, House of Media, Touch Communication, New Media, Innovaty, PosterCom, Q research, My Media, The Media Partnership si Navidoo.

Simona Firtat
Public Relations Manager
thegroup

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/thegroup/the-group-investeste-50-000-de-euro-intr-un-program-de-internship