Economiile ţărilor UE trăiesc pe credit ecologic

„Cu doar o generaţie în urmă, Europa era un creditor ecologic, folosind mai puţine resurse naturale decât erau disponibile. Astăzi însă, consumul europenilor depăşeşte cu mult capacitatea de suport a ecosistemelor naturale. Dacă toţi oamenii de pe această planetă ar avea acelaşi stil de viaţă cu cel al europenilor, am avea nevoie de mai mult de 2.6 planete care să asigure necesarul de resurse şi care să neutralizeze deşeurile generate.”, afirmă Tony Long, Directorul Biroului European al WWF.

În noul raport, „Europa 2007 – Produsul Intern Brut şi Amprenta Ecologică”, WWF realizează o analiză comparativă a performanţelor ţărilor din Uniunea Europenă, înregistrate începând cu anul 1971 în trei domenii cheie: creşterea economică, măsurată în funcţie de produsul intern brut (PIB); presiunea exercitată asupra resurselor naturale, măsurată prin amprenta ecologică; şi dezvoltarea umană, evaluată prin indicele dezvoltării umane elaborat de Organizaţia Naţiunilor Unite.

„Dezvoltarea pe care noi o evaluăm în prezent este foarte departe de obiectivul declarat al UE şi al statelor lumii cu privire la dezvoltarea durabilă. Această discrepanţă este cauzată de faptul că deciziile economice ignoră în mod frecvent capitalul natural pe care îl avem la dispoziţie.”, afirmă Emeka Anyaoku, Preşedintele organizaţiei WWF. „Indicatorii economici sunt esenţiali. Dar, fără o contabilizare sănătoasă a resurselor naturale, deficitul ecologic va trece neobservat şi va fi ignorat. Este ca şi cum ne-am cheltui banii, fără să realizăm că lichidăm capitalul natural al acestei planete.”, a adăugat Emeka Anyaoku.

Exceptând Finlanda, Letonia şi Suedia, toate ţările Uniunii Europene se confruntă cu un deficit de resurse naturale. Chiar dacă aceste ţări dispun de rezerve ecologice mai importante comparativ cu celelalte membre UE, aceasta nu înseamnă că le şi gestionează corect. De exemplu, în Finlanda, presiunea asupra mediului a crescut cu 70% începând din 1975, una dintre cele mai mari rate de creştere din cadrul UE.

Germania, împreună cu Bulgaria şi Letonia, au reuşit să îşi reducă amprenta ecologică în ultimele trei decenii şi, în acelaşi timp, să îşi crească indicele dezvoltării umane. Cu toate acestea, amprenta ecologică a Germaniei este de 2.5 ori mai mare decât resursele naturale de care dispune şi de două ori mai mare decât media globală per persoană.

În Grecia şi Spania atât economia, cât şi consumul, se află într-o continuă creştere. În Grecia s-a înregistrat cea mai mare creştere a amprentei ecologice, în timp ce indicele dezvoltării umane nu a urcat foarte mult.

Franţa se înscrie în tendinţele generale ale UE. Cu o tehnologie îmbunătăţită, Franţa dispune de un volum mai mare de resurse, dar şi consumul este în creştere, în special în domeniul energetic.

În Europa de Est, spre exemplu, amprenta ecologică a Ungariei – ca şi a altor ţări care au avut o economie centralizată – s-a redus începând cu anul 1991, în special datorită schimbărilor economice apărute odată cu încheierea perioadei sovietice. În cazul Sloveniei, în anul 1995 se putea vorbi de o dezvoltare durabilă, în termeni globali; în 2003 însă, amprenta ecologică per capita s-a dublat, în timp ce nivelul de dezvoltare a crescut cu mai puţin de 5%.

„În România, amprenta ecologică este de 2.4, cea mai scăzută din UE, dar ţara rămâne un debitor ecologic (biocapacitatea fiind de 2.3). Diferenţa dintre amprenta ecologică şi biocapacitate a variat în timp: până în 1970, biocapacitatea a fost mai mare decât amprenta ecologică; între 1970 şi 1994, raportul s-a inversat. Evaluările realizate după 1994, până în 2003, arată că biocapacitatea a fost mai mare decât amprenta ecologică, cu excepţia a doi ani. Este interesant de urmărit dacă aceste tendinţe vor continua, ţinând cont de creşterea PIB care s-a realizat în aceasta perioadă şi de integrarea ţării în UE.”, se arată în raportul „Europa 2007 – Produsul Intern Brut şi Amprenta Ecologică”.

„România dispune încă de un capital natural excepţional, comparativ cu alte ţări ale UE. Presiunile la care acesta este supus sunt însă enorme. Dezvoltarea economică haotică, proiecte de infrastructură – unele finanţate chiar cu fonduri UE – care nu ţin cont de impactul devastator asupra mediului, exploatarea iraţională a resurselor naturale, toate acestea conduc la o creştere rapidă a presiunii asupra ecosistemelor. Există soluţii pentru o dezvoltare economică sănătoasă, care să nu rezulte în creşterea datoriei ecologice.”, afirmă Dana Carataş, Coordonator Comunicare WWF Programul Dunăre-Carpaţi România.

„Ţările încep să conştientizeze din ce în ce mai mult importanţa pe care capitalul natural o are în crearea unei economii competitive, în asigurarea securităţii naţionale şi a justiţiei sociale. Ideea de dezvoltare trebuie redefinită. Creşterea calităţii vieţii a sute de milioane de oameni va trebui delimitată de creşterea continuă a consumului şi risipei resurselor naturale.”, precizează Tony Long, Directorul Biroului European al WWF.

Raportul „Europa 2007 – Produsul Intern Brut şi Amprenta Ecologică” este elaborat cu prilejul conferinţei „Dincolo de PIB”, organizată la Bruxelles de Parlamentul European, Comisia Europeană, Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD), WWF şi Clubul de la Roma, în perioada 19-20 noiembrie 2007. WWF sprijină evenimentul de la Bruxelles, în speranţa că lucrările din cadrul conferinţei vor duce la crearea unui plan de acţiune pentru reformarea procedurilor europene de evaluare, astfel încât resursele naturale să fie incluse în procesul de măsurare a creşterii şi progresului economic.

//

Note pentru editori:

1.Amprenta ecologică (Ecological Footprint) măsoară presiunea pe care omenirea o exercită asupra biosferei, în funcţie de suprafaţa productivă (teren şi luciu de apă) a planetei necesară pentru furnizarea resurselor naturale pe care le consumă şi pentru neutralizarea deşeurilor pe care le generează locuitorii planetei. Amprenta ecologică a unei ţări include suprafaţa de terenuri cultivate, păşuni, păduri şi ariile piscicole necesare pentru producţia de fibre, materie lemnoasă şi alimente destinate consumului şi neutralizarea deşeurilor generate. Biocapacitatea reprezintă suma totală a ariilor productive. Diferenţa dintre amprenta ecologică şi biocapacitate arată dacă o ţară este debitor sau creditor ecologic.

2.Uniunea Europeană deţine 7.7% din populaţia globală şi 9.5% din biocapacitatea planetei. Uniunea Europeană este responsabilă pentru 16% din amprenta ecologică globală.

3.Raportul „Europa 2007 – Produsul Intern Brut şi Amprenta Ecologică” este disponibil la adresa http://assets.panda.org/downloads/europe_2007_gdp_and_ef.pdf.

4.Graficele pot fi descărcate de pe http://assets.panda.org/downloads/europe_2007_figures.pdf şi http://assets.panda.org/downloads/europe_2007_table.pdf.

5.Informaţii complete despre amprenta ecologică a ţărilor UE şi a celor din afara spaţiului european sunt disponibile în raportul „Planeta vie” 2006, publicat de WWF o dată la doi ani:
http://www.panda.org/news_facts/publications/living_planet_report/index.cfm.

6.Informaţii despre conferinţa „Beyond GDP” sunt disponibile la adresa www.beyond-gdp.eu, www.panda.org/eu.
7.Fotografii pentru ilustrarea acestui material şi creditele foto sunt disponibile la adresa https://photodb.intranet.panda.org/photos/albums/ext/index.cfm?action=list&alid=825.

8.Acest comunicat de presă şi materialele conexe sunt disponibile pe www.panda.org/romania.