Poziţia UNICEF privind declaraţiile doamnei Mihaela Rădulescu

BUCURESTI - 1 noiembrie 2007

Comunicat tip General in Social

Reprezentanţa UNICEF în România apreciază implicarea doamnei Mihaela Rădulescu în foarte multe acţiuni de caritate. Apreciem în mod deosebit şi îi mulţumim pentru profesionalismul de care a dat dovadă în colaborările sale cu UNICEF.

Reprezentanţa UNICEF în România apreciază implicarea doamnei Mihaela Rădulescu în foarte multe acţiuni de caritate. Apreciem în mod deosebit şi îi mulţumim pentru profesionalismul de care a dat dovadă în colaborările sale cu UNICEF. Cunoscându-i dedicaţia, nu suntem surprinşi de iniţiativa de a strânge foduri în beneficiul unui copil în suferinţă şi o felicităm pentru rapiditatea reacţiei sale, pentru puterea de a mobiliza atât de multe forţe într-un timp foarte scurt si pentru succesul obtinut.

Doamna Andreea Marin Bănică este, la rândul ei, recunoscută pentru ajutorul necondiţionat pe care îl acordă persoanelor aflate în dificultate. Pentru implicarea ei în cauza copiilor defavorizaţi din România şi pentru sprijinul pe care l-a acordat constant UNICEF, în special în cazuri de urgenţă, doamna Andreea Marin Bănică a fost numită Ambasador al Bunăvoinţei pentru UNICEF în România.

Apreciem, de asemenea, implicarea doamnei Andreea Marin Bănică în cauza susţinută de doamna Mihaela Rădulescu, prin apelul făcut în timpul emisiunii Surprize, Surprize din data de 27 octombrie 2007. Este cunoscut faptul că doamna Andreea Marin Bănică sprijină prin intermediul emisiunii pe care o realizează persoane aflate în dificultate, făcând în mod frecvent astfel de apeluri.

Reamintim insa ca, atât acest apel, cât şi orice alte declaraţii ulterioare ale doamnei Andreea Marin Bănică în legătură cu acest caz au fost făcute în nume personal şi nu în calitate de Ambasador al Bunăvoinţei pentru UNICEF în România. Subliniem faptul că implicarea oricărei persoane în recenta campanie de strângere de fonduri este făcută exclusiv în nume personal, fără legătură cu UNICEF şi programele dezvoltate de UNICEF în România.

UNICEF este prezent în România din anul 1991, oferind asistenţă autorităţilor române şi societăţii civile pentru crearea unui mediu favorabil pentru copiii dezavantajaţi, prin dezvoltarea de programe complexe de sănătate, nutriţie, educaţie şi protecţie. Misiunea UNICEF în România este de a se asigura că toţi copiii, inclusiv cei mai vulnerabili şi marginalizaţi, cresc într-un mediu familial sigur şi protector, în care le sunt satisfăcute toate nevoile de dezvoltare şi le sunt respectate drepturile.
Prin mandatul său, UNICEF dezvoltă proiecte de dezvoltare socială la nivel naţional şi internaţional, în beneficiul tuturor copiilor şi răspunde solicitărilor privind cazurile individuale redirecţionându-le către partenerii din societatea civilă.

Facem la randul nostru un apel la solidaritate catre toti cei care au posibilitatea s-o ajute pe micuta Teodora si pe alti copii aflati in nevoie. In acelasi timp facem un apel catre autoritati si factori de decizie pentru a lua masurile necesare pentru imbunatatirea serviciilor de sanatate prevenind in acest fel repetarea unor astfel de situatii.


Persoane de contact: D-na Codruta Hedesiu telefon 201 78 64 e-mail: chedesiu@unicef.org si D-na Raluca Zaharia 201 78 47 e-mail: rzaharia@unicef.org

Despre UNICEF


UNICEF este prezent în România din anul 1991, la solicitarea Guvernului român, ca răspuns la nevoia de asistenţă, în special în domeniul protecţiei copilului. În toţi aceşti ani, UNICEF şi-a lărgit aria de activitate, acordând sprijin autorităţilor române şi societăţii civile pentru crearea unui mediu favorabil pentru copiii dezavantajaţi prin programe complexe de sănătate, nutriţie, educaţie şi protecţie.


Persoane de contact: D-na Codruta Hedesiu telefon 201 78 64 e-mail: chedesiu@unicef.org si D-na Raluca Zaharia 201 78 47 e-mail: rzaharia@unicef.org

chedesiu@unicef.org