Adela Popescu si Connect-R te intreaba: „Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?”

BUCURESTI - 13 decembrie 2011

Comunicat tip General in ONG

Luni, 12 decembrie 2011 - Agentia de Dezvoltare Comunitara „Impreuna” in parteneriat cu UNICEF au lansat la Reader’s Cafe proiectul „Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?”.

Adela Popescu si Connect-R te intreaba: „Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?”

Luni, 12 decembrie 2011 - Agentia de Dezvoltare Comunitara „Impreuna” in parteneriat cu UNICEF au  lansat la Reader’s Cafe proiectul „Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?”.

Proiectul face parte din Campania UNICEF de participare scolara, „Hai la scoala!” si are ca scop promovarea educatiei in randul copiilor romi. Cu ajutorul a cincisprezece modele de reusita din randul romilor, care au avut de infruntat aceleasi probleme ca si copiii din ziua de azi, s-a realizat un film documentar in care fiecare persoana isi povesteste istoria si cum i-a ajutat scoala sa reuseasca in viata. In cadrul evenimentului au fost prezentate un trailer al acestui documentar, o brosura cu interviurile realizate si o expozitie de fotografie realizata de Geraldine Aresteanu cu persoanele rome de succes implicate.

Proiectul este sustinut de artistii Adela Popescu si Connect-R. „Provin dintr-o familie de profesori si am crescut la tara, alaturi de copiii de acolo. Una din prietenele mele din copilarie, care imi era si vecina, era de etnie roma si imi amintesc cum mergeam Impreuna la scoala. Nu conteaza etnia sau rasa, eu cred cu tarie ca toti copiii trebuie sa aiba niste modele de urmat si sa fie incurajati sa mearga la scoala. Astfel li se vor deschide drumuri si posibilitati la care altfel nici n-ar fi visat”, a declarat Adela Popescu.

La randul sau, Connect-R a adaugat: „Accesul la educatie este foarte important, la fel cum sprijinul copiilor si nediscriminarea in dezvoltarea acestora sunt vitale. Sunt mandru ca sunt rom si ca pot arata o alta fata a romilor. […] Fiti mandri de ceea ce sunteti, nu luati in seama prejudecatile, dovediti cat de gresite sunt si munciti mereu pentru a va indeplini visele! Puteti deveni ceea ce va doriti cand veti fi mari, trebuie doar sa credeti in voi! Acestea sunt numai cateva exemple, dar sunt nenumarate persoane, nestiute de nimeni, care au reusit cu ajutorul educatiei.”

Printre invitatii speciali la eveniment s-au numarat:  Oana  Badea - Secretar de Stat in Ministerul Educatiei, Cercetarii,Tineretului si Sportului, Ilie Dinca – Presedinte al Agentiei Nationale pentru romi si o serie de personalitati reprezentand guvernul sau societatea civila.

Proiectul „Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?” va continua cu o caravana de prezentare a filmului documentar si a expozitiei de fotografie in 30 de scoli din tara implicate in campania de participare scolara „Hai la scoala!” si intalniri intre copiii din aceste scoli si persoanele rome de succes prezentate.

La finalul proiectului sunt asteptate ca rezultate constientizarea a 600 de copii romi si neromi cu privire la rolul educatiei in evolutia profesionala, constientizarea cadrelor didactice din 30 de scoli cu privire la dificultatile de integrare cu care se confrunta copiii apartinand grupurilor vulnerabile cat si demontarea stereotipurilor legate de romi in comunitatile vizate.

Despre campania „Hai la Scoala!”

Campania de participare scolara si reducere a absenteismului scolar a debutat in luna mai 2010  si este initiata de UNICEF si Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului.  Campania „Hai la Scoala!” acopera 141 de scoli din 37 de judete cu peste 50.000 de elevi. In cadrul campaniei, UNICEF are interventii la nivelul scolii, al familiei si al comunitatii. Interventiile la nivelul scolii au ca scop transformarea scolii intr-un mediu primitor pentru copii, formarea mediatorilor scolari, a directorilor si a cadrelor didactice pentru a-si adapta stilul de lucru nevoilor fiecarui elev. La nivelul familiei se urmareste intarirea legaturii parintilor cu scoala, implicarea lor in viata scolara a copiilor lor si  acordarea de sprijin parintilor prin consiliere si discutii individuale. Interventiile la nivelul comunitatii urmaresc influentarea si mobilizarea membrilor comunitatii pentru a se implica si a sprijini familiile ai caror copii sunt in risc de abandon scolar.

Despre UNICEF

UNICEF este prezent in Romania si in alte 150 de tari pentru a promova supravietuirea si dezvoltarea copiilor din perioada copilariei mici pana la adolescenta. In Romania, UNICEF sustine drepturile copiilor prin programe de sanatate si nutritie, educatie de calitate, precum si prin protectia copiilor impotriva violentei, neglijentei si HIV/SIDA. UNICEF este sustinut financiar integral prin contributiile voluntare ale persoanelor fizice, corporatilor, fundatiilor si a guvernelor.

 

Despre Agentia de Dezvoltare Comunitara „Impreuna”

Agentia de Dezvoltare Comunitara "Impreuna" este o fundatie care are misiunea de a pastra si afirma personalitatea romilor, prin activitati de cercetare, documentare si difuzare, elaborare si implementare a politicilor sociale in folosul romilor. Agentia Impreuna a obtinut personalitate juridica la data de 24 septembrie 1999. Principalele obiective sunt dezvoltarea comunitatilor de romi si a proceselor de dezvoltare, in contextul drepturilor civile, sociale, politice si economice, cat si dezvoltarea relatiilor de cooperare si parteneriat cu asociatii private, publice, nationale si internationale, specializate in cercetarea si implementarea programelor sociale pentru romi.

 

Pentru informatii suplimentare, persoana de contact:

Codruta Hedesiu, Coordonator Relatii Externe si Presa UNICEF Romania, Tel.: 021.201.78.64, chedesiu@unicef.org  

Gelu Duminica, Director executiv Agentia de Dezvoltare Comunitara “Impreuna”, Tel.:  021.210.05.39, gelu.duminica@agentiaimpreuna.ro