Joi, 04 martie la sediul CNA a avut loc şedinţa de constituire a Comisiei Paritare pentru selecţia furnizorului unic al Serviciului Naţional de Măsurare a Audienţelor TV

BUCURESTI - 5 martie 2010

Comunicat tip General in Media / Publicitate

Ieri a avut loc la sediul CNA şedinţa de constituire a Comisiei Paritare (COMPAR), care va organiza licitaţia pentru selecţia furnizorului unic al Serviciului Naţional de Măsurare a Audienţelor TV, conform dispoziţiilor Legii audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Din COMPAR fac parte cinci membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului, cinci reprezentanţi ai staţiilor TV şi cinci reprezentanţi ai agenţiilor de media/ publicitate.

Cei cinci membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului desemnaţi să facă parte din COMPAR sunt: Răsvan Popescu - preşedinte al CNA, Szász Attila, Cristina Trepcea, Grigore Zanc, Gelu Trandafir.

Din partea industriei de TV şi publicitate sunt membre în COMPAR următoarele companii: PRO TV S.A., Societatea Română de Televiziune, TV Antena 1 S.A., SBS Broadcasting System, Realitatea Media, McCann Erickson, Zenith Media, Mediacom România, DBV Media House, Media Direction.

De asemenea, la lucrările COMPAR vor participa cu statut de observatori reprezentanţi ai Procter & Gamble, Coca-Cola, Unilever, Cosmote, Ursus Breweries.

În prima sa reuniune, COMPAR a aprobat calendarul licitaţiei, care se va desfăşura în perioada mai 2010 – ianuarie 2011 şi totodată, s-a discutat caietul de sarcini al licitaţiei şi a avut loc un schimb de opinii privind criteriile de evaluare şi procedura licitaţiei.

Următoarea şedinţă a COMPAR va avea loc în luna aprilie 2010.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/arma/joi-04-martie-la-sediul-cna-a-avut-loc-sedinta-de-constituire-a-comisiei-paritare-pentru-selectia-furnizorului-unic-al-serviciului-national-de-masurare-a-audientelor-tv