ANSIT şi ARRP PENTRU O COMUNICARE MAI EFICIENTA

BUCURESTI - 5 octombrie 2005

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Organizaţiile de tineret au deprins unele din subtilităţile comunicării în cadrul cursului “Pentru o comunicare mai eficientă”, oferit în săptămâna 25-30 septembrie de Agenţia Naţională pentru Sprijinirea Iniţiativelor Tinerilor – ANSIT şi Asociaţia Română a Profesioniştilor în Relaţii Publice – ARRP.

„Cursul face parte din Programul Naţional Universitatea de Vară ANSIT şi a pus la dispoziţia celor 26 de cursanţi, reprezentând 14 organizaţii nonguvernamentale de tineret din toată ţara şi 4 instituţii publice, instrumente prin care să facă mai eficientă promovarea organizaţiilor lor,” a declarat Antoaneta Constantin, director în cadrul ANSIT, coordonator al programului.
„Asociaţia noastră întruneşte specialişti în comunicare care contribuie atât la dezvoltarea comunicării profesionale, cât şi la implementarea în România a standardelor internaţionale din acest domeniu,” a afirmat lector universitar dr. Răduţ Bâlbâie, Vicepresedinte ARRP şi coordonator al programului. „Participarea ARRP la programul ANSIT demonstrează acest lucru cât se poate de grăitor”.
În cadrul cursului, participanţii s-au familiarizat cu aspecte moderne ale Relaţiilor Publice: modalităţi de relaţionare cu presa, organizarea evenimentelor, planificarea şi evaluarea activităţii de Relaţii Publice, gestionarea crizelor de comunicare, derularea campaniilor de RP, Relaţii Publice on-line.
Programul a reunit, în calitate de lectori, personalităţi ale Relatiilor Publice româneşti: Gilda Lazăr, Gabriel Pâslaru, Adriana Tran Pitic, Angelica Iva, Dragoş Dehelean, Dan Jurcan, Horia Mihălcescu.

Despre Agentia Nationala Pentru Sprijinirea Initiativelor Tinerilor

ANSIT şi ARRP se află în cel de-al doilea an de colaborare în organizarea unor astfel de cursuri de pregătire, acţiunile intenţionând a fi extinse în lunile următoare prin organizarea taberelor pentru comunicatori, un proiect destinat studenţilor de la facultăţile de profil.
Biroul de Presa ANSIT

Nicolae Mogos
nicolae.mogos@ansitromania.ro
0726 714 817

Roxana Munteanu
roxana.munteanu@ansitromania.ro
0721 169 893

nicolae.mogos@ansitromania.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/agentia-nationala-pentru-sprijinirea-initiativelor-tinerilor/ansit-si-arrp-pentru-o-comunicare-mai-eficienta