Săptămâna Sănătății Emoționale – mișcarea pentru starea de bine în școlile din România

Cluj - Napoca - 9 mai 2023

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Live site

Săptămâna Sănătății Emoționale este evenimentul național care aduce în prim-plan sănătatea socio-emoțională în școli, rolul și impactul acesteia în educație pentru dezvoltarea armonioasă a elevilor. Organizat de InIm Institute , evenimentul creează o mișcare de conștientizare a nevoii stării de bine în școli. Săptămâna Sănătății Emoționale, aflată la a treia ediție, va avea loc în perioada 22 și 26 mai 2023 și se desfășoară sub sloganul „Împreună pentru starea de bine”.

Eveniment Săptămâna Sănătății Emoționale, ediția 2023

Eveniment Săptămâna Sănătății Emoționale, ediția 2023

Fiecare an are o temă care este aleasă în funcție de nevoile și trendurile actuale din educație. Tema din 2023, „Let’s Connect”, a fost aleasă pentru a conștientiza importanța sentimentului de apartenență, care susține starea de bine și sănătatea socio-emoțională în clase și școli. Atunci când elevii învață într-un mediu sigur, fizic și emoțional, se dezvoltă sentimentul de apartenență care creează cadrul de învățare  necesar dezvoltării rezilienței emoționale și obținerii performanțelor școlare.

Prin acest program anual, InIm Institute lansează un îndemn la acțiune pentru toți profesorii din fiecare școală, să aducă motivația și bucuria învățării în sala de clasă. Cele 5 provocări din Săptămâna Sănătății Emoționale sunt o propunere pentru a crea cadrul unei experiențe de învățare și autocunoaștere pentru copii și elevi.

Luni - Verde pentru Starea de Bine - ne conectăm cu noi înșine și colegii noștri, prin bucuria de a purta verde

Marți - Muzică și Sunete pentru Starea de Bine - ne conectăm cu noi înșine și colegii noștri într-o lume a sunetelor - ascultă sau creează muzica, fă mișcare

Miercuri - Recunoștință pentru Starea de Bine - ne conectăm cu noi înșine și colegii noștri prin mesaje și gesturi care contează

Joi -  Descoperă Natura pentru Starea de Bine - ne conectăm cu noi înșine și colegii noștri, aducând natura în sala de clasă sau mergând în natură 

Vineri - Armonie și Bunătate pentru Starea de Bine - ne conectăm cu noi înșine și colegii noștri într-o zi a bucuriei, când sărbătorim starea de bine prin toate simțurile noastre

Și anul acesta InIm Institute premiază profesorii și elevii implicați! Pentru a participa la concurs, este necesară alegerea uneia dintre categoriile de mai jos pentru care se dorește înscrierea și realizarea activității în oricare dintre zilele 22-26 mai 2023. Categoriile la care se pot înscrie profesorii sunt: scriere creativă, muzică, dans, pictură sau colaj și experiment creativ. Mai multe informații sunt oferite pe pagina oficială InIm Institute.


Impact Săptămâna Sănătății Emoționale

Prima ediție a evenimentului a avut un număr semnificativ de participanți. Circa 25.000 de profesori și elevi au participat la eveniment, desfășurând activități dedicate stării de bine a profesorilor și elevilor din întreaga țară.

În 2022, la cea de-a doua ediție, evenimentul a fost, de asemenea, un real succes. Monitorizarea activităților pe grupurile și paginile de social media au arătat că, la ultima ediție, au participat circa 4.500 de profesori și 90.000 de elevi, informațiile despre eveniment ajungând și la părinții acestora.

Mai multe informații despre Săptămâna Sănătății Emoționale aici: https://www.facebook.com/groups/493646158545073/ 

Despre Fundatia Transylvania College

InIm Institute este o organizație non-guvernamentală și non-profit, care organizează evenimente, creează studii, programe și cursuri pentru profesori, benefice pentru sistemul educațional actual. Conștientizarea nevoii sănătății și a rezilienței emoționale reprezintă prioritatea organizației, fapt pentru care au fost create și puse la dispoziția cadrelor didactice resurse acreditate și gratuite, prin care fiecare profesor să descopere propria stare de bine în sala de clasă și nu numai.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/transylvania-college/saptamana-sanatatii-emotionale-miscarea-pentru-starea-de-bine-in-scolile-din-romania