Vodafone Romania anunta rezultate financiare puternice in trimestrul incheiat la 31 decembrie 2007

BUCURESTI - 31 ianuarie 2008

Comunicat tip General in IT&C

Vodafone Romania anunta indicatorii financiari principali pentru al treilea trimestru fiscal*, incheiat la 31 decembrie 2007, conform rezultatelor date publicitatii astazi de catre Vodafone Group Plc.

Vodafone Romania a adaugat 228.482 de clienti noi in acest trimestru, ajungand la un numar total de 8.807.859 de clienti, la 31 decembrie 2007.
In anul calendaristic 2007, Vodafone Romania a adaugat un numar net de 1.091.154 de clienti.
Veniturile din servicii au crescut cu 18,8% in trimestrul incheiat la 31 decembrie 2007, fata de aceeasi perioada a anului trecut.
“Suntem foarte multumiti de performanta puternica pe care am realizat-o in privinta principalilor indicatori financiari in trimestrul al treilea al anului financiar 2007/2008. Vodafone Romania continua sa aiba o crestere constanta a bazei de clienti, cu 8,807 milioane de clienti la sfarsitul lunii decembrie 2007, inregistrand, in acelasi timp, o crestere puternica a veniturilor din servicii, de18,8%, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. De asemenea, am inregistrat o crestere sustinuta a bazei noastre de abonati, de 4,0%, in ultimele 12 luni. Romania continua sa fie principalul motor de crestere in Europa de Est si una dintre diviziile cu cea mai buna performanta in cadrul grupului Vodafone, in contextul unei piete din ce in ce mai competitive”, a spus Liliana Solomon, Chief Executive Officer Vodafone Romania.
Venitul mediu pe utilizator (ARPU) a atins valoarea de 11,1 Euro in al treilea trimestru, fata de 11,0 Euro in aceeasi perioada a anului precedent.
Clientii serviciilor pe baza de abonament reprezentau 34,8% din baza totala de clienti a Vodafone Romania, iar cei ai serviciilor preplatite, 65,2%, in trimestrul incheiat la 31 decembrie 2007, comparativ cu 34,1% si 65,9% in trimestrul anterior, si 33,5% si 66,5% in aceeasi perioada a anului trecut. Aceasta corespunde unei cresteri anuale de 4,0%.
Numarul de clienti 3G ai Vodafone Romania a crescut pana la 603.983, la 31 decembrie 2007.

*Al treilea trimestru al anului fiscal 2007 – 2008 acopera perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2007. Conform calendarului financiar britanic, anul fiscal incepe la 1 aprilie 2007 si se incheie la 31 martie 2008.
Nota: Convertirea in Euro a indicatorilor financiari aferenti perioadelor de pana la 30 septembrie 2007 s-a realizat la cursul de schimb Euro – USD valabil la data de 1 octombrie 2007.

Despre Vodafone România

Vodafone Romania, divizie a Vodafone Group Plc., avea 8.807.859 milioane de clienti, la 31 decembrie 2007. Vodafone este cel mai mare grup international de comunicatii mobile, cu divizii in 25 de tari de pe 5 continente si cu 252,3 de milioane de clienti, la care se adauga 39 de retele partenere.
Relatii Publice
Vodafone Romania
publicrelations_ro@vodafone.com

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/vodafone-romania/vodafone-romania-anunta-rezultate-financiare-puternice-in-trimestrul-incheiat-la-31-decembrie-2007