COMUNICAT DE PRESA

BUCURESTI - 3 octombrie 2005

Comunicat tip General in Afaceri



La invitaţia UNPR,

Reprezentanţii mediului de afaceri din Bruxelles şi ai Parlamentului European
vin în România pentru a discuta situaţia IMM-urilor

COMUNICAT DE PRESA


Uniunea Naţională a Patronatului Român va organiza în perioada 7-8 Octombrie 2005 Conferinţa Internaţională a IMM „România la porţile integrării europene – Condiţii mai bune pentru IMM“. Conferinţa este organizată împreună cu Uniunea Antreprenorilor Mici şi Mijlocii din cadrul Partidului Popular European, la care UNPR este afiliat în calitate de membru asociat.
Cu puţin timp înainte de prezentarea Raportului de ţară, moment decisiv pentru România în ceea ce priveşte viitorul său european, principalii actori ai scenei economice şi politice europene vin în România, la invitaţia UNPR, pentru a pune în discuţie capacitatea ţării noastre de a fi un partener puternic pe piaţa comună. Dezbaterea are în vedere prezentarea punctelor de vedere atât politice cât şi economice cu privire la integrarea României dar şi prezentarea problemelor pe care IMM-urile le au de trecut în vederea integrării.
La conferinţă vor fi prezenţi din partea Guvernului României, Anca BOAGIU, ministrul integrării, Zsolt NAGY, Ministrul Comunicaţiilor, Gheorghe POGEA, ministru de stat pentru coordonarea activităţilor economice, Iuliu WINKLER, ministru delegat pentru comerţ. În calitate de participanţi vor fi prezenţi reprezentanţi ai patronatelor, asociaţiilor profesionale, ai companiilor şi instituţiilor de reglementare în domeniul energetic.
„Lansarea unor dezbateri pentru informarea oamenilor de afaceri cu privire la cerinţele UE este vitală în acest moment pentru IMM-urile româneşti. În foarte scurt timp, normele europene le vor fi direct aplicabile iar rolul patronatului este în principal de a contribui la dezvoltarea şi consolidarea mediului de afaceri. Prin organizarea unei conferinţe internaţionale împreună cu partenerii noştri din Bruxelles, SME Union of EPP, am dorit în primul rând să aducem în faţa oamenilor de afaceri principalii factori de decizie din Uniunea Europeană şi din România în scopul unei informări cât mai corecte“ a declarat Marian Petre Miluţ, preşedintele UNPR.



Departamentul de Comunicare şi Imagine



Despre Uniunea Nationala a Patronatului Roman

DESPRE UNPR

UNPR este o organizaţie reprezentativă la nivel naţional. Este constituită din 10 patronate regionale cu patrimoniu propriu şi personalitate juridică. Din U.N.P.R. mai fac parte şi asociaţii profesionale din diverse domenii de activitate, reprezentând ramuri şi subramuri ale economiei naţionale.
Pe plan internaţional, UNPR este membru partener a Confederatiei Constructorilor din Europa (European Builders Confederation) şi membră a Uniunii Întreprinzătorilor Mici şi Mijlocii din cadrul Partidului Popular European (SME Union of EPP), una dintre cele mai importante organizaţii ale IMM-urilor din Uniunea Europeană. De asemenea, UNPR este reprezentată de un delegat permanent la Bruxelles, care păstrează legătura cu toate patronatele din ţările membre ale Uniunii Europene.

Andrei Chirica -
Asistent de Relatii Publice UNPR

tel. 021/311.09.91
fax. 021/311.09.93
comunicare@unpr.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/uniunea-nationala-a-patronatului-roman/comunicat-de-presa2328