Peste 80 de voluntari au contribuit la crearea unei noi păduri lângă Oltenița
Oltenita - 19 martie 2025
Comunicat tip General in ONG, CSR
În data de 15 martie 2025, cu ocazia „Lunii Plantării Arborilor”, Asociația Green Space, Boost4Life și Direcția Silvică Călărași au organizat o amplă acțiune de împădurire în apropierea municipiului Oltenița. Evenimentul a mobilizat peste 80 de voluntari, printre care elevi, reprezentanţi ai comunității locale și specialiști silvici, care și-au unit forțele pentru a planta cca 800 de plopi și 100 de glădiță.
Plantarea s-a desfășurat pe terenurile Direcției Silvice Călărași, sub îndrumarea specialiștilor din cadrul Ocolului Silvic Mitreni, pentru a asigura o lucrare corespunzătoare din punct de vedere tehnic.
impadurire Oltenița

“Prin acest proiect, ne reafirmăm angajamentul de a susține un stil de viață echilibrat, în care sănătatea merge mână în mână cu respectul pentru natură. Un mediu verde contribuie la un aer mai curat si la starea de bine a comunității. Ne bucură să vedem că tinerii se implică activ în astfel de inițiative, schimbarea începe cu alegeri conștiente și cu pași mici, dar siguri.” a declarat Victor Ciortan, reprezentant Boost4Life.
„Această inițiativă este un pas important în promovarea educaţiei ecologice în comunitatea noastră. Pădurile joacă un rol esențial în menținerea calității aerului și în crearea unor spații verzi pentru relaxare și biodiversitate,” a declarat Criveţeanu Cristiana, Preşedinte al Asociației Green Space.
„Rolul nostru este de a susține astfel de inițiative care contribuie la dezvoltarea constiintei forestiere si la popularizarea activitatilor noastre, care au ca scop dezvoltarea sustenabilă a zonelor împădurite. Parteneriatele dintre administratorii pădurilor și societatea civilă sunt esențiale pentru succesul acestor acțiuni și pentru protejarea resurselor naturale,” a precizat Ing. Ionescu Gabriel, Şef al Ocolului Silvic Mitreni din cadrul Direcției Silvice Călărași.
Evenimentul a durat aproximativ cinci ore, timp în care voluntarii au muncit cu dedicare pentru ca natura să câștige o nouă pădure. Elevii voluntari de la Colegiul Național „Neagoe Basarab” și Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” s-au remarcat prin entuziasmul lor și implicarea activă în această inițiativă.
Această acțiune demonstrează încă o dată că, prin colaborare și implicare, putem contribui la un mediu mai sănătos pentru noi și pentru generațiile viitoare.