Dupa ce a inaugurat 2 noi sucursale, UniCredit Romania a ajuns la o retea nationala de 40 unitati bancare

BUCURESTI - 18 octombrie 2005

Comunicat tip General in Banci / Asigurari

Banca UniCredit Romania a inaugurat două noi sucursale în ţară, la Satu Mare în Piaţa Libertăţii, nr. 20 şi la Focşani în strada Republicii, nr. 92. UniCredit Romania a ajuns astfel la o reţea de 40 de unităţi operaţionale în întreaga ţară, dintre care 13 în Bucureşti.

Deschiderea noilor sucursale, dedicate atat clienţilor persoane fizice, cât şi societăţilor comerciale, se înscrie în strategia de extindere la nivel naţional a băncii UniCredit Romania, prin acoperirea regiunilor cu potenţial economic ridicat.

Pentru persoanele juridice, oferta băncii UniCredit Romania include pe lângă serviciile standard o serie de soluţii financiare personalizate precum: cash management (Internet şi Mobile Banking), trade finance (factoring intern şi internaţional, operaţiuni de acoperire a riscului), facilităţi de finanţare pe termen scurt pentru susţinerea capitalului de lucru, credite de investiţii în RON şi valută.

Clienţii persoane fizice beneficiază de produse şi servicii, printre care conturi curente, depozite bancare cu maturitate flexibilă, credite ipotecare şi imobiliare cu dobânzi de 8% la valută şi 12% la lei, creditul de nevoi personale CREDINSTANT cu dobânzi de 10.99% la euro şi 14% la lei, creditul auto, carduri de debit şi de credit internaţionale, Internet şi Mobile Banking.

”Banca UniCredit Romania va continua strategia de dezvoltare pe piaţa locală, atât a portofoliului de produse şi servicii competitive, cât şi a reţelei de sucursale. Până la sfârşitul acestui an vom mai deschide încă 10 sucursale şi vom acoperi practic întreaga ţară. Beneficiind de sprijinul uneia dintre cele mai solide instituţii financiare europene aflate în plină expansiune, UniCredit Romania îşi consolidează astfel imaginea de bancă naţională”, a declarat Răsvan Radu, Preşedinte Executiv UniCredit Romania.

Despre UniCredit Romania

UniCredit Romania este o bancă comercială cu acţionariat străin, ce operează pe piaţa românească din 1997. Capitalul social UniCredit Romania este în prezent de peste 210 milioane RON, iar la sfârşitul primului semestru din 2005 banca avea active totale de circa 1.535 milioane RON (426 milioane EURO), în creştere cu 69% faţă de luna iunie 2004. De asemenea, UniCredit Romania a înregistrat în primele 6 luni ale anului, un profit net de peste 2 milioane EURO, creşterea faţă de iunie 2004 fiind de 112%.

Acţionar majoritar al băncii UniCredit Romania cu 99,94% din acţiuni, Grupul UniCredit este una dintre cele mai importante instituţii financiare europene cu o valoare de piaţă de circa 30 miliarde EURO, având active totale de 266 miliarde EURO.

Grupul UniCredit are o reţea de peste 4.600 de sucursale şi peste 70.000 de angajaţi în întreaga lume şi este lider în regiunea Europei Centrale şi de Est.

UniCredit este prezent în România şi prin intermediul UniCredit Leasing, una dintre primele companii de profil, UniCredit Securities, ce oferă servicii de investiţii în valori mobiliare, cât şi prin UniCredit Produzioni Accentrate (UPA), companie specializată în servicii operaţionale bancare.


Anca Ungureanu
PR Officer
UniCredit Romania
Tel: 0040 21 3015 118
Fax: 0040 21 3015 449
E-mail: anca.ungureanu@unicredit.ro;

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/unicredit-romania/dupa-ce-a-inaugurat-2-noi-sucursaleunicredit-romania-a-ajuns-la-o-retea-nationala-de-40-unitati-bancare