Povesti despre traduceri la Bookfest 2010

BUCURESTI - 8 iunie 2010

Comunicat tip General in Arta & Entertainment

Vineri, 11 iunie, de la ora 18:00, in cadrul Bookfest (pavilionul 13), Luminita Voina-Raut participa la prima sa lansare de carte in calitate de autoare, si nu de traducatoare a volumului prezentat. Este vorba de lansarea cartii TRADUCERILE DIN POVESTE, aparuta la Editura Vellant. Vor povesti despre volum scriitoarea Ioana Ieronim, traducatorii Cornelia Radulescu si Joaquin Garrigos si directorul editorial Vellant, Simona Rauta.

Povesti despre traduceri la Bookfest 2010

Un nume cunoscut si apreciat in domeniul editorial, Luminita Voina-Raut demonstreaza in cartea sa cat de fina este granita dintre traducator si scriitor. Volumul, eseistic si confesiv totodata, este greu de catalogat. Un amestec facut din alte literaturi si din viata personala, cartea dezvaluie povestile din jurul textelor pe care autoarea le-a citit, tradus si iubit.

Se intampla rar ca traducatorii sa dezvaluie ceva din magia si munca de migala depuse in spatele paginii traduse. Ratacirile si regasirile, bucuriile textului, lupta cu sinonimele, parerile despre carte raman de obicei in afara volumului din biblioteca. Tocmai de aceea, cartea Luminitei Voina-Raut trebuie citita ca un jurnal de creatie si, in acelasi timp, o marturie a puterii de atractie a scrisului, asa cum declara si autoarea: Se intampla un lucru ciudat: ori de cate ori traduci, simti nevoia, in timp ce urmaresti ideea, sensul exact al frazei care trebuie cu sfintenie respectat in limba tinta, sa urmaresti si un altfel de ritm, de asta data unul interior, care vibreaza odata cu cuvintele asternute pe hartie, generand o stare de gratie indefinibila.

Cei care iubesc cartile vor gasi aici atata dragoste pentru literatura cat incape intr-o viata. Din intrevederi si corespondente intretinute cu nume mari ale literaturii spaniole si sud-americane, precum Mario Vargas Llosa, Juan Marse sau Ernesto Sabato, se tese un univers al nuantelor si cautarilor, al vietii din spatele scrisului.


LUMINITA VOINA-RAUT a tradus numeroase carti semnate de autori precum Mario Vargas Llosa (Ratacirile fetei nesabuite, Pestele in apa), Julio Cortazar (Autostrada din sud, Cat de mult o iubim pe Glenda), Ernesto Sabato (Intre scris si sange), Alfredo Bryce Echenique (Ghidul trist al Parisului), Juan Marse (Vraja Shanghaiului), Nuria Amat (Regina Americii), Agustin Sanchez Vidal (Bunuel, Lorca, Dali: enigma fara sfarsit), Luis Bunuel (Ultimul meu suspin) si multi altii. S-a nascut la Brasov, in 1958. In 1981 a absolvit Facultatea de Limbi si Literaturi straine, Universitatea Bucuresti (sectia spaniola-franceza) si este membra a Uniunii Scriitorilor din Romania din 1995.

Despre Vellant

DESPRE VELLANT:

Suntem o editura chic, indragostita de cartile frumoase, de la coperta pana la ultimul cuvant. Am pornit la drum in 2007 cu o carte care isi propune sa rescrie istoria artei: Oglinda lumii. De atunci crestem.

Am adunat in portofoliu cele mai rafinate si mai fanteziste carti pentru copiii mari si mici (Printese date uitarii sau necunoscute // Seminte de cabane), cele mai curajoase volume pentru cei care vor cu adevarat sa inteleaga prezentul (Doctrina socului // Interventii) si cele mai tulburatoare povesti de viata din literatura contemporana (Revolutionary Road // Trebuie sa vorbim despre Kevin).

Am adus arta strazii in biblioteca (Banksy // Pisica Patrata) si am privit arhitectura cu alti ochi (Arhitectura fericii // Arhitectura lumii. Capodoperele).

Avem incredere in puterea de inspiratie a cartilor-obiect si a cititului pe indelete, chiar si intr-o epoca a digitalizarii. Drept pentru care, ne asteptam cititorii atat online, la www.vellant.ro, cat si offline, in librariile cu lume buna.

Editura Vellant
Ocolului 20, sector 2, cod 020624, Bucuresti
tel: (004) 021 211 77 56
fax: (004) 021 211 77 41
oana@vellant.ro