Unde’s multi, puterea… scade!

BUCURESTI - 24 martie 2010

Comunicat tip General in Politic

Deputatul democrat-liberal Dan-Radu Zatreanu a explicat la sfârsitul saptamanii trecute celor prezenti la Cabinetul sau parlamentar teritorial deschis in Colegiul 14, Sectorul 3, Bucuresti care sunt beneficiile unui Parlament unicameral cu un numar redus de alesi.

Dincolo de argumentul suprem, acela ca poporul s-a exprimat clar la referendumul organizat de presedintele Traian Basescu pentru reducerea numarului de parlamentari si pentru Parlament unicameral, Dan-Radu Zatreanu a venit si cu o serie de exemple din lumea reala. Media parlamentarilor in Europa este de 170, iar la nivelul statelor membre ale Uniunii Europane de 185, niciuna dintre tari nedepasind 400 de parlamentari. În schimb, România detine recordul cu 471 de deputati si senatori! Daca ne oprim doar asupra senatorilor, vom constata ca Germania are 69 de senatori, la 82 de milioane de locuitori, Polonia are 100 de senatori, la 38 de milioane de locuitori, ca sa nu mai vorbim de Statele Unite, care au 100 de senatori la o populatie de 302 milioane de locuitori! Asta, in timp ce in România avem 137 de senatori la doar 20 de milioane de locuitori, la care mai putem adauga inca vreo doua milioane din diaspora!
În continuare, deputatul Dan-Radu Zatreanu a aratat importanta reformarii Statului, care presupune si reducerea birocratiei, simplificarea procesului de legiferare si, nu in ultimul rând, reducerea cheltuielilor cu aparatul de Stat, deci si cu Parlamentul.
„Este vointa poporului, iar presedintele Traian Basescu nu are cum sa nu tina cont de aceasta. Asa cum a tinut cont de dorinta poporului de a avea alegeri uninominale, si nu pe liste de partid, in spatele carora sa se ascunda clientela politica. Daca presedintele Traian Basescu nu ar fi avut initiativa referendumului pe tema „uninominalului”, si acum am fi ales liste, nu oameni. Iata de ce noi, cei din Partidul Democrat-Liberal, il sustinem pe presedinte in demersul sau, mai ales ca reformarea Statului si reducerea numarului de parlamentari sunt teme care fac parte si din programul nostru de guvernare” - a aratat deputatul democrat-liberal.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/zebra-media-advertising/undes-multi-puterea-scade