Distincţie unică în România pentru LLP Dynamics

BUCURESTI - 4 septembrie 2012

Comunicat tip Administrativ / Management in IT&C

LLP Dynamics Romania, una dintre cele mai importante companii de consultanţă din Europa Centrală şi de Est, a primit recunoaşterea prestigioasă “2012 Inner Circle Microsoft Dynamics”. Acest titlu îi asigură intrarea într-un un grup de elită, format din partenerii strategici Microsoft Dynamics de pe glob, cu realizări în vânzări ce o clasează în cel mai înalt eşalon al reţelei de parteneri din care face parte. Membrii Inner Circle Microsoft Dynamics sunt recunoscuţi pentru performante de un standard ridicat de excelenţă, ei livrând soluţii ce ajută la dezvoltarea organizaţiilor.

Distincţie unică în România pentru LLP Dynamics

“Suntem bucuroşi să recunoaştem LLP Dynamics ca lider în cadrul comunităţii globale de parteneri Microsoft Dynamics, pentru promovarea şi livrarea de soluţii ce garantează succesul clienţilor”, a declarat Doug Kennedy, vicepreşedinte Microsoft Dynamics Partners and Support Services. “Atingând un nivel important de vânzări, sustinut de un aport valoros în inovaţie, clienţii pot fi absolut siguri ca au ales pe «cel mai bun dintre cei mai buni» când lucrează cu LLP Dynamics”.

 “Ne bucurăm să avem în România un partener în Inner Circle, un grup de companii care reprezintă elita partenerilor Dynamics la nivel mondial. Având reprezentare în mai multe ţări din Centrul şi Estul Europei, LLP Dynamics aduce şi în România expertiza, know-how-ul şi cele mai bune practici  dobandite în proiecte internaţionale complexe, toate acestea ducând la o creştere a standardelor de professionalism în implementarea soluţiilor de business Microsoft. Rezultatele obţinute în ultimele 12 luni confirmă capacitatea specialiştilor LLP Dynamics de a oferi companiilor locale şi internaţionale soluţii eficiente şi accesibile de modernizare a fluxurilor de afaceri, soluţii absolut necesare pentru optimizarea operaţionala”, a completat Ioana Razvan, Microsoft Business Solutions Lead din partea Microsoft România.

Partener activ în President`s Club (5% cei mai importanţi parteneri Microsoft la nivel global), începând cu acest an fiscal, LLP Dynamics a demonstrat că poate depăşi acest stadiu, urcând la nivelul Inner Circle alături de jucători majori din piaţa globală de Dynamics. În România, acest titlu nu a mai fost acordat niciunui alt partener pâna acum.

 “Anul acesta, LLP Romania aniversează 15 ani de profesionalism şi proiecte de succes. Distincţia primită este recunoaşterea oficială a valorii companiei noastre, motiv pentru care multumim, în primul rând, clienţilor noştri care ne-au acordat încrederea lor de-a lungul acestor ani.

Distincţia de «2012 Inner Circle Microsoft Dynamics» confirmă efortul comun al echipelor întregului grup LLP Dynamics (formate din consultanţi de business specializaţi în design/redesign de procese, consultanţi tehnici şi de aplicaţii Dynamics, programatori specializaţi Microsoft Dynamics, pre-sales, sales şi marketing) alături de care vizibilitatea în piaţă şi eforturile comune nu au ramas nerăsplatite”, a declarat Anca Lăzărescu, Sales Director LLP Dynamics Romania.

 

Despre LLP Dynamics

LLP Dynamics este parte a grupului LLP. LLP Group furnizează servicii de consultanţă şi software companiilor locale şi internaţionale din Centrul şi Estul Europei şi dincolo de această regiune. Anul acesta LLP Group a împlinit 20 de ani, iar filiala din România 15 ani de activitate pe piaţa autohtonă.

 LLP Dynamics este specializat în implementarea de soluţii software de business ERPMicrosoft Dynamics NAV şi Microsoft Dynamics AX - pentru companii multinaţionale şi locale. Cu o vastă experienţă de peste 240 de implementări de Microsoft Dynamics NAv şi peste 60 de implementări Microsoft Dynamics AX, LLP Dynamics este unul din cei mai experimentaţi parteneri Microsoft Dynamics din regiune.

 Abordarea LLP Dynamics combină aptitudinile de consultant şi management al proiectelor cu produse software internaţionale şi dezvoltarea de software pentru a furniza soluţii avansate din punct de vedere tehnologic.

 

ROcontact@llpdynamics.com

http://www.llpdynamics.com/

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/xapt-solutions/distinctie-unica-in-romania-pentru-llp-dynamics