Comunicat post-eveniment seminar de informare Târgoviște "Acțiuni strategice pentru dezvoltare strategică" ID 130472

BUCURESTI - 29 aprilie 2015

Comunicat tip General in Social

Marți, 28 aprilie 2015, la Universitatea Valahia din Mun. Târgoviște, jud. Dâmbovița, s-a desfăşurat seminarul de informare privind stadiul de implementare al proiectului “Acţiuni strategice pentru dezvoltare strategică”, derulat de către Austromed Holding srl, în parteneriat cu bit education & consulting România SRL, Asociaţia Comunelor din România şi expertul transnaţional bit management Beratung GmbH.

Proiectul, în valoare totală de 15.774.731,30 lei, este o aplicaţie a strategiei Uniunii Europene de integrare profesională şi îmbunătăţire durabilă a nivelului de trai al persoanelor defavorizate şi se desfăşoară în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 “Investeşte în oameni!” cu finanţare nerambursabilă din Fondul Social European.

La eveniment au fost prezenţi, din partea echipei de proiect, dl. Alexandru Lăpuşan, manager de proiect, dna. Mirona Daia, responsabil formare și consiliere, dna. Dana Grecu și dna. Andreea Ursu, formatori în cadrul proiectului, alte persoane implicate în proiect, absolvenţi şi viitori cursanţi, precum şi reprezentanţi ai presei din jud. Dâmbovița.

În cadrul evenimentului, dl. Alexandru Lăpuşan a adus în discuţie rolul specific al fiecărui partener implicat în proiect şi a subliniat tradiţia bit management Austria în formarea profesională. Expertiza Austromed Holding garantează o bună adaptare la realităţile societăţii româneşti, iar implicarea Asociaţiei Comunelor din România facilitează implementarea proiectului în conformitate cu nevoile şi contextul social al zonelor rurale vizate.

Totodată, dl. Alexandru Lăpușean a prezentat specificul celor două tipuri de cursuri derulate în cadrul proiectului: cele de calificare pentru meserii specifice și de perfecționare în domeniul informatic și antreprenorial. Participanții la eveniment au manifestat un interes sporit pentru condițiile de înscriere la fiecare tip de curs, precum și pentru beneficiile oferite de acestea.

Totodată, managerul de proiect și ceilați membri ai echipei de proiect și-au exprimat dorința ca toți cursanții să se implice serios în activitățile teoretice și practice și să obțină rezultate la fel de bune ca toate grupele care au absolvit.

 

*       *

*

Obiectivul general al proiectului răspunde cerințelor pieței muncii din România, vizează facilitarea integrării ocupaționale, deschizând grupului ţintă participant perspectiva unui loc de muncă atractiv și durabil, capabil să îi asigure un venit decent. În acest scop, parteneriatul condus de Austromed Holding srl efectuează cursuri de calificare în profesii cu înaltă valoare socială, aflate în expansiune în România şi cu mare căutare în ţări dezvoltate ale Uniunii Europene: „îngrijitoare bătrâni la domiciliu”, “îngrijitoare copii la domiciliu” și “ospătari”. Cursurile de calificare pot fi completate cu cele de „competenţe informatice”, destinate dezvoltării abilităților de lucru cu computerul, și cele de „competenţe antreprenoriale”, indispensabile înfiinţării şi conducerii propriei afaceri.

 

Date de contact pentru informaţii suplimentare:

Alexandru Lăpușan, manager de proiect

Austromed Holding SRL

Tel: 0732 33 88 77, fax: 021/317 49 17

e-mail: 130472-manager@austromed.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/whizz-communication-srl/comunicat-post-eveniment-seminar-de-informare-targovi-te-ac-iuni-strategice-pentru-dezvoltare-strategica-id-130472