Percepția românilor cu privire la aderarea în spațiul Schengen – sondaj de opinie
BUCURESTI - 25 ianuarie 2011
Comunicat tip General in Politic
Fisiere atasate:
CCSB_2011_SNSPA_Schengenv_01.pdfCentrul de Cercetare în Comunicare din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative a realizat în perioada 14 – 19 ianuarie a.c., împreună cu CCSB, un sondaj de opinie referitor la subiectul Schengen. Chestionarul a fost aplicat pe un eşantion naţional de 1.168 de persoane, marja de eroare fiind de +/ - 2,9%.
Dintre rezultatele obţinute, menţionăm:
53% dintre români apreciază că România nu va fi acceptată în spaţiul Schengen în martie 2011, în timp ce 40% consideră că va fi acceptată (restul nu se pronunţă).
80% dintre români consideră că vina pentru eventuala neacceptare în spaţiul Schengen aparţine mai degrabă României, în timp ce doar 14% consideră că vina aparţine mai degrabă Uniunii Europene (restul nu se pronunţă).
Cu toate acestea, 60% dintre români cred că România merită să intre în spaţiul Schengen, faţă de 35% care consideră că nu merită (restul nu se pronunţă).
42% dintre români apreciază că o eventuală neacceptare a României în spaţiul Schengen ar fi o decizie dreaptă, în timp ce 44% apreciază o astfel de decizie ca fiind nedreaptă.
În ceea ce priveşte cele mai importante cauze pentru care România s-ar putea să nu fie primită în spaţiul Schengen, românii cred că acestea sunt, în ordine: corupţia –42%, situaţia politică din România – 12%, situaţia rromilor – 11% şi problemele din justiţie – 10% (celelalte variante de răspuns au obţinut scoruri sub 10%).
Într-o ierarhie a responsabilităţii pentru eventuala neintrare a României în spaţiul Schengen, românii plasează pe primele 3 locuri Preşedintele – 27%, clasa politică în ansamblu – 16% şi guvernul – 12%.
78% dintre români consideră că România se îndreaptă într-o direcţie greşită, faţă de numai 15% care consideră că direcţia este bună (restul nu se pronunţă); la aceeaşi întrebare referitoare la direcţia în care se îndreaptă Uniunea Europeană, 58% cred că direcţia este bună, faţă de 24% care cred că direcţia este greşită (restul nu se pronunţă).
Prof.univ.dr. Alina Bargaoanu ***************************** SNSPA - Facultatea de Comunicare si Relatii Publice Str. Povernei, 6-8 Sector 1, Bucuresti Tel.: +40/021.318.08.81 Fax: +40/021.311.71.48 E-mail: alina.bargaoanu@comunicare.ro www.comunicare.ro, www.eucommunication.eu
Despre XYZ SERVICII ONLINE SRL
Mai multe informaţii privind rezultatele sondajului pot fi obţinute la adresa de e-mail a Centrului de Cercetare în Comunicare info@centrucomunicare.ro.
-
Alin Zainescu
-
Pentru telefon si e-mail click aici
- XYZ SERVICII ONLINE SRL