COMUNICAT DE PRESĂ

BUCURESTI - 23 iunie 2005

Comunicat tip General in Afaceri

Fisiere atasate:

6699-poza-milut.jpg


Uniunea Naţională a Patronatului Român condamnă lipsa de responsabilitate a Guvernului în gestionarea grevei CFR şi atrage atenţia asupra faptului că fiecare zi de întârziere în rezolvarea acestei situaţii cauzează pagube de zeci de miliarde de lei societăţilor producătoare de bunuri din România, care nu pot să îşi distribuie produsele spre beneficiari.

COMUNICAT DE PRESĂ

„Nerespectarea contractelor pe cale de forţă majoră - greva CFR- , nu contribuie la hrana oamenilor angajaţi în procesele de producţie şi a familiilor lor direct afectate. Ne întrebăm cine va plăti salariile pe luna iunie”, a declarat Marian Petre Miluţ.
UNPR cere Guvernului, Premierului Tăriceanu, Preşedintelui României, Traian Băsescu, în calitate de fost ministru al transporturilor şi mediator între instituţiile statului să se implice în rezolvarea cât mai rapidă a acestei situaţii stopând astfel pierderile inutile atât la nivelul companiilor cât şi la nivelul bugetului de stat.


Departamentul de Comunicare şi Imagine







Despre Uniunea Nationala a Patronatului Roman

DESPRE UNPR

UNPR este o organizaţie reprezentativă la nivel naţional. Este constituită din 10 patronate regionale cu patrimoniu propriu şi personalitate juridică. Din U.N.P.R. mai fac parte şi asociaţii profesionale din diverse domenii de activitate, reprezentând ramuri şi subramuri ale economiei naţionale.
Pe plan internaţional, UNPReste membru partener a Confederatiei Constructorilor din Europa (European Builders Confederation) şi membră a Uniunii Întreprinzătorilor Mici şi Mijlocii din cadrul Partidului Popular European (SME Union of EPP), una dintre cele mai importante organizaţii ale IMM-urilor din Uniunea Europeană. De asemenea, UNPR este reprezentată de un delegat permanent la Bruxelles, care păstrează legătura cu toate patronatele din ţările membre ale Uniunii Europene.

Andrei Chirica
PR assistant
tel. 021-311.09.91
fax.021-311.09.93
comunicare@unpr.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/uniunea-nationala-a-patronatului-roman/comunicat-de-presa2317