"Decor de poveste" oferit de Verla la Iulius Mall Cluj-Napoca

Cluj-Napoca - 13 iunie 2012

Comunicat tip Produse / Servicii in Arhitectura / Design

La aniversarea a 18 ani de activitate, Grupul Verla Axelen, vă invită să vizitaţi expoziţia „Decor de poveste” în perioada 14-17 iunie 2012, la Iulius Mall Cluj-Napoca, Piateta Stradivarius.

Expoziţia de PRINT & FOTO ilustrează opţiunile de materiale de print ale momentului şi impactul fotografiei în crearea ambianţei de decor. Vizitatorii expozitiei vor vedea o poveste de decor şi print, cu pereţi îmbrăcaţi în tapet şi tablouri pe diferite texturi, în care fotografiile se transformă în umbrele, obiecte de mobilier, îmbracă pereţi şi parchet.

“Expoziţia este o incursiune în universul materialelor textile pentru printurile de mari dimensiuni. Designerii, arhitecţii, specialiştii în industria producţiei publicitare şi pasionaţii de design vor găsi soluţii creative şi profesionale la provocarea de a oferi ceva nou şi de impact clienţilor lor. Vom prezenta o gamă largă de materiale de print şi decor care reprezintă pentru fotografii un suport diferit faţă de hârtia foto clasică. Materialele sunt destinate realizării de reclame sau decoruri ambientale, au compoziţie textilă sau PVC, texturi neaşteptate, volum sau chiar transparenţă” susţine Dl Viorel Verzea, director executiv al grupului Verla-Axelen.

Artişti fotografi cunoscuti precum Adrian Petrişor, Cristian Şutu, Radu Bădoiu şi Teodora Neagu s-au dedicat în totalitate acestui proiect, reuşind să surprindă cadre perfecte din natură, într-un colaj de fotografii realizate în Rezervaţia Naturală Sic.

Ideea de frumos implică şi faptele bune, evenimentul având şi o componentă umanitară. În cadrul expoziţiei vizitatorii vor avea ocazia să dea o mână de ajutor Asociaţiei Autism Transilvania, care sprijină şi susţine copiii bolnavi de autism, participând activ la procesul de integrare socială a acestora. Astfel, vor fi disponibile pentru vânzare 25 de tablouri de colecţie, tipărite pe pânză canvas sau folii cu texturi. Banii proveniţi din aceste vânzări vor fi direcţionaţi derulării programelor Asociaţiei. „Sperăm să adunăm o sumă apropiată de 10.000 euro pentru programul de integrare a copiilor bolnavi de autism, aflaţi sub tratament la Asociaţia Autism Transilvania.” declara organizatorii.

Despre Grupul Verla Axelen

Verla este un distribuitor important pe piaţa materialelor pentru industria printului digital, decor, sisteme de expunere, personalizări şi echipamente. Verla inovează piaţa romanească de print şi design printr-o gamă diversificată de materiale textile pentru print digital de la Berger Textile, folii adezive profesionale pentru print&cut MACtac, tapet printabil, canvas şi folii speciale. Astfel, portofoliul Verla a evoluat considerabil, iar în prezent oferă soluţii de personalizare creativă a oricăror spaţii: interioare, faţade de clădiri, asfalt sau pardoseală, vitrine comerciale, perdele sau chiar tapiţerie de mobilier.

Axelen acoperă segmentul de materiale pentru decorări interioare, având în oferta permanentă peste 3000 de modele de tapet ale unor producători de renume: Rasch Tapeten din Germania, Zambaiti Parati din Italia sau colecţiile de lux Kolizz-art, precum şi folii autocolante d-c-fix, stickere decorative, antiderapante sau folii de protecţie solară, securizare şi antiefracţie Bruxsafol.

Cu o cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro, grupul celor două companii Verla şi Axelen asigură o distribuţie naţională a produselor, prin punctele de lucru din Cluj şi Bucureşti.

Detalii suplimentare:

Dania Rusu – dania@tiparo.ro, 0740-134.377; Anca Ceteras – anca.ceteras@verla.ro, 0741-228.209

www.decordepoveste.ro , www.verla.ro , www.axelen.ro

Taguri: printfotodecorVerlaaxelen
Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/tiparo/decor-de-poveste-oferit-de-verla-la-iulius-mall-cluj-napoca