Cloche: Prêt-à-Porter Haute Couture!

BUCURESTI - 10 decembrie 2019

Comunicat tip Produse / Servicii in Monden / Lifestyle

Cele mai greșit utilizate și abuzate cuvinte din lumea modei sunt „Prêt-à-Porter” și „Haute Couture”.

În timp ce acești termeni sunt deseori folosiți în mod eronat chiar și de către cei mai experimentați designeri, acești doi termeni au într-adevăr sensuri foarte specifice. Citește mai departe pentru a afla diferența reală între Prêt-à-Porter și Haute Couture.

În primul rând, este important să cunoaștem semnificațiile literare din spatele acestor termeni melodioși proveniți din limba franceză. Astfel, Prêt-à-Porter înseamnă literalmente „gata de purtat”, termen folosit mai des la noi în varianta sa englezească Ready-to-wear. Haute Couture este folosit în general pentru a aprecia orice obiect vestimentar care se află la un „nivel stilistic înalt”, fiind tradus literalmente „croitorie înaltă”, mai exact ”croitorie de lux”.

Producția Prêt-à-Porter vs. Haute Couture

Prêt-à-Porter reprezintă piesele vestimentare realizate la standarde de înaltă calitate. Deși Prêt-à-Porter nu este neapărat produs în masă, este disponibil pentru o mare varietate de clienți. Aceste colecții sunt realizate pentru mulți clienți, în variante de diferite dimensiuni și pot fi purtate sezonier.

Deși variază în funcție de preț și calitate, caracteristica generală este aceea că aceste colecții sunt croite în limita mărimilor standardizate. Aceste piese nu sunt menite să se potrivească perfect sau să necesite un croitor. Pur și simplu se potrivesc majorității oamenilor.

Fiecare piesă Haute Couture este realizată pe măsura unui singur client. Clientul vine la atelierul parizian pentru măsurători și fitinguri. Acest lucru indică faptul că fiecare piesă Haute Couture este adaptată fiecărui client, atât ca stil, cât și ca mărime.

Articolele vestimentare Haute Couture sunt considerate ca fiind de cea mai bună calitate și au cea mai mare valoare. Deși acest lucru rămâne bătut în cuie în majoritatea timpului, există standarde specifice pe care o piesă trebuie să le îndeplinească pentru a fi considerată „Couture”. Vogue a descris odată piesele Couture drept „opere de artă în mișcare”. Într-adevăr, această afirmație este adevărată.

Vânzarea Prêt-à-Porter vs. Haute Couture

De obicei, colecțiile Prêt-à-Porter sunt disponibile de două ori pe an. Aceste colecții nu sunt făcute la comandă. Rata cu care companiile de modă sunt capabile să producă colecții Ready-to-Wear variază față de Haute Couture prin faptul că acestea sunt produse mai rapid, în cantități mai mari. Deși pot fi de înaltă calitate și se inspiră din trendurile date de creatorii Haute Couture, colecțiile Ready-to-Wear nu au exclusivitatea Haute Couture. Clienții ar putea găsi aceste piese, de exemplu, în magazinele de retail sau online – www.shop.cloche.ro.

Piesele Haute Couture sunt de cea mai bună calitate. Toate confecționate manual, necesită multă pricepere și timp pentru a fi realizate. Ca atare, acest nivel de calitate presupune prețuri ridicate și clienți de înaltă calitate. Cu alte cuvinte, clienții pieselor Haute Couture sunt, în general, în topul celor mai bogați oameni deoarece articolele Haute Couture au cea mai mare valoare pe care o poți plăti în industria modei.

Casele Haute Couture creează o colecție în fiecare sezon de vară și de iarnă. Aceste colecții stabilesc adesea scena pentru tendințele viitoare ale modei din colecțiile Prêt-à-Porter.

CLOCHE, Creator of Desire