In 29 iulie, ora 20:00, Viasat History va difuza 'Genocidul din Armenia', un controversat documentar ce, in 2005, a provocat dure reactii ale guvernului turc

BUCURESTI - 18 iulie 2008

Comunicat tip General in Media / Publicitate


În timpul Primului Război Mondial, Imperiul Otoman a desfăşurat ceea ce experţi şi istorici internaţionali numesc unul dintre cele mai mari genociduri din istorie – uciderea unei mari părţi din populaţia minoritară armeană. În total, peste un milion de armeni au fost omorîţi. Dar chiar şi azi, Turcia neagă ideea de genocid.


Folosindu-se de imagini nefăcute publice pînă atunci, acest program dezvăluie povestea tragică a acestui episod şi motivele pentru care a existat. Documentarul explică, de asemenea, de ce acest fragment de istorie a rămas una dintre cele mai importante şi necunoscute istorii a secolului 20 şi de ce guvernul turc neagă, şi astăzi, faptul că un asemnea genocid ar fi avut loc.

Programul include interviuri cu istorici, academicieni, experţi în genocid, cetăţeni turci şi naraţiuni istorice aparţinînd lui Orlando Bloom, Natalie Portman, Ed Harris şi Laura Linney.

FAPTE:

În 1915, Imperiul Otoman purta lupte aprige cu Anglia şi Franţa în Orientul Mijlociu şi cu Rusia în regiunea Caucaz. Armenii au fost acuzaţi că i-ar fi susţinut pe ruşi şi au căzut victime unor represalii violente.
În 24 aprilie 1915, guvernul otoman a arestat sute de intelectuali şi lideri ai comunităţii armene, executîndu-i pe majoritatea. Acest fapt a fost urmat de deportări în masă a etnicilor armeni, ce au fost purtaţi din oraş în oraş şi au mărşăluit, la distanţa de o bătaie de puşcă, către deşertul aflat astăzi la graniţa dintre Irak şi Siria. Zeci de mii au fost ucişi pe drum ori au murit de foame şi boală; alţii au fost prădaţi, violaţi ori torturaţi.
Potrivit estimărilor cele mai optimiste, aceste acţiuni au rezultat în moartea a aproape 1.500.000 armeni. Meleagurile lor au fost devastate şi pur şi simplu şterse de pe faţa pămîntului. Vechea civilizaţie armeană, ce exista de aproape trei mii de ani, şi-a văzut rădăcinile distruse şi urmaşii săi forţaţi să ia calea exilului. Ceea ce a rămas din Armenia rusească, fostă componentă a URSS-ului, acoperă doar 10% din suprafaţa vechii ţări.
Un tot mai mare număr de istorici din ţările occidentale sunt de acord că ororile îndreptate asupra armenilor otomani se încadrează în definiţia dată de Naţiunile Unite genocidului, ce este descris ca fiind realizarea de acte “menite să distrugă în întregime ori parţial o naţiune sau un grup etnic, rasial ori religios”. Douăzeci şi una de ţări au încadrat aceste omoruri în definiţia ONU nr. 1948.
Guvernul de la Ankara susţine că 300,000 armeni şi mii de turci au fost ucişi în “conflictul civil”, cînd armenii s-au ridicat împotriva conducătorilor otomani şi s-au alăturat trupelor invadatoare ruse. În ciuda munţilor de dovezi şi a evidenţelor documentare, Turcia încă refuză să accepte că a existat un plan de exterminare dus la îndeplinire de către stat.

GENOCID

Termenul “genocid” a fost impus în 1945 de către juristul armerican de origine poloneză Raphael Lemkin şi utilizat în procesul criminalilor de război în 1945. “Genocid” provine din termenul grecesc genos, adică rasă, şi latinescul caedere, a omorî.

În Turcia, a folosi termenul de “genocid” pentru a descrie moartea a sutelor de mii de armeni de la începutul sec. 20 este interzisă, soldîndu-se cu trei ani de închisoare. În 2005, scriitorul turc, cîştigător al Premiului Nobel, Orhan Pamuk a fost acuzat de ofensă criminală asupra “turcimii”, pentru afirmaţia că “un milion de armeni au fost ucişi pe aceste meleaguri (n.a. Turcia) şi nimeni nu îndrăzneşte să spună ceva în acest sens”.

Despre Viasat

Viasat History este deţinut de firma Viasat World Ltd. Este locul unde poţi urmări documentare şi docu-drame ce explorează diferitele ere ale civilizaţiilor şi inovaţiile din trecut ce ne-au ghidat viitorul. Combină vechiul cu modernul, socialul şi culturalul, istoria populară cu cea oficială într-un mod obiectiv şi atrăgător. Prezintă istoria într-o manieră de încredere, dar amuzantă, toate faptele, dar nu neapărat şi toate răspunsurile.
Canalul emite 24 din 24, toate emisiunile fiind subtitrate în limba română. Nu conţine reclamă comercială, iar emisiunile sunt transmise fără întreruperi de vreun fel!

Cristina Calinoiu
Coordonator Marketing si Vinzari
Viasat Pay TV Romania
cristina.calinoiu@velocenet.ro