TOPEX prezent la Misiunea EU Gateway în Japonia

BUCURESTI - 3 septembrie 2010

Comunicat tip General in IT&C

Compania TOPEX a fost selectată pe lista participanţilor la misiunea economică Tehnologia Informaţiei şi Comunicației, ce va avea loc la Tokyo, în perioada 13 - 17 septembrie 2010.

TOPEX prezent la Misiunea EU Gateway în Japonia

Programul EU Gateway este gestionat de Uniunea Europeană şi ajută companiile europene să pătrundă pe piața economică din Japonia, prin acordarea de sprijin în strategia lor de penetrare a pieței. Acesta are drept scop facilitarea accesului companiilor europene la pieţele japoneze. În cadrul programului EU Gateway va avea loc în perioada 13 - 17 septembrie 2010 o misiune economic destinată sectorului IT&C, Tehnologia Informaţiei şi Comunicației, la Hotel Hilton din Tokyo.

TOPEX va fi una din cele 40 de companii din întreaga Uniune Europeană care va promova produsele și tehnologiile sale inovatoare în cadrul evenimentelor şi întâlnirilor individuale de afaceri în Japonia.

Această misiune este un eveniment important pentru sectorul IT&C în Uniunea Europeană si EU Gateway va desfășura o campanie de promovare a misiunii economice către companiile japoneze, presă şi organizaţiile din sectorul de telecomunicații.

'Fiind un program dedicat afacerilor, depinde doar de compania noastră să pregătim acest eveniment la cel mai înalt standard şi să profităm pe deplin de activităţile disponibile, astfel încât să facem din această misiune de afaceri un succes. Suntem siguri că TOPEX va beneficia de această experienţă şi sper că eforturile noastre comune vor duce la creşterea substanţială a afacerilor companiei noastre în Japonia.', a declarat domnul Constantin Dumitrescu, Director de Marketing şi Vânzări în cadrul companiei TOPEX.

Misiunea va include două zile expoziţionale oferindu-le companiile europene posibilitatea de a-și prezenta tehnologiile şi produsele in fața profesioniștilor japonezi din industria IT&C.

Despre Eu Gateway

Programul oferă sprijin financiar şi logistic, pregătire strategică şi contacte de afaceri. Având sprijinul acordat la fiecare pas, societăţile din UE sunt îndrumate de o echipă de profesioniști specializați în afacerile din aceste pieţe dinamice.

De la întocmirea acestui program, Comisia Europeană a ajutat multe companii sa beneficieze de avantajele intrării pe piaţa japoneză. Începând cu anul 1994 peste 2.500 de companii din statele membre UE au participat la Misiuni economice organizate de EU Gateway.

Despre Rohde & Schwarz Topex

Despre Topex:
TOPEX este o companie românească ce produce echipamente de telecomunicaţii destinate operatorilor de reţele fixe şi mobile precum şi integratorilor IT&C. Are o experienţă de peste 19 ani în cercetarea, dezvoltarea şi producţia echipamentelor de telecomunicaţii civile şi militare.

Portofoliul său de produse include: softswitch, Media Gateway-uri pentru tehnologii TDM, VoIP, GSM si CDMA (2G, 3G+), convertoare de semnalizare (SS7, ISDN, R2, SIP, H323), routere 3G WiFi, terminale fix-mobil (2G, 3G) şi sisteme de comunicaţii de voce ATC.

Doriana Popescu
PR Manager
doriana.popescu@topex.ro
Tel: +40-21/4083924;
Fax: +40-21/4083909;
http://www.topex.ro/

doriana.popescu@topex.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/topex-sa/topex-prezent-la-misiunea-eu-gateway-in-japonia