First Black Sea International Regatta results

BUCURESTI - 9 iunie 2008

Comunicat tip General in Sport

Cel mai important eveniment de yachting offshore al Mării Negre, „First Black Sea International Regatta”, a luat sfârşit la Balcic cu focuri de artificii, în aplauzele participanţilor.
Eveniment in premieră pentru Marea Neagră, acesta a fost organizat de către Yacht Club România, cu susţinerea Pontos Sailing Team Varna şi cu participarea Odessa International Yacht Club.

First Black Sea International Regatta results

După o noapte şi o zi pe Marea Negră, între Mangalia şi Balcic, Persil Black Sea Regatta şi-a desemnat câştigătorii.
Între primul sosit la Clasa B, veliere de peste 32 de picioare şi ultimul yacht care a ajuns în Balcic, din Clasa A, sub 32 de picioare, s-a înregistrat o diferenţă de aproape 16 ore. Pe toată perioada de desfăşurare a regatei, publicul a putut vedea în timp real, pe internet, poziţiile fiecărui yacht în parte, datorită sistemului modern de transmisie prin satelit pe care organizatorii l-au montat pe fiecare yacht participant.

Locul întâi la Clasa A a fost câştigat de Teodora (România), skipper Lucian Dragomir, în vreme ce la Clasa B, Petra (Bulgaria), skipper Nikola Dukov, şi-a demonstrat încă o dată valoarea, sosind cu o oră înaintea yacht-ului clasat pe locul 2 în aceeaşi clasă. Pe locurile 2 şi 3 la Clasa A s-au clasat în ordine EOL (România), skipper Răzvan Jianu şi Ajax (România), skipper Corina Drugan.
La Clasa B, locul doi a fost ocupat de Victoria( România), skipper Alexandru Mihăiţă iar pe trei Ioana 2, skipper Ibadula Sefeadin.
Chiar dacă nu a reuşit să ajungă în primii trei la clasa sa, Clasa B, echipajul de pe Alciona (Ucraina), ajuns pe locul 5, condus de skipper-ul Mykhailo Petukhov, unul dintre cei mai experimentaţi skipperi ucrainieni, a impresionat prin diferenţa mică faţă de primii clasaţi , ţinând cont de diferenţele de lungime şi performanţă între Alciona şi yacht-urile care au ajuns înaintea sa.
Cel mai „vârstnic” yacht participant a fost Aldebaran (România), un ketch de 14 metri construit în 1946, în Suedia, de către unul dintre cei mai faimoşi designeri ai tuturor timpurilor – Tore Holm.

Premiile au fost înmânate în cadrul ceremoniei care a avut loc la Marina City – Balcic, de către primarul Balcicului, d-nul Nikolai Anghelov (Primăria din Balcic alături de cea din Mangalia au participat împreună la susţinerea acestui eveniment) şi de către Marianina Bosman, reprezentanta Henkel România, sponsorul exclusiv al regatei. Valoarea premiilor acordate de către organizatori a fost : pentru locul 1 în fiecare clasă - 2.500 euro, locul 2 – 1.500 de euro, locul 3 – 1.000 de euro, în total 10.000 euro.

Următoarea ediţie a „ First Black Sea International Regatta” , organizată de Yacht Club România în colaborare cu partenerii din Bulgaria şi Ucraina, se va desfăşura anul viitor tot la sfârşitul lunii mai, pe traseul Balcic - Mangalia, la ea anunţându-şi deja participarea şi principalele cluburi de yachting din Turcia.

Despre Yacht Club Romania

First Black Sea International Regatta
Mangalia - Balcic, 28-31 mai 2008
Răzvan Bucuroiu, Press Officer / Consiliul YCR
mobil:+40722628255
razvan.bucuroiu@ycr.ro