Banca UniCredit Romania a inaugurat la Bistrita cea de-a 38-a sucursala

BUCURESTI - 9 august 2005

Comunicat tip General in Banci / Asigurari

Banca UniCredit Romania a inaugurat la Bistriţa o nouă sucursală, situată în Str. Dornei, Nr. 40, ajungând astfel la 38 de unităţi operaţionale în întreaga ţară, dintre care 13 în Bucureşti.

Banca UniCredit Romania a inaugurat la Bistrita cea de-a 38-a sucursala

Deschiderea noii sucursale se înscrie în strategia de extindere la nivel naţional a băncii UniCredit Romania prin acoperirea regiunilor cu potenţial economic ridicat. Sucursala UniCredit Bistriţa este dedicată atât clienţilor persoane fizice, cât şi societăţilor comerciale.

Pentru persoanele juridice, oferta băncii UniCredit Romania include pe lângă serviciile standard o serie de soluţii financiare personalizate precum: cash management (Internet şi Mobile Banking), trade finance (factoring intern şi internaţional, operaţiuni de acoperire a riscului), facilităţi de finanţare pe termen scurt pentru susţinerea capitalului de lucru, credite de investiţii în RON şi valută.

Clienţii persoane fizice beneficiază de produse şi servicii competitive, printre care conturi curente, depozite bancare cu maturitate flexibilă, credite ipotecare şi imobiliare cu dobânzi de 8% la valută şi 13% la lei, creditul de nevoi personale CREDINSTANT cu dobânzi de 9% la euro şi 14% la lei, carduri de debit şi de credit internaţionale, Internet şi Mobile Banking.

”Banca UniCredit a obţinut în prima jumatate a acestui an rezultate financiare favorabile, în urma programului de dezvoltare stabilit împreună cu acţionarul majoritar, Grupul UniCredit. Astfel banca UniCredit a înregistrat un profit net de peste 2 milioane euro în primul semestru din 2005, în creştere cu 112% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2004. De asemenea, portofoliul de credite persoane fizice al băncii a înregistrat în primele 6 luni o creştere semnificativă, de peste 3 ori în comparaţie cu sfârşitul anului 2004”, a declarat Răsvan Radu, Preşedinte Executiv UniCredit Romania.

Banca UniCredit Romania şi-a propus să fie recunoscută drept un lider al calităţii şi unul dintre cei mai activi jucători din sistemul bancar românesc. Sucursala UniCredit Bistriţa oferă o gamă largă de produse şi servicii bancare la standarde internaţionale şi va fi condusă de Lucian Pârlea. De asemenea, noua sucursală UniCredit Bistriţa va dispune de un punct de schimb valutar şi de un bancomat pentru eliberarea de numerar (ATM).

“Sucursala UniCredit Bistriţa este o nouă dovadă a angajamentului ferm pe piaţa locală a uneia dintre cele mai solide instituţii financiare europene aflate în plină expansiune. Clienţii din judeţul Bistriţa-Năsăud vor putea beneficia de experienţa şi serviciile unuia dintre primele grupuri europene”, a precizat Lucian Pârlea, Directorul sucursalei UniCredit Bistriţa.

Despre UniCredit Romania

UniCredit Romania este o bancă comercială cu acţionariat străin, ce operează pe piaţa românească din 1997. Capitalul social UniCredit Romania este în prezent de peste 210 milioane RON, iar la sfârşitul primului semestru din 2005 banca avea active totale de circa 1.535 milioane RON, în creştere cu 53% faţă de luna iunie 2004.

Acţionar majoritar al băncii UniCredit Romania cu 99,94% din acţiuni, Grupul UniCredit este una dintre cele mai importante instituţii financiare europene cu o valoare de piaţă de circa 30 miliarde EURO şi având active totale de 266 miliarde EURO.

Grupul UniCredit are o reţea de peste 4.600 de sucursale şi peste 70.000 de angajaţi în întreaga lume şi este lider în regiunea Europei Centrale şi de Est.

UniCredit este prezent în România şi prin intermediul UniCredit Leasing, una dintre primele companii de profil, UniCredit Securities, ce oferă servicii de investiţii în valori mobiliare, cât şi prin UniCredit Produzioni Accentrate (UPA), companie specializată în servicii operaţionale bancare.

Valentin Petcu
PR Officer
UniCredit Romania
Tel: 0040 21 3015 107
Fax: 0040 21 3015 119
E-mail: valentin.petcu@unicredit.ro