Celebrarea a VIII-a ediţii a ZILEI MONDIALE A SINDROMULUI DOWN - Bucureşti, 21 martie 2013

BUCURESTI - 11 martie 2013

Comunicat tip General in Media / Publicitate, Sanatate, Social

Asociatia DOWN Bucuresti si partenerii acesteia organizeaza în acest an pe 21 martie, ”ZIUA MONDIALA A SINDROMULUI DOWN”.
Evenimentul este compus din doua activitati:
- prima incepând cu ora 09:00,la Complexul Sportiv APOLLO, constând intr-o competitie sportiva, unde concurentii (persoane cu sindrom Down) se întrec într-un circuit sportiv-aplicativ, fiind recompensati cu diplome si medalii.
- a doua începând cu ora 17:30,la Hotel RIN Airport, dedicata serbarii persoanelor cu sindrom Down, prin mici programe artistice prezentate de delegatii prezenti si momentul culminant - concertul invitatilor speciali - Trupa HI-Q.

Afis ZMSD 21 martie 2013

Afis ZMSD 21 martie 2013

Celebrarea a VIII-a ediţii a

ZILEI MONDIALE A SINDROMULUI DOWN

Bucureşti - 21 martie 2013

 

 Logo: I’m up, not Down !

 

Descriere: Asociaţia DOWN Bucureşti împreună cu ASDB şi Asociaţia Angels Down, organizează în acest an ”ZIUA MONDIALĂ A SINDROMULUI DOWN”, creând o punte între societate şi persoanele cu sindrom Down şi familiile acestora. Scopul acestei manifestări este de a informa şi de a atrage atenţia societăţii şi autorităţilor asupra acestui sindrom, pentru dezvoltarea toleranţei şi deschiderii faţă de incluziunea socială a persoanelor cu Sindrom Down. De asemenea, se urmăreşte promovarea valorizantă a posibilităţilor persoanelor cu sindrom Down, punându-se accentul pe faptul că sunt parte a societaţii şi în condiţiile în care au un mediu adaptat - pot practica sportul, dansul, pot lucra, realiza obiecte artistice, aducându-şi astfel în mod constructiv aportul la dezvoltarea societăţii din care fac parte.

Scurt istoric: La nivel mondial, initiaţiva acestei manifestări a apărut in noiembrie 2005, apoi pe 21 martie 2006 la Singapore au avut loc primele acţiuni de amploare care au atras atenţia asupra importanţei întelegerii corecte a acestui sindrom. Simultan, evenimente similare au fost organizate la nivel local in multe state. Toate acestea au dus in mod firesc la pornirea demersurilor de declarare oficiala a Zilei Mondiale a Sindromului Down. Din anul 2008, Ziua Mondială a Sindromului Down este recunoscută si de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), iar din noiembrie 2011, Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a adoptat rezoluţia ce stabileşte data de 21 martie - ZIUA MONDIALĂ A SINDROMULUI DOWN. În România, această zi a fost celebrată începând din 2006, in cadrul organizaţiilor ce au in componenţă persoane cu sindrom Down. Astfel 21 martie 2013 aduce cu sine a opta ediţie a celebrării Zilei Mondiale a Sindromului Down.
Ce este sindromul Down: Sindromul Down este o boală genetică cromozomială ce afectează aproximativ unul din o mie de copii. Cel care a descris sindromul pentru prima oara, în anul 1866, a fost medicul britanic John Langdon Down. În 1959, pediatrul si geneticianul francez Jérôme Lejeune a descoperit că Sindromul Down era cauzat de prezenţa unui cromozom 21 suplimentar, rezultând astfel un număr de 47 de cromozomi, faţă de 46, cât are un om în mod normal. Astfel, perechea de cromozomi 21 conţine unul în plus. Din această cauză, sindromul este cunoscut şi sub denumirea de trisomia 21 sau mongolism. Gradul de dizabilitate diferă de la o persoană la alta şi este greu de apreciat în momentul naşterii, cum va evolua manifestarea acestei boli în viitor. Persoanele cu sindrom Down au trăsături fizice si caracteristici distincte şi, deşi sindromul Down este permanent, majoritatea celor afectaţi, beneficiind de o îngrijire adecvată, pot duce o viaţă normală şi activă.

Data: Joi, 21 martie 2013

Participanţi: Organizaţii ce au ca beneficiari persoane cu sindrom Down din Bucureşti, din ţară şi din străinătate - sunt aşteptate peste 200 persoane cu sindrom Down împreună cu insoţitori, voluntari, reprezentanţi ai asociaţiilor, partenerilor şi ai massmedia – adică un total de aproximativ 500 participanţi. Dintre acestea se remarcă: Asociaţia Down Bucureşti, ASDB, Asociaţia Angels Down, Asociaţia Never Down Buzău, Asociaţia ''DAI O ŞANSĂ'' Alexandria, ALDO-CET Băileşti, Asociaţia Hoffnung România, Families Solidarity Association with Disabilities of North Cyprus, Şcoli Speciale din Bucureşti, etc.

Parteneri: Fundaţia Ionuţ Negoiţă, Rin Airport Hotel, Domus Stil, Primăria Sectorului 3, Rotary Club Bucureşti Atheneum District 2241 România şi Moldova, Trupa pop HI-Q, Special Olympics Romania, RATB, Ziarul RinG, Colegiul Naţional “Gheorghe Şincai” Bucureşti, Tudor Man, KinetoBebe, AS World Cargo, DJ.LEO, Euromedia, ExpoStand, Salsa Galaxy, Ambulaţa BGS, Gâdilicea, CN. IL Caragiale, etc.

Principalele activităţi:

Partea I: ora 09:00 – Competiţia Sportivă “World Down Syndrome Day – Bucharest Romania”
Locaţia: “CENTRUL SPORTIV APOLLO” - bd. Energeticienilor nr. 5 , sector 3, Bucureşti
Activitatea se va desfăşura sub forma unei competiţii sportive; această componentă are ca rol exercitarea abilităţilor sportive şi locomotorii a tinerilor şi copiilor cu sindrom Down. Competiţia nu are în vedere stimularea spiritului competitiv, ci mai degrabă încurajarea unui ritm de viaţă activ şi sănătos.
- această primă parte va debuta cu o defilare a delegaţiilor însoţite şi ghidate de voluntarii din cadrul C.N. “Gheorghe Şincai”, fiecare grup având astfel şansa să se prezinte, urmând deschiderea oficială cu un mic spectacol având valenţe sportive dar şi artistice, continuându-se ulterior cu încălzirea sportivilor într-un ritm antrenant şi distractiv, mai exact, prin dans.
- va incepe apoi competiţia propiu-zisă, sub forma unui circuit sportiv de tip traseu-aplicativ, mai întâi cei mici şi apoi cei mari.
- ca răsplată a eforturilor depuse, participanţii vor fi felicitaţi şi premiaţi cu diplome şi medalii.
- urmează momentul bucuriei, al fraternizării, al dansului – toate in acordurile melodiilor interpretate de
Tudor Man.
- număr sportivi participanţi – 200, voluntari – 95
Evenimentul va fi supravegheat medical de Ambulanţa BGS, iar sportivii şi voluntarii vor beneficia de o gustare şi hidratare. Sonorizarea va fi asigurată de DJ. LEO

Partea II: ora 17:30 – “Seara dedicată persoanelor cu sindrom Down si familiilor acestora”
Locaţia: Sala de Conferinţe “Henry Coandă” din cadrul RIN Airport Hotel - Calea Bucureştilor, nr. 255A, Otopeni, Ilfov
Participanţi aşteptaţi – peste 400.
Activitatea se va desfăşura într-o notă festivă, punându-se accent pe componenta artistică;
- seara va fi marcată de discursurile invitaţilor speciali, dar mai ales de momentele artistice (dansuri, scenete, etc.) ale tinerilor/copiilor cu sindrom Down din fiecare asociaţie/delegaţie prezentă.
- va urma apoi momentul culminant al serii – recitalul Trupei HI-Q - ale cărei melodii sunt iubite si fredonate de toţi participanţii la eveniment.
- în încheiere, invitaţii se pot distra în cadrul petrecerii organizată special pentru ei, antrenată de muzica lui DJ. LEO.
Media va beneficia de un spaţiu special amenajat pentru realizarea interviurilor.

Transportul asigurat din Bucureşti, de la staţia de Metrou “Aurel Vlaicu” dus şi întors, începând cu orele 16:30 până la orele 22:00.

Evenimentul va beneficia de promovare media – presa scrisă, radio si tv

Pentru înscrieri, parteneriate eveniment, detalii si confirmări media; donaţii
Contact:
Zelko Alexandru – director tehnic, media
Telefon: 0744.171.445. / 0729.802.436.
Site: www.asociatiadown.ro
FaceBook: http://www.facebook.com/wdsdromania
FaceBook: http://www.facebook.com/asociatia.down.bucuresti
mail: office@asociatiadown.ro
          info@downsyndrome.ro

Date înregistrare oficiale:
Asociaţia DOWN Bucureşti
C.I.F.: 26551135
Nr. Registrul ONG: 3/2010 partea IA-sectiunea 1
Cont bancar (IBAN): RO86 RZBR 0000 0600 1235 7809
Banca: Raiffeisen Bank – Agenţia Prelungirea Ferentari
Sediu social: Bucureşti, Str. Aleea Stogu, nr.2, bl.11, sc.1, et.2, Ap.11, Sector 5.
Punct lucru: Centru Dezvoltare Abilităţi Sindromul Down - Bucureşti, str.G-ral Candiano Popescu nr.65 ap.4, sect.4

Despre Asociatia DOWN Bucuresti

Asociaţia DOWN Bucureşti este o organizaţie neguvernamentală, înfiinţată în 2010, având ca scop fundamental îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor cu sindrom Down.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/asociatia-down-bucuresti/celebrarea-a-viii-a-editii-a-zilei-mondiale-a-sindromului-down-bucuresti-21-martie-20131