Licitatie cu semn de intrebare la Federatia Romana de Handbal!

BUCURESTI - 3 iulie 2010

Comunicat tip General in Sport

Federatia Româna de Handbal, desi a procedat la metoda licitatiei pentru achizitionarea echipamentului sportiv pentru loturile nationale, a facut o alegere discretionara, nesocotind cea mai buna oferta care a venit din partea reprezentantului pentru România al cunoscutei firme germane de echipament sportiv Con-Sport.

Desi a prezentat de departe cel mai bun pret si garantie pentru calitatea deosebita a echipamentului, Ultrasport, reprezentantul Con-sport in România, Moldova si Bulgaria, crede ca a fost scos din competitie de interese personale care n-au tinut cont de situatia dificila data de reducerea cu 37% a repartitiei bugetare pentru sport. 'Abia acum, la anuntarea câstigatorului licitatiei, am inteles de ce reprezentantii federatiei nu au parut deloc entuziasmati când noi, nu numai ca am renuntat la adaosul comercial, ci am si negociat cu firma germana un pret de criza, tocmai pentru a incerca sa ajutam handbalul românesc in aceasta situatie de austeritate in care se afla toata tara, a declarat reprezentantul Ultrasport România dupa anuntul de atribuire. La toate loturile a fost declarat castigator ofertantul de pe locul 4 din 4, care a ofertat cel mai mare pret, cand propunerea financiara era de 51% , iar la restul criteriilor diferentele erau foarte mici! ' Cum va explicati ca ofertantul declarat castigator a avut oferte cu peste 60.000 de lei mai mari decat noi, iar la punctaj ne-au depasit totusi, cu mai putin de un punct ', a precizat reprezentantul Ultrasport, care a prezentat presei atat procesul-verbal cu preturile ofertate, cat si procesul-verbal de atribuire. ' Nu am mai vazut o asemenea mizerie niciodata. Va rog sa verificati ca, in ultimii 4 ani, toate contractele le-au fost atribuite aceleiasi firme de casa. Oare ce se puncteaza mai bine acum, in plina criza economica, daca nu cel mai bun pret? Ca sa nu mai spun ca echipamentul Ultrasport este de o calitate deosebita, firma germana oferind o foarte buna garantie in aceasta privinta', a completat acesta.
Indignati de faptul ca eforturile facute pentru a veni in intâmpinarea situatiei de criza au fost tratate cu indiferenta, reprezentantii Ultrasport sunt decisi sa sesizeze organele statului abilitate cu urmarirea si controlul corectitudinii desfasurarii licitatiilor, pentru a se verifica respectarea criteriilor care au stat la baza aberantei decizii a comisiei Federatiei Române de Handbal de a nesocoti cea mai buna oferta facuta, in conditiile in care intregul Cabinet Boc se straduieste din rasputeri sa reduca cheltuielile de la bugetul de stat!
'Ne vom adresa si justitiei pentru a anula licitatia, desi acest lucru ar trebui sa-l faca presedintele federatiei, odata cu demiterea membrilor comisiei de evaluare a ofertelor pentru cheltuirea banului public fara discernamant!', a mai spus reprezentatnul Ultrasport, care a precizat ca va sesiza si conducerea Ministerului Educatiei, Tineretului, Cercetarii si Sportului pentru a efectua o ancheta proprie.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/zebra-media-advertising/licitatie-cu-semn-de-intrebare-la-federatia-romana-de-handbal