Top Brands Distribution a donat o ambarcaţiune de intervenţie în zone inundate

BUCURESTI - 1 august 2005

Comunicat tip General in Social

Compania Top Brands Distribution (TBD) a demarat astăzi, 1 august 2005, o campanie de sprijinire a intervenţiilor în situaţii limită, de tipul inundaţiilor care au avut loc în această vară. Momentul a fost marcat prin donarea către compania BGS a unei ambarcaţiuni de intervenţie în zonele expuse la calamităţi şi a altor echipamente auxiliare necesare în astfel de acţiuni.

Totodată, mai mulţi angajaţi ai TBD s-au oferit voluntari să participe alături de echipele BGS la diferite operaţiuni de salvare.

Iniţiativa Top Brands Distribution reprezintă un răspuns la solicitarea companiei BGS, ale cărei echipe au fost implicate în operaţiunile de salvare a persoanelor rămase izolate în regiunile cele mai afectate de viituri.

„Am înţeles că o problemă deosebit de critică a fost lipsa ambarcaţiunilor necesare pentru salvarea sinistraţilor. Acest lucru a îngreunat foarte mult eforturile de salvare atât ale echipelor BGS, cât şi ale autorităţilor aflate în zonă. Iniţiativa TBD este un răspuns, sperăm noi util, la problemele de acest gen, deşi ne-am dori ca astfel de situaţii să nu se mai repete niciodată”, a declarat purtătorul de cuvânt al TBD, Ramona Dănciulescu.

„Au fost cazuri în care treceam cu barca plină pe lângă acoperişurile caselor, iar oamenii încercau să se agaţe... Le explicam că o persoană în plus la bord ar pune în pericol toţi oamenii care se află deja în barcă. Ştim însă că le venea foarte greu şi se temeau că nu ne vom întoarce. Ne-am întors însă de fiecare dată”, a explicat preşedintele BGS, Bogdan Oprea, arătând dificultăţile operaţiunilor de salvare.

"Inainte sa ii dai unui om apa, mancare si sa ii oferi un adapost, trebuie sa ii salvezi viata!" au declarat oficialii TBD. Reprezentanţii TBD au anunţat că angajaţii grupului vor participa la un program de instruire desfăşurat de BGS pentru intervenţii majore în situaţii limită, astfel încât aceştia să poată oferi un sprijin real în acţiunile de salvare desfăşurate de echipele BGS. Angajaţii TBD s-au oferit, de asemenea, să contribuie financiar pentru sprijinirea familiilor din regiunile calamitate.

Despre Top Brands Distribution

Compania Top Brands Distribution a fost înfiinţată în 1998 şi are ca obiect de activitate distribuţia bunurilor de larg consum. În prezent, TBD distribuie produsele Philip Morris şi Kraft, având aproximativ 300 de angajaţi.
Ramona Dănciulescu
Public Relations Specialist
Tel:0040 (21) 240 23 45
Fax:0040 (21) 240 23 55
Mobil: 0040 741 161 693


ramona.danciulescu@tbd.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/top-brands-distribution/top-brands-distribution-a-donat-o-ambarcatiune-de-interventie-in-zone-inundate