PRACTICA completeaza TEORIA. Costumul popular din zonele etnografice ale judetului Alba descoperit de studenti

Bucerdea Vanoasa - 4 iulie 2012

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

In saptamana 25-30 iunie 2012, un grup de studenti filologi de la Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia au participat la proiectul "CuBUS si LaPAS ieri despre alaltaieri", organizat sub forma unor ateliere itinerante in Reteaua expozitiilor etnografice din judetul Alba.

Grup de studenti participanti la atelierele itinerante pentru descoperirea costumului popular din judetul Alba

Grup de studenti participanti la atelierele itinerante pentru descoperirea costumului popular din judetul Alba

Parteneri in acest proiect au fost Consiliul Judetean Alba, Universitatea "1 Decembrie 1918", Muzeul National al Unirii Alba Iulia si Asociatia TRADITION GROUP. Grupul-tinta a fost constituit din studenti filologi care au avut astfel prilejul de a lucra pe teren, de a intra in contact direct cu varstnici ai satelor si a asimila o serie de informatii utile unui viitor specialist, principalul obiectiv al proiectului vizand descoperirea costumului popular din judetul Alba.

Astfel, in fiecare expozitie etnografica, alaturi de custozi s-au aflat persoane care cunosc inca bine atat tehnicile de prelucrare a materialelor textile, cat si piesele componente ale costumului. Atelierele itinerante au fost gazduite in 24 de Expozitii etnografice din cadrul Retelei Expozitiilor etnografice: Cenade, Cetatea de Balta, Biia, Sincel, Daia Romana, Rosia de Secas, Cut, Garbova, Deal, Bucium, Mogos, Ciuruleasa, Telna, Cricau, Livezile, Ocolis, Salciua, Rimet, Unirea, Farau, Salistea, Pianu, Sasciori si Sugag.

Inarmati cu o harta a zonelor etnografice ale judetului si alte materiale auxiliare cercetarii, studentii au putut observa in fiecare zi specificul costumului popular in cate un spatiu bine delimitat. In esenta, oportunitatea unui astfel de proiect vizeaza mai multe aspecte. Pe de-o parte, studentii s-au familiarizat cu tehnici si metode specifice unei cercetari etnografice de teren, depasind astfel faza teoretica a cursurilor de amfiteatru; de asemenea, au putut observa organizarea unei expozitii si au alcatuit fise analitice pentru cateva obiecte textile.

Pe de alta parte, au putut aprecia, in fiecare zi, frumusetea costumului popular, evolutia si, mai ales, valoarea acestuia, respectiv diferenta dintre autentic si kitsch. Nu lipsite de interes au fost si intalnirile cu oamenii locului, cantecele, doinele, jocurile si strigaturile, legendele sau alte informatii despre gospodaria taraneasca, toate in graiul locului, venind sa completeze profilul costumului popular. Filele caietelor de notite s-au umplut de la o zi la alta cu termeni noi, cu schite si observatii personale.Se poate afirma, fara rezerve, ca intreaga actiune a fost un succes. Asta in conditiile n care s-a incheiat doar faza de colectare a informatiilor. Proiectul va continua in toamna cu o expozitie si un catalog, pregatite tot de studenti cu ajutorul partenerilor.

Intre timp, se vor prelucra datele culese si se va concepe o prezentare a costumului specific fiecarei zone vizitate, urmarindu-se influentele de la o zona la alta, influentele interetnice, felul in care au migrat unele motive populare sau o serie de denumiri specifice.

Nu in ultimul rand, tinand cont ca studentii sunt in vacanta si au participat voluntar la acest proiect, cu atat mai mult acest efort colectiv a dat nastere unei adevarate echipe de lucru bine inchegate, capabila sa lucreze eficient, alaturi de custode, muzeograf si etnograf, fara a uita sa se bucure de frumusetea locurilor.

Asociatia TRADITION GROUP office@traditiongroup.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/asociatia-tradition-group/practica-completeaza-teoria-costumul-popular-din-zonele-etnografice-ale-judetului-alba-descoperit-de-studenti