Otoplastia sau operatia de remodelare a urechilor

BUCURESTI - 11 aprilie 2019

Comunicat tip Produse / Servicii in Sanatate


Fiecare persoană are câte o trăsătură fizică care o face să se simtă mai conștientă de sine. Dar când acea caracteristică este mai proeminentă decât în mod normal, aceasta poate avea cu adevărat o influență negativă asupra stimei de sine. Dacă nu ești confortabil cu forma, poziționarea sau dimensiunea urechilor, soluția poate fi mult mai puțin complicată decât ai crede.

Otoplastia, denumită în mod obișnuit "chirurgia urechilor proeminente", este o operație estetică utilizată pentru a modifica forma și dimensiunea urechilor, de exemplu, în cazul urechilor clăpăuge care sunt mai depărtate de cap decât ar trebui. Această operație de remodelare a urechilor poate influența semnificativ calitatea vieții pacienților, implică un risc foarte scăzut și se face după vârsta de 4-5 ani, când urechea a atins aproape dimensiunile definitive.

Desigur, și persoanele adulte pot recurge la această intervenție chirurgicală, în combinație cu alte operații de chirurgie plastică facială sau corporală.

Beneficiile otoplastiei

Pe lângă faptul că îți va crește stima de sine și vei dobândi mai multă încredere în forțele proprii, otoplastia oferă și alte beneficii uimitoare:

- oferă rezultate impresioanante fără nicio urmă vizibilă;

- are o perioadă scurtă de recuperare - de obicei două săptămâni sau mai puțin;

- este una dintre cele mai sigure proceduri chirurgicale faciale.

La ce să te aștepți în timpul procedurii de remodelare a urechilor?

Alegerea unui medic specialist în chirurgie plastică și estetică este imperativă. Otoplastia este o intervenție chirurgicală care necesită o atenție deosebită la detalii. Până la urmă, există imediat disponibil pentru comparație, un duplicat exact de cealaltă parte a capului. Este imposibil să recreezi exact aceleași dimensiuni de la o ureche la alta, însă, majoritatea chirurgilor vor lua măsurători detaliate pe toată durata procedurii și vor încheia operația doar atunci când dimensiunile urechilor se vor situa la o diferență de 1 și 2 mm una de cealaltă. 

Cum se realizează operația de otoplastie?

Procedura în sine presupune efectuarea unei incizii în crestătura din spatele urechii - permițând incizia să fie complet mascată. Pentru a obține rezultatele dorite, medicul chirurg va decide apoi unde să plaseze cusăturile pentru a permite remodelarea cartilajului auricular şi ancorarea lui pentru a apropia urechile de cap. Însă, fiecare caz este diferit și depinde de nevoile unice ale fiecărui pacient.

În cazul adulților, otoplastia se efectuează sub anestezie locală și nu necesită internarea, iar în cazul copiilor, este nevoie de anestezie generală sau sedare deoarece este cea mai sigură şi asigură confort operator atât copilului cât și echipei chirurgicale. În plus, pentru cei mici este recomandat să rămână 1 noapte pentru supraveghere.

Recuperarea după otoplastie

Scopul principal în timpul perioadei de recuperare constă în întreținerea și susținerea urechilor, astfel încât cartilajul articular să se refacă și să se consolideze. Dr.Bortolini din cadrul clinicii Be Perfect București va aplica un pansament peste urechi timp de 24 până la 48 de ore și apoi dacă totul decurge conform tratamentului, la 14 zile după operație va scoate firele și va adăuga o banderolă elastică care la început trebuie purtată non-stop, după care numai noaptea, aceasta ajutând la vindecarea mai rapidă a operaţiei.

Pentru a preveni rănirea cartilajului, este recomandat ca pacienții să evite orice activitatea intensă timp de cel puțin două săptămâni sau orice sport de contact timp de două până la trei luni.

Programează-te la o consultație în cadrul clinicii Be Perfect București, pentru a afla mai multe informații despre otoplastie, soluția estetică pentru corecția urechilor clăpăuge sau decolate.

 

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/top-on-web-srl/otoplastia-sau-operatia-de-remodelare-a-urechilor