-
BUCURESTI - 13 mai 2015
Personal, încerc să-l înţeleg pe Vladimir Putin. El a încercat să găsească o justificare a Pactului Ribbentrop-Molotov (cunoscut şi ca Pactul Hitler-Stalin) semnat la Moscova, la 23 august 1939. Cu 1 an înainte, în 1938, fusese semnat Acordul de la München, prin care Marea Britanie şi Franţa capitulaseră, diplomatic, în faţa lui Hitler. De ce n-ar fi făcut-o şi Stalin care, oricum, n-a vorbit, niciodată, în numele democraţiei? Mai ales că Protocolul secret al Pactului prevedea importante rapturi teritoriale, printre care şi Basarabia românească. Iar, după numai 1 an, acest Pact avea să servească drept argument pentru anexarea Basarabiei şi – drept compensaţie pentru stăpânirea românească din perioada interbelică – a Bucovinei de Nord. Este puţin probabil ca Vladimir Putin să nu fi cunoscut urmările acelei înţelegeri, dintre cei doi mari răufăcători ai Istoriei. Toată pledoaria lui, de elogiere a Marelui Război pentru Apărarea Patriei, o fi adevărată, dar, după expresia lui Titu Maiorescu, „nu e în chestie”. E bine că URSS-ul s-a mobilizat şi l-a respins pe duşmanul de moarte până înapoi, în bârlogul său de la Berlin. Dar e rău că acelaşi URSS n-a dat înapoi teritoriile furate de Stalin cu acordul lui Hitler. Şi astfel se face că, din acel război, omenirea s-a ales cu un cadavru (Hitler) şi cu un super-tiran, întărit cu sprijinul lui Churchill şi Roosevelt (Stalin). Şi-l asumă Putin pe Stalin? Fiindcă acesta e fondul problemei. Aflată alături de el, Angela Merkel nu şi l-a asumat pe Hitler, dimpotrivă, a avut demnitatea să afirme că Pactul Ribbentrop-Molotov a fost ilegitim – termen diplomatic, elegant, dar deosebit de categoric. Femeie de bun-simţ, ea n-a suflat o vorbă despre stăpânirea de către URSS şi, mai apoi, Rusia, a oraşului Könnigsberg (actualul Kaliningrad), unde, la 1724, s-a născut marele filozof Immanuel Kant.
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 8 mai 2015
Mă uit, când n-am ce face, la unele interviuri spontane, televizate, pe teme de cultură generală. Văd unii compatrioţi care habar n-au cum se numeşte ţara în care trăiesc. Sau limba în care vorbesc. Aşa au fost ei tot timpul, ori au fost afectati pe parcurs de alti factori externi? Nu-i vorbă, în America e la fel, sau prin alte ţări, toate fiind răspîndită în mod egal pe Planetă. Dar un om ca mine suferă fizic când vede aşa ceva. Şi mă refer nu numai la incultură, ci şi la agramatism, la violarea limbii române. Normal că, în raport cu aceste exemple, eu le par unora extraterestru. Dar nu e vorba numai de mine, ci şi de alţi români, din generaţia mea. Explicaţia e una singură, în trei viteze: 1) Am avut părinţi buni; 2) Am avut dascăli buni; 3) Nu ne-am încetat educaţia nici pînă la vârsta asta, citind şi cultivându-ne zi de zi. „Meseria mea e riscul” – se intitula cartea unui celebru cascador francez. Eu îmi permit să parafrazez: „Meseria mea e cultura”.
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 27 aprilie 2015
Motto: „Dumnezeu a trecut lumea pe pilot automat” (C.V.T)
Pe măsură ce ne îndepărtăm de anul de hotar 2000 confuzia şi incertitudinea sunt tot mai mari. Şi asta la nivelul întregii Planete. Haosul se generalizează. Nu se mai respectă nici o regulă, nici o înţelegere. Ceea ce constituia gloria acordurilor ruso-americane, în anii ’80-’90, nu mai e valabil. Dezarmarea a fost o cacealma istorică. Nervii orgoliilor se întind, iarăşi, la maximum. Fiecare se gândeşte să dea lovitura de graţie.
Acum vreo 70 de ani, fumegătorul lucid Albert Camus se întreba: ,,Prin urmare, va trebui să alegem între Rusia şi America?”. A avut dreptate, altă opţiune se pare că nu există. Cu mult înaintea lui, şi tot în limba franceză, un exilat ilustru zicea: ,,Eu mor, dar las în urma mea doi uriaşi în leagăn: Rusia şi America”. Numele lui: Napoleon Bonaparte. Copiii au crescut şi au început să se bată, riscând să facă leagănul – Planeta – praf.
Momentele de solidaritate umană sînt extrem de rare şi se înregistrează doar cu prilejul unor funeralii planetare (Prinţesa Diana, Papa Ioan Paul al II-lea, Nelson Mandela) sau al manifestărilor sportive (Olimpiade, Campionate Mondiale de Fotbal). Atunci, umanitatea nu mai e atât de încordată, fiind sigură că nu va începe un război. În rest, Dumnezeu cu mila. De la o vreme, atât ruşii, cât şi americanii îşi exprimă temerea că un conflict nuclear poate fi declanşat absolut accidental. Tot ce e posibil. Numai că şi întâmplarea face parte din planul lui Dumnezeu. Dacă te uiţi în gura fiecărei tabere şi îi asculţi argumentele, eşti tentat să îi dai dreptate. Ruşii au dreptatea lor. Dar şi americanii o au pe a lor. La fel israelienii. Şi musulmanii. Necazul este că rănile trecutului încă nu s-au cicatrizat şi sângerează, nelăsându-ne să trăim normal.
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 24 aprilie 2015
Un jet de apă, puternic, cu dezinfectant, începe să măture la canal toată clasa politică. Astăzi, până şi Senatul SUA recunoaşte şi condamnă prezenţa lagărelor de tortură ale CIA pe teritoriul altor ţări. Ţări printre care se află, din păcate, şi România. Încă de la început, eu am rostit adevărul. Mai întâi despre buncărul zidit sub baza din comuna Mihail Kogălniceanu. Un spaţiu de 56 de hectare, scăpat, total, de sub autoritatea Statului Român. O zonă „decupată“ din teritoriul naţional al României. Acolo se află şi un aeroport subteran, în care intră avioanele fără probleme, fără nici o evidenţă. Aveam informaţii că şi în acele catacombe au fost torturaţi oameni. Apoi, am primit date şi despre o închisoare CIA din Capitală. Eu am furnizat elemente concrete, despre zboruri şi destinaţii ulterioare. În 2005, preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, René van der Linden, a sosit, special, la Bucureşti, pentru a purta un dialog, cu mine. L-am primit în cabinetul meu, de vicepreşedinte al Senatului, de faţă cu mai mulţi senatori şi deputaţi PRM. I-am dăruit Medalia Jubiliară a Senatului, placată cu aur. Convorbirea a fost filmată, la vedere, de echipa mea. Am şi difuzat-o pe un post TV.
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 22 aprilie 2015
Motto: „Un curcubeu care stă mai mult de un sfert de oră pe cer nu mai e privit de nimeni”. J.W. GOETHE
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 9 aprilie 2015
"Stau la masa de scris şi privesc c â nd la coala albă de hârtie, când pe fereastră. E primăvară, dar parcă n-ar fi. Am senzaţia că trăim un anotimp care n-a mai existat. Totul e mohorât în jur, oamenii sunt abătuţi, îngrijoraţi de ziua de mâine. Niciodată n-am avut un asemenea sentiment de zădărnicie. Orice s-ar întâmpla în ţara asta – nu se schimbă nimic.
(...)
Şi atunci, cum funcţionează Statul acesta? Tocmai asta e, că nu funcţionează. Serviciile de apă, gaze şi electricitate merg înainte, de bine, de rău, pentru că au fost cedate unor străini, care fac ceea ce trebuie, fiindcă aşa ceva e o sursă de profit permanent. Carevasăzică, s-a intrat în acest cerc vicios: ţara e colonie, dar s-ar alege praful de ea dacă rechinii străini nu s-ar ocupa de una şi de alta.
(...)
Nu-i de mirare că România parcă e împăiată. Orice efort e inutil: nu se modifică nimic. „Cine vrea să fie vierme, să nu se mire că va fi strivit” – zicea Kant. Care o fi scris el cărţi, desigur, dar nu ca puşcăriaşii noştri model.
comunicatul de presa
