Afacerea Transart - 135 clienți noi și 12% creștere în 2016

Cluj - Napoca - 2 februarie 2017

Comunicat tip General in Afaceri

Clujenii de la Transart - producător de software pentru afaceri, încheie anul 2016 cu o cifră de afaceri de aproximativ 3,1 milioane de euro, ceea ce reprezintă o creștere de peste 12% a business-ului față de anul precedent.

Afacerea Transart - 135 clienți noi și 12% creștere în 2016
 Pilonii pe care s-a bazat această creștere organică a afacerii Transart din 2016 sunt: o echipă de oameni excepționali, o preocupare continuă pentru îmbunătățirea serviciilor noastre și un ritm crescut de extinderi și optimizări funcționale ale aplicațiilor, dar și de livrare a actualizărilor legislative către clienți. 

Marius Iurian, Managing Partner Transart

În 2016 ni s-au alăturat un număr de peste 135 de clienți noi, în principal importatori, comercianți și distribuitori din FMCG, bricolaj, IT, electrocasnice, materiale și echipamente tehnice, dar și o serie de producători locali din carne-lactate-panificație, hrană pentru animale sau industria vinului. 

Astfel, divizia ERP a fost vedeta anului 2016 pe piața internă, cu o creștere consistentă a numărului de clienți noi și cu un spectru larg de upgrade-uri și extinderi ale sistemelor integrate la clienți existenți. Vorbim aici, pe de o parte de o creștere a adoptării modulelor și extensiilor din gama: Centre de Cost, Notificări, Retail, BI Adviser (QlikView), Warehouse Manager (WMS), iar pe de altă parte, de o maturizare a componentei de interfațare/EDI și de finalizarea mai multor proiecte frumoase, cu parteneri din zona de e-Shop/e-Commerce sau TMS - optimizare rute agenți

O mențiune aparte și pentru produsul nostru fanion, HERMES SFA, care continuă expansiunea internațională cu trei noi implementări externe în Republica Moldova, Slovacia și Emiratele Arabe Unite, cu componenta de In-Store/Retail Execution. Lider pe piața românescă de Sales Force Automation, HERMES SFA este astăzi aplicația de referință pentru companiile de distribuție care lucrează cu agenți de teren (pre-sales/van-sales) în România, companii care aleg frecvent un sistem integrat de tip ERP+SFA+BI, livrat integral de Transart.

Dintr-o altă perspectivă, 2016 a fost anul unui nou început în ce privește proiectele de Business Intelligence implementate de Transart. Clienți de referință, cu o istorie de parteneriat cu Transart ne-au determinat să asimilăm cele mai noi tehnologii - Qlik, Tableau și Microsoft – și să finalizăm noi proiecte de anvergură.

 

În 2017 vom continua să ne îmbunătățim produselor și serviciile oferite clienților și urmărim o creștere mai consistentă pe partea de Business Intelligence. Suntem optimiști și chiar ne propunem să ne diferențiem în peisajul producătorilor de software pentru afaceri din România prin produse și servicii caracterizate în special prin: stabilitate, încredere, robustețe, seriozitate, eficiență și adaptare. Credem că acesta este rolul nostru, acela de a oferi tot suportul informatic necesar pentru susținerea mediului de afaceri din România și facem acest lucru cu drag încă din 1997.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/transart-srl/afacerea-transart-135-clienti-noi-si-12-crestere-in-2016