Compania DMHI sprijină activităţile desfăşurate de Asociaţia „Si eu pot”

Mangalia - 25 iulie 2011

Comunicat tip General in Educatie / Cultura, ONG

Mangalia, 22 Iulie 20011 - Echipa Asociaţiei „Şi eu pot” mulţumeşte companiei DMHI pentru sprijinul şi susţinerea acordată în desfăşurarea activităţilor social-educative, de care au beneficiat un număr de 32 de copii înscrişi la Şcoala nr.4 Neptun şi în cadrul Centrului de zi din cadrul şcolii.

Compania DMHI a dat dovadă de un înalt nivel de responsabilitate socială şi a oferit un exemplu de bune practici în rândul comunităţii locale. Contribuţia acestora a dus la creşterea calităţii serviciilor pentru copiii care beneficiază de activităţile Centrului de zi. Prin implicare şi bunăvoinţă ei au asigurat o masă pe zi pentru cei 32 de copii ai centrului şi au răspuns prezent la diverse activităţi socio-educative asigurând baza materială pentru buna desfăşurare a acestora.

Remarcăm implicarea şi participarea membrilor DMHI în amenajarea unei grădini cu flori în incinta Şcolii nr.4, activitate la care au participat copiii din Centrul de zi şi s-a bucurat de colaborarea unui număr mare de elevi ai Şcolii nr.4  din Neptun.

Membrii DMHI au participat activ şi au oferit un real suport prin materialele şcolare şi sportive pe care le-au asigurat pentru copiii centrului.

Nutrim o apreciere profundă pentru implicarea de care au dat dovadă şi pentru timpul dăruit în mod dezinteresat.

Cele mai simple gesturi au un impact profund în vieţile acestor copii şi prin suportul acordat vă asigurăm că aţi ajutat la clădirea unei temelii solide pe care în viitor aceşti copiii, cu susţinerea celor din jur, îşi vor putea construi un viitor mai bun. 

Despre Asociatia SI EU POT

Asociaţia “ŞI EU POT” este o organizaţie neguvernamentală fondată în 16.09.2008 care funcţionează în baza Ordonanţei nr.26/30 ianuarie 2000, cu privire la asociaţii şi fundaţii.
MISIUNEA ORGANIZATIEI : este sprijinirea, promovarea şi protectia drepturilor copiilor şi a familiilor acestora indiferent de apartenenţa etnică, religioasă, dizabilităţi sau nivel de vulnerabilitate socială.

SCOPUL: furnizarea de servicii sociale specializate în vederea integrarii socio-educaţionale a copiilor.

SERVICII SOCIALE:
Din punctul nostru de vedere, serviciile sociale sunt instituţii/unităţi în care se furnizează servicii de asistenţă socială şi servicii educaţionale.
Asociaţia oferă următoarele servicii pliate pe nevoile fiecărui copil în parte:
- informare şi consiliere;
- recuperare şcolară, sprijin diferenţiat în efectuarea temelor ; dezvoltare de
capacităţi fizice, psihice şi sociale ; socializare.

Taguri: ONG SI EU POT