Bucharest International Half Marathon & 10K by Constantina Dita salută Decathlon în calitate de Presenting Sponsor.
BUCURESTI - 4 februarie 2025
Comunicat tip General in Sport
Bucharest International Half Marathon & 10K by Constantina Diță, considerată drept cea mai frumoasă cursă de alergare pe stradă din România, anunță un parteneriat cu Decathlon în calitate de Presenting Sponsor al evenimentului. Această colaborare își propune să îmbunătățească și mai mult experiența participanților și să promoveze un stil de viață sănătos și activ.

Bucharest International Half Marathon & 10k by Constantina Diță
Constantina Diță - campioană olimpică la maraton
Parteneriatul cu Decathlon, un retailer de sport de top la nivel mondial, subliniază angajamentul comun de a încuraja fitness-ul și implicarea comunității. Cu sprijinul Decathlon, ediția 2025 a Bucharest International Half Marathon & 10K by Constantina Diță este pregătită să ofere participanților acces fără precedent la echipament sportiv de înaltă calitate și o experiență premium în ziua cursei.
„Suntem încântați să avem Decathlon alături de noi ca și Presenting Sponsor”, a declarat Constantina Diță, fondatoarea cursei și medaliată cu aur olimpic. „Dedicația lor de a pune oamenii in mișcare prin minunile sportului se aliniază perfect cu misiunea noastră de a inspira oamenii să ducă o viață mai sănătoasă prin alergare.”
Decathlon, cel mai important retailer european de articole sportive, deține în momentul de față 31 de magazine la nivel național, la care se adaugă platforma online și aplicația Decathlon, fiind prezent pe piața de retail sportiv din România încă din 2009, cu aproximativ 1600 de coechipieri în 2024.
Decathlon oferă iubitorilor de sport articole și echipamente pentru mai mult de 80 de sporturi, conform celor mai înalte standarde de calitate și inovație în domeniu, păstrând in permanență obiectivul strategic de a pune oamenii în mișcare prin minunile sportului (Move people through the wonders of sport) și facilitând aceasta prin oferirea unui raport calitate - preț foarte bun.
Magazinele includ produse aparținând mărcilor proprii, precum: Quechua, Btwin, Domyos, Tribord, Van Rysel, Kiprun, Solognac etc, dar și altor mărci internaționale, adresându-se atât începătorilor, cât și sportivilor de nivel avansat sau profesionist. Încă din 2005, Decathlon colaborează cu mai mulți producători industriali, fabricând astfel chiar în România produse marcă proprie pentru drumeții montane, trekking și escaladă (încălțăminte), dar și pentru ciclism (articole textile și biciclete pentru adulți și copii), vândute în întreaga Europă cu eticheta "Fabricat în România".
Înscrierile pentru Bucharest International Half Marathon & 10K by Constantina Diță presented by Decathlon, sunt acum deschise, alergătorii din întreaga lume fiind așteptați să participe la o cursă extraordinară pe străzile istorice din București, România, pe 27 aprilie.Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați www.runbi21km.ro.
Contact:
Bucharest International Half Marathon & 10K by Constantina Dita Press Office:
Email: hello@legendarypowers.com
Tel: 0724 258 984
Decathlon Romania Press Office:
Email: ramona.serbanoiu@decathlon.com
Tel: 0723 257 938